Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Proiectul de lege prin care s-ar fi acordat elevilor o sumă de bani pentru achiziționarea uniformelor școlare, respins definitiv la Camera Deputaților

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Proiectul de lege care conține măsura prin care elevii ar fi putut primi 350 de lei pe an pentru achiziționarea uniformei a fost respins definitiv la Camera Deputaților, astfel parcursul lui lefgislativ s-a încheiat. În urma votului inițial din Parlament, cel al senatorilor, proiectul a fost adoptat.

Potrivit proiectului de lege respins definitiv în Parlament marți, cei 350 de lei nu s-ar fi dat toți, dintr-o dată, ci ar fi trebuit să fie acordați în două tranșe, câte una în fiecare semestru al anului școlar. Banii ar fi venit din bugetul Ministerului Educației și Cercetării.

După cum scria în textul proiectului, stabilirea modelului uniformei școlare nu era obligatorie, însă fiecare școală ar fi trebuit să-și stabilească cel puțin un semn distinctiv, precum uniformă, ecuson, eșarfă etc. Această obligație există și acum în Legea nr. 35/2007, doar că actuala legislație nu prevede acordarea unei sume de bani pentru achiziționarea uniformelor.

Un aspect neclar al proiectului era dacă, odată stabilit modelul uniformei, purtarea acesteia devenea obligatorie (și în ce condiții, de exemplu). Proiectul de lege nu menționa decât că fiecare școală putea stabili modelul unei uniforme și că elevii ar fi primit bani ca să și-o cumpere. Însă, în expunerea de motive care a însoțit proiectul se făceau mai multe referiri și la aspectul purtării obligatorii a uniformei.

„Uneori, purtarea obligatorie a uniformei poate fi mai costisitoare decât purtarea hainelor obișnuite” sau „[o]bligativitatea conformării cu unele standarde convenționale legate de vestimentație nu ar trebui să aibă legătură cu procesul educativ”, scria în expunerea de motive.

Atenție! Proiectul de lege nu se poate aplica. Din moment ce proiectul a fost respins de ambele Camere ale Parlamentului, acesta și-a încetat parcursul legislativ.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea