Rămâi conectat

Actualitate

Proiectul privind recuperarea banilor făcuți prin infracțiuni, aprobat de Guvern. Ce declară ministrul Justiției

Ziarul Unirea

Publicat

în

Proiectul privind recuperarea banilor făcuți prin infracțiuni, aprobat de Guvern. Ce declară ministrul Justiției

Proiectul care consolidează activitatea ANABI, a fost aprobat de Guvern, în şedinţa de joi, astfel instituţia va putea recupera produse ale infracţiunilor aflate inclusiv jurisdicţii offshore. „Acoperim un vid legislativ”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, precizând că, în lipsa acestui act normativ, deciziile instanţelor care vizau recuperarea de bunuri rămâneau, de multe ori, doar cu valoare morală.

Cătălin Predoiu a anunţat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, că Executivul a aprobat un Proiect de lege prin care a consolidat cadrul normativ adresat ANABI.

„Această agenţie este o instituţie a statului care se ocupă de recuperarea produselor infracţiunilor. Până în prezent ea a recuperat pentru statul român peste 80 de milioane de euro, la un cost de câteva milioane de euro”, a declarat Predoiu, potrivit news.ro.

Potrivit acestuia, proiectul îşi propune să extindă capacitatea Agenţiei de a recupera produse ale agenţiei de a recupera produse ale infracţiunilor aflate în terţe jurisdicţii, inclusiv jurisdicţii offshore.

De asemenea, stabileşte atribuţii legate de faza post-confiscare a activelor, astfel încât deciziile instanţelor judecătoreşti să poată fi valorificate.

„Altfel, deciziile instanţelor judecătoreşti de a confisca produse ale infracţiunilor, fără o identificare a produselor acestor infracţiuni, inclusiv în străinătate, şi fără o confirmare a lor printr-o coperare judiciară rămâne doar o decizie de recuperare cu valoare de ordin moral”, a mai afirmat Predoiu.

Ministrul precizează că, asfel,„”acoperim un vid legislativ care zădărnicea eforturile autorităţilor”.

Potrivit lui Predoiu, proiectul, de asemenea, dă posibilitatea ANABI să facă o valorificare anticipată a bunurilor, la cererea sau cu acordul proprietarului.

Actul normativ mai dispune distribuirea unor sume şi bunuri confiscate către activităţi de prevenire şi de pregătire a instituţiilor din domeniu, dar şi pentru protejarea victimelor.

„Alte măsuri sunt adresate consolidării logistice – Sistemul Naţional de evidenţă a Produselor Infracţiunii, care va fi modernizat, pentru a aduce în acelaşi loc toate bazele de date ale instituţiilor din domeniu. O altă prevedere importantă – capacitatea de administrare a activelor. Creştem capacitatea de a administra bunuri peste 300.000 de euro”, a mai afirmat Predoiu.

Predoiu afirmă că acest proiect ar trebui privit în tandem cu alt act normativ – supus dezbaterii publice – acela care asimilează evadării sustragerea de la ispăşirea pedepsei.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea