Proiectul Roşia Montană a obţinut avizul de mediu de la ARPM Sibiu
Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu a emis, la începutul acestei luni, avizul de mediu pentru „Modificarea Planului Urbanistic Zonal – zona de dezvoltare industrială Roşia Montană”, ceea ce face ca proiectul minier din Apuseni să fie tot mai aproape de demarare. După obţinerea acestui aviz mai este nevoie de unul singur, cel al Comisiei de Arheologie a Ministerului Culturii, pentru completarea documentaţiei, astfel încât proiectul minier propus de investitorii de la Roşia Montană Gold Corporation să fie înaintat Guvernului spre analiză şi aprobare. Documentaţia avizată este de fapt e o modificare a planului adoptat în 2002 prin două Hotărâri ale Consiliui Local Roşia Montană. Amplasamentul propus este situat în aria administrativă a patru localităţi: Roşia Montană, Abrud, Bucium, Câmpeni şi se întinde pe 1.650 hectare. Documentaţia a fost depusă de RMGC în 2006 şi completată anul trecut. „Decizia de emitere a avizului de mediu a fost luată ca urmare a analizării documentelor depuse, a parcurgerii etapelor procedurale prevăzute de H.G. 1076/2004, a informării şi consultării publicului, a examinării punctelor de vedere transmise de autorităţile membre ale comitetului special constituit pentru plan de la nivelul judeţului Alba”, se arată în decizia ARPM Sibiu de emitere a avizului de mediu. În document se mai arată că avizul nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul a executa lucrări de construcţii iar decizia de emitere a avizului de mediu poate face obiectul unei acţiuni în justiţie. Reprezentanţii companiei au precizat recent că sunt pregătiţi să înceapă construcţia minei chiar din această vară, o parte dintre utilajele necesare aşteptând în depozite din Germania şi Turcia să fie aduse la Roşia Montană!
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]