Profit de 20 de milioane de lei estimat de Cupru Min Abrud în 2021. Câştigul mediu brut pe salariat scade cu 2,50%
Profit de 20 de milioane de lei estimat de Cupru Min Abrud în 2021. Câştigul mediu brut pe salariat scade cu 2,50%
În cadrul ședinței de Guvern de joi, 9 septembrie, executivul a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei Cupru Min SA Abrud pe anul 2021, societate aflată în subordinea Ministerului Economiei. Potrivit documentului, compania de stat va avea la sfârşitul acestuia an un profit brut de aproape 20 de milioane de lei.
Potrivit anexei din proiectul Hotărârii de Guvern, nivelul veniturilor totale ale Cupru Min Abrud ajunge la 287,7 milioane de lei, iar al cheltuielilor la 267,9 milioane.
Operatorul economic desfăşoară în principal activităţi în domeniul exploatării şi livrării în forme specifice a resurselor/rezervelor de minereu cuprifer. Potrivit documentului aprobat de Guvern, angajaţii nu vor câştiga mai mulţi bani ci se vor alege cu salariile scăzute.
”Câştigul mediu brut pe salariat scade cu 2,50% faţă de cel realizat la finele anului 2020”, se precizează în nota de fundamentare.
Cheltuielile de natură salarială depăşesc 60 de milioane de lei, dintre care peste 5 milioane sunt bonusuri. La 30 iunie 2021, Cupru MIn avea un profit net de 15,5 milioanede lei. Cupru Min are în prezent un contract de vânzare a concentratului de cupru cu compania Trafigura din Singapore, singura care a depus ofertă la licitaţia pentru vânzarea cantităţii de de 43.500 tone de concentrat.
În 2020, o tonă de concentrat a fost vândută cu preţul de 1.253,89 dolari, iar contractul a avut o valoare de peste 55 de milioane de dolari. Pentru 2021, preţul contractului a fost stabilit în funcţie de evoluţia valorii cuprului la bursa de la Londra.
Cupru Min Abrud este o companie din domeniul mineritului neferos ce are ca acţionar unic statul român. Societatea a obţinut rezultate pozitive în ultimii ani, în care a realizat investiţii doar prin finanţare proprie. Minerul explotatat din cariera de la Roşia Poieni are un conţinut de 0,37 – 0,4% cupru. În urma prelucrării în cele două linii de flotaţie existente la Uzina din Dealul Piciorului, concentraţia ajunge la 20-21%.
În 2020, exploatarea minieră a investit circa 5 milioane de euro în punerea în funcţiune a unei linii de măcinare. Proiectul nu a condus la o creştere a capacităţii de producţie autorizată a uzinei, estimat la 5.250 tone/zi/linie de măcinare tone/an. Scopul investiţiei a fost punerea în funcţiune a liniei 1 de măcinare ca o alternativă de funcţionare în cazul în care una dintre celelalte două linii nu este funcţională.
De asemenea, a iniţiat o investiţie în valoare de 5 milioane de lei pentru ridicarea digului barajului de la Valea Şesei, unde este depozitat sterilul rezultat din procesul de fabricaţie, cu 5 metri. Cupru Min Abrud este unul dintre cei mai importanţi angajatori din zona Munţilor Apuseni, având circa 600 de persoane cu contract de muncă. În ultimul an contabil, 2019, societatea a înregistrat o valoare a cifrei de afaceri nete de 262,8 milioane de lei şi un profit net de 7,64 de milioane de lei. Pentru 2020, datele financiare nu au fost încă publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Accident rutier pe DN1 în zona giratoriului de la Sântimbru: Două autoturisme implicate în incident
FOTO | Accident rutier pe DN1 în zona giratoriului de la Sântimbru: Două autoturisme implicate în incident Un accident rutier s-a produs vineri, 15 noiembrie 2024, în jurul orei 22:22, pe DN 1 în zona giratoriului de la Sântimbru. Potrivit primelor date transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” Alba în incident au fost […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport2 zile ago
Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 3-0 la „masa verde”
-
Actualitateo zi ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Actualitate10 ore ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii15 ore ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
12 noiembrie – triplă sărbătoare a Armatei Române: Ziua Cercetaşilor, Geodezilor militari și SMG
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
13 noiembrie, Sfântul Ioan Gura de Aur, mare şi vestit luminator dascăl al lumii