Rămâi conectat

Actualitate

Proiect ANAF: 30 octombrie 2018 – data până la care vor fi trimise deciziile de impunere pentru 2016-2017

Mondoc Adriana

Publicat

în

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF – a stabilit luni, printr-un proiect normativ, ca organele fiscale şi teritoriale să încheie, până la data de 30 octombrie 2018, perioada de transmitere către contribuabili a deciziilor de impunere aferente obligaţiilor acestora din 2016-2017.

 „În vederea organizării activităţii organelor fiscale centrale teritoriale, precum şi derulării în mod unitar a procesului de emitere şi transmitere a deciziilor de impunere prin care se definitivează contribuţiile de asigurări sociale, pentru anii fiscali 2016 şi 2017, prin prezentul proiect de ordin se propune aprobarea unui termen de finalizare a acestui proces, respectiv până la data de 30 octombrie 2018”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului.

Potrivit prevederilor Codului fiscal, pentru veniturile realizate în anii 2016 şi 2017, stabilirea şi regularizarea contribuţiei de asigurări sociale pentru persoanele fizice se realizează de organul fiscal central competent, prin emiterea unei decizii de impunere anuală, pe baza datelor declarate de contribuabili în declaraţia privind venitul realizat sau în Declaraţia Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, Capitolul I – „Date privind veniturile realizate în anul 2017” – după caz.

„Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi unităţile fiscale subordonate acestora, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin”, prevede normativul citat.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

5-7 decembrie 2024 | Informare meteorologică: Precipitații moderate cantitativ, izolat polei, ninsori la munte și strat de zăpadă, intensificări ale vântului

Bera Larisa

Publicat

în

5-7 decembrie 2024 | Informare meteorologică: Precipitații moderate cantitativ, izolat polei, ninsori la munte și strat de zăpadă, intensificări ale vântului ANM a emis joi, 5 decembrie 2024 o informare meteorologică valabilă în toată țara, de la ora 22.00, până în data de 7 decembrie, ora 18.00. Fenomenele vizate sunt precipitații moderate cantitativ, izolat polei, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea