Proiectul de lege pentru acordarea de MĂȘTI GRATUITE a fost depus în Parlament: Textul INTEGRAL
Joi, 23 aprilie, a fost depus, în Parlament, de PSD și Pro România, un proiect de lege privind acordarea gratuită a 30 de măști de protecție pentru fiecare cetățean român aflat pe teritoriul României până la data de 15 Mai 2020, pentru protecția în fața COVID-19.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, speră ca proiectul să fie adoptat, în procedură de urgenţă, de Parlament şi trimis la promulgare în trei săptămâni. Potrivit lui Ciolacu, costul acestor măşti trebuie acoperit de la bugetul statului.
„Din bugetul statului. Franţa, de exemplu, preconizează să folosească un miliard de măşti, la fel, în sistem gratuit. Astăzi am semnat şi eu proiectul la invitaţia domnului Victor Ponta. Am depus amândoi iniţiativa, alături de alţi colegi parlamentari şi lideri de grup. Este depusă la Senat, va intra în procedură de urgenţă. Sperăm să nu o atace şi pe asta PNL la CCR. Cred că în trei săptămâni legea va fi trimisă la promulgare. Repet, cu speranţa în suflet, că PNL nu va ataca şi această lege la CCR”, a afirmat, joi, Ciolacu, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă are o estimare a costului acestor măşti, Ciolacu a spus: „Depinde cât de gravă este situaţia în România. Nu ştim, pentru că nu testează nimeni. Presupun că niciun efort nu este prea mare pentru un Guvern să ia o astfel de măsură”.
Lege privind acordarea de măști pentru protecția cetățenilor români de virusul Covid-19
Art. I Prin prezenta lege se acordă gratuit un set de 30 măști de protecție pentru fiecare cetățean român aflat pe teritoriul României până la data de 15 Mai 2020.
Art. II (1) În vederea asigurării protecție cetățenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătății prin UNIFARM S.A. dispune achiziționarea de măști de protecție, conform standardelor europene in vigoare, preponderent de la producători interni și din import.
(2) Fondurile pentru acordarea măștilor se asigură de la bugetul de stat și din fondurile proprii ale companiei Unifarm S.A.
Art. III (1) Distribuția măștilor se realizează de compania Unifarm S.A. prin Direcțiile de Sănătate publică județene și al Municipiului București către autoritățile publice locale.
(2) Autoritățile publice locale se vor asigura de distribuirea către fiecare cetățean al setului de 30 măști de protecție în mod gratuit.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]
PENSII 2025 | Anunț de ultimă oră pentru cei ce ies la pensie. Greșeala care taie adânc din banii de pensie ai românilor trecuți de 55 de ani
PENSII 2025 | Anunț de ultimă oră pentru cei ce ies la pensie. Greșeala care taie adânc din banii de pensie ai românilor trecuți de 55 de ani Anunț de ultimă oră pentru cei care ies la pensie. Alegerile pe care le facem pentru momentul când ieşim la pensie se numără printre cele mai mari […]
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]