Prof. Stela Curta – 20 de ani în slujba sindicatului
Vineri, 14 ianuarie 2011, este o dată pe care prof. Stela Curta – preşedintele Sindicatului Învăţământ, Zona Alba Iulia, nu o va uita niciodată, deoarece este ziua în care s-a mai încheiat un capitol din viaţa acesteia, după ce şi-a pus 20 de ani din viaţă în slujba sindicatului.
De-a lungul celor 20 de ani de activitate sindicală, prof. Stela Curta a făcut parte din comisia paritară Sindicat Învăţământ Alba (SIA) – Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, din Comisia de Disciplină, din Comisia pentru negocierea Contractului Colectiv de Muncă şi a fost delegat de conducerea SIA să participe la şedinţele Consiliului de Administraţie al IŞJ Alba. Nu în ultimul rând, mii de cadre didactice şi angajaţi ai unităţilor de învăţământ au beneficiat, în cele două decenii, de odihnă în staţiuni balneare, prof. Stela Curta fiind responsabilă cu repartizarea biletelor oferite membrilor de sindicat. Din calitatea ei de preşedinte a ştiut să coordoneze activitatea liderilor sindicali de la nivelul şcolilor, s-a implicat activ în viaţa sindicală şi, nu de puţine ori, a fost omul din umbră care a oferit un sfat bun şi şi-a pus la dispoziţie experienţa pentru reuşita acţiunilor.
După alocuţiunea emoţionantă rostită la masa festivă, prof. Stela Curta, cu ochii plini de lacrimi, le-a mulţumit pentru excelenta conlucrare preşedintelui SIA, prof. Ioan Stanca, colegilor şi colaboratorilor, care i-au cântat tradiţionalul „La mulţi ani!” şi i-au urat sănătate şi pensie îndelungată, liderii sindicali fiind însă convinşi că îi va sprijini în continuare ori de câte ori va fi nevoie (La mulţi ani şi din partea noastră, Excelenţă!).
Adunarea Generală pentru alegerea noii conduceri a Sindicatului Învăţământ Alba Iulia va avea loc vineri, 21 ianuarie, la ora 15.00, la Colegiul Naţional „Horea Cloşca şi Crişan”. Vor fi aleşi preşedintele şi cei 4 vicepreşedinţi – responsabili pentru profesori, învăţători, educatoare, respectiv pentru personal didactic auxiliar şi nedidactic, care vor conduce organizaţia în următorii 5 ani, iar candidaturile se pot depune în intervalul 17 – 20 ianuarie.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]
INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]
UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului
Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]