Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Program intensiv de pregătire pentru polițiștii din Alba: „Trageri din mașină, în mişcare, cu simulare ca într-un caz real”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Program intensiv de pregătire pentru polițiștii din Alba: „Trageri din mașină, în mişcare, cu simulare ca într-un caz real”

Polițiștii din județul Alba vor beneficia de un program intensiv de pregătire profesională inițiat de IPJ Alba. Aceştia învaţă, printre altele, cum să abordeze un cetăţean şi cum să i se adreseze, cum să anihileze şi să încătuşeze un infractor.

Programul cuprinde şi şedinţe de trageri în mişcare, din maşini, cu simulare ca într-un caz real.

Biroul de Pregătire Profesională a fost înfiinţat în 2021 şi se adresează în special poliţiştilor care patrulează, de la Ordine şi Siguranţă Publică, precum şi celor din Serviciul Rutier. În fiecare săptămână participă la acest program intensiv de pregătire un număr de 20 de poliţişti de la subunităţi.

”Anul trecut am pregătit, de exemplu, 221 de poliţişti din stradă. Marea majoritate a celor care sunt în Siguranţă Publică, media lor de experienţă cred că este foarte mică, de 2, 3 ani. Este un flux continuu în cadrul acestor forţe de ordine şi siguranţă publică”, a declarat comisarul şef Florin Dogaru, şeful IPJ Alba.

Acesta a explicat cum anume se pregătesc poliţiştii timp de cinci zile prin acest program.

”Se intră în acest program de pregătire, care constă în cunoaşterea legislaţiei, relaţionarea cu psihologul privind modul de abordare a cetăţeanului, modul de adresare, modul de întâmpinare a unui eveniment şi pregătirea lui psihică de a interveni, cunoaşterea armamentului şi pregătirea lui în poligon, cu scenariu de tragere. Nu se mai face acea tragere fixă, cum s-a făcut de-a lungul timpului, se fac trageri în mişcare, cu simulare ca într-un caz real. Inclusiv s-au realizat trageri şi suntem, cred că printre primii, în afară de trupele speciale SIAS şi SAS, de a trage din maşină, în mişcare. Avem şi pregătire fizică, contact direct fizic cu agresorul, modul de abordare şi cum poate să-l anihileze, modul de încătuşare”, a arătat şeful IPJ Alba.

Cursul intensiv este urmat de două ori pe an de poliţiştii din stradă, iar de ceilalţi – o singură dată pe an. Pe lângă acest pachet de cinci zile, se participă la şedinţe de trageri care se fac cel puţin o dată pe lună. În lipsa unor săli proprii de sport, IPJ Alba a încheiat protocoale şi contracte de închiriere cu anumite săli de sport la nivelul unităţilor de învăţământ, din Alba Iulia şi municipiile din judeţ.

”Avem un proiect în dezvoltare, ca să facem un centru de pregătire la Galda de Jos, unde este un sediu al poliţiei în care ne permite spaţiul, pentru funcţionarea acestui birou de pregătire. La subsolul clădirii amenajăm o sală de pregătire în forţă. Ne gândim, ne-am stabilit ca obiectiv să ne facem un simulator pentru pregătire la tragere. Este esenţial ca această activitate să o realizăm cât mai aproape de realitatea intervenţiei. Acel simulator cred că ar da un plus de valoare pentru cei care acţionează în stradă”, a mai spus şeful IPJ Alba.

41 de poliţişti s-au pensionat în 2021

Media de vârstă a angajaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba este de 35-36 de ani, cu o vechime medie în activitate de 13 ani, o situaţie mai aparte înregistrându-se în cadrul poliţiştilor de la Ordine şi Siguranţă Publică, unde experienţa medie a acestora este foarte scăzută, de doar 2-3 ani.

”Din totalul posturilor prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, anul 2021 s-a finalizat cu posturi ocupate în proporţie de 81,9%”, a completat Florin Dogaru.

Potrivit acestuia, anul trecut au plecat din sistem, prin pensionare, 41 de poliţişti şi doi angajaţi din rândul personalului contractual. În schimb, a adăugat şeful IPJ Alba, au fost angajaţi absolvenţi, de Academie sau ai şcolii de agenţi, precum şi din încadrări directe, reuşindu-se astfel să se acopere acest deficit de 43 de lucrători care au plecat din sistem. Deficitul cel mai accentuat se înregistrează în segmentul de Ordine şi Siguranţă Publică.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH” Chedveș Vlad este elev în clasa a II-a la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia. La faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”, ediția a XXVII-a, băiatul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea