Programul „Prima Casă” primeşte bani abia din octombrie. Ministrul Finanțelor: În 2017 venim cu o strategie pe termen mediu și lung
Cei care vor să-şi cumpere o locuinţă prin programul Prima Casă mai au de aşteptat până în octombrie, atunci când se vor suplimenta fondurile.
Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a declarat, pentru Digi24, că abia la finalul acestei luni, va merge cu proiectul în Guvern, după ce se va lua decizia în privinţa sumei. De anul viitor, însă, programul va fi modificat.
„Suntem în analiză, vom determina în scurt timp suma şi spre sfârşitul lunii septembrie vom avea această HG care să suplimenteze pe termen scurt fondurile alocate pentru 2016. Pentru 2017 şi mai departe, am spus că lucrăm la o analiză mai ampla, să venim cu o strategie pe termen mediu şi lung, care să asigure predictibilitatea acestui program”, a declarat Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, citată de Digi24.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]
FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion
Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]