*Primăria Alba Iulia pregăteşte documentaţia pentru un nou proiect cu fonduri nerambursabile ce vizează anveloparea de locuinţe
Comisia Europeană a decis ca o parte din economiile rezultate în urma procedurilor de achiziţie din cadrul POR 2007-2013, să fie orientate în axa 1 – Sprijinirea Investiţiilor în Eficienţa Energetică a Blocurilor de Locuinţe. Ca urmare a acestei decizii, şase administraţii publice din oraşele reşedinţă de judeţ ale Regiunii 7 Centru vor concura în accesarea fondurilor nerambursabile pentru reabilitarea blocurilor de locuinţe. Primăria Alba Iulia va depune un proiect de finanţare pentru această disponibilitate financiară, întregind astfel rezultatele unui demers anterior, prin care s-au reabilitat termic alte două blocuri de pe Bulevardul Trasnsilvaniei, cu un total de 176 de apartamente iar alte 50 de apartamente de pe străzile Detunata şi Tulnicului.
De această dată se au în vedere blocurile: 16, 18, 20 cu scările A-B, Bulevardul Transilvaniei, cu câte 88 de apartamente fiecare. Regimul de înălţime este de P+10. Potrivit directorului tehnic din cadrul primăriei, doamna Silvia Moldovan, noutatea acestui program o constituie posibilitatea ca şi instalaţiile interioare degradate (coloane de conducte) să fie înlocuite.
În rest lucrările sunt după tipolgia programului anterior: anvelopare, geamuri termopan acolo unde nu există, refacerea izolaţiilor peste planşeul de la acoperiş şi peste subsol. Îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor şi reducerea consumului la utilităţi sunt estimate la aproximativ 40%.
Cererea de finanţare va fi depusă în luna martie. Ulterior etapei de evaluare a documentelor este prevăzută vizita reprezentanţilor ministerului, a unui expert tehnic şi a reprezentanţilor ADR. Odată parcurse aceste etape, în cazul unui rezultat favorabil, este posibil ca procedura de achiziţie a lucrărilor să se desfăşoare în această vară.
Mecanismul financiar presupune o contribuţie de 60% fonduri europene şi 40% din buget local şi asociaţii de proprietari. Din cei 40% , în funcţie de veniturile lunare ale proprietarilor se va stabili contribuţia efectivă a asociaţiilor de proprietari (exemplu: sub 150 euro venit mediu lunar net pe membru de familie – contribuţia ascociaţiei va fi de 10%).
“Am decis să ne orientăm spre această finanţare în sprijinul locuitorilor, dar şi din raţiuni estetice şi de mediu. Odată finalizate lucrările la Latura de Vest, e firesc ca întreg ansamblul, incluzând blocurile de locuinţe să respire a nou. Dorinţa noastră este de a extinde acest model de reabiltare a blocurilor şi spre partea frontală a Bulevardului 1 Decembrie, zona M-urilor. Deocamdată facem tot ce ne stă în puteri pentru ca acest proiect să devină realizabil“, a declarat primarul Mircea Hava.
Asociaţiile de proprietari fac apel la locatarii din blocurile menţionate anterior să depună declaraţiile cu veniturile membrilor de familie, până la data de 8 martie, pentru ca proiectul să se încadreze în calendarul stabilit şi să poată beneficia de finanţare.
4 Comentarii
La bugetul local contribuie si persoanele care locuiesc la casa.Pentru acest tip de locuinte nu se dau fonduri nerambursabile.Adica ,cei care locuiesc la casa sunt mai bogati .Ei nu au drepturi? Numai datoria de-a achita taxele si impozitele ?Renovand blocurile ,le creste valoarea .Banii din vanzarea apartamentelor ajung in buzunarul proprietarilor si nu la bugetul local unde am cotizat toti locuitorii.Nu mi se pare corect.
Pe de-o parte, iar pe de alta parte blocurile din Alba Iulia care au fost inscrise in urma cu trei ani in Programul Guvernamental de Reabilitate Termica al Blocurilor de Locuinte, indeplinind conditiile necesare inscrierii si care nu sunt printre cele mentionate mai sus, de ce sunt „sarite”???
cei de la case sunt chiaburi, in consecinta nu merita ni ic, ba chiar le putem confisca averile.la bloc se schimba treaba: statul le-a vandut chiriasilor pe un pret derizoriu, desi ele au fost construite din banii tuturor romanilor, acum le punem termopane si polistiren, tot din bani publici, si le construim parcari, pe domneiul public si din bani publici.asta e consecinta a 50 de ani de comunism si a unor mentalitati defecte.primaria trebuie sa oblige asociatiile d eproprietari sa isi repare fatadele la blocuri, nu sa le ofere aceste servicii din bani publici.personal nu sunt de acord cu reparatia blocurilor din bani publici. locuiesc la casa, platesc impozit mult mai mare decat un apartament,imi parchez masina in curte, matur in fata portii, si nu m-a intrebat nimeni daca vreau termopane din bani publici.continuma sa arauncam bani publici in plina criza.
PS: va rog sa le schimbati si gresia din bai, sigur s-a demodat.si le putei vopsi cu lavabila camerele.sper ca le montati si centrale termice performante. si internet wireless pe scara blocului.
La Alba Iulia fenomenul se va intampla la pastele calului pe care calarea viitoarea presedinta a PDL avand ca tine cal pe viitorul prim vicepresedinte al PDL.
Comentariile sunt oprite