Sport
Prin Federaţia Română de Powerlifting şi CS Zamolxis, judeţul Alba este pe locul al treilea în clasamentul ANST pe anul 2010
La Bucureşti a apărut ediţia 2010 a Anuarului Sportului Românesc, realizat de Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret din cadrul MECTS, iar pentru al doilea an consecutiv, powerliftingul este la înălţime. Federaţia Română de Powerlifting (cu sediul la Alba Iulia) şi CS Zamolxis Alba Iulia izbutesc să urce judeţul Alba în clasamentul ANST, clasându-l pe locul 3 în ierarhia judeţelor. De asemenea, CS Zamolxis Alba Iulia reuşeşte din nou să ocupe ultima treaptă a podiumului în clasamentul celor 912 cluburi sportive. Pe primele două locuri se află Steaua şi Dinamo, iar CS Unirea Alba Iulia se clasează pe locul 36. Toate acestea au fost realizate în contextul în care „finanţarea a fost destul de precară, încropită în special cu sprijinul ANST şi prin aportul unor agenţi economici importanţi (RMGC, Kronospan) şi persoane fizice, dar totuşi şi cu sprijinul unor instituţii judeţene (de exemplu Prefectura Alba şi Consiliul Judeţean Alba)”, după cum a subliniat secretarul general al Federaţiei Române de Powerlifting, Ovidiu Pănăzan (foto).
Raportat la numărul de medalii cucerite la campionatele naţionale, ierarhia internă pe judeţe este următoarea: 1. Bucureşti, 2. Constanţa, 3. ALBA, 4. Argeş, 5. Bacău, 6. Cluj, 7. Maramureş, 8. Bihor, 9. Timiş, 10. Dolj. De subliniat şi clasarea Federaţiei Române de Powerlifting pe locul 8, între cele 59 de federaţii sportive naţionale, oficiale, după cum relevă clasamentul ce urmează: 1. Nataţie, 2. Atletism, 3. Karate Modern, 4. Arte Marţiale, 5. Modelism, 6. Haltere, 7. Judo, 8. POWERLIFTING, 9. Tir, 10. Canotaj. „După cum m-am aşteptat, din nou, pentru al doilea an consecutiv, se confirmă aportul exponenţial, covârşitor, determinant sau cum vreţi să-i zicem, al ramurii de sport Powerlifting, Federaţiei Române de Powerlifting şi CS Zamolxis Alba Iulia la clasarea judeţului Alba pe un loc pe care înainte de înfiinţarea la Alba Iulia a F.R. Powerlifting nici măcar nu se visa la noi în judeţ. Este vorba despre locul trei pe judeţe la nivel naţional dar şi mai important, CS Zamolxis ocupă din nou locul 3 din 912 cluburi sportive fiind devansat doar de Steaua şi Dinamo, fără ca în primele 30 de poziţii să mai regăsim alt club din judeţul Alba! Aceste performanţe au fost realizate şi anul precedent, adică 2009, dar «s-a omis», cu mici excepţii să se recunoască adevărul, uneori dureros, într-un fel sau altul”, a conchis Ovidiu Pănăzan.
Dan HENEGAR

Sport
FOTO: Optimum Alba Iulia, de două ori pe locul secund la Transilvania Footbal Festival
Prezent în premieră la turneul “Transilvania Footbal Festival”, organizat în municipiul de pe Someș de Sporting Cluj-Napoca, clubul Optimum Alba Iulia a fost la înălțime, reușind să se claseze pe locul secund la fiecare categorie de vârstă.
Recunoscută pentru preocuparea în privința creșterii talentelor fotbalistice, formația ce-și desfășoară activitatea la Drâmbar a participat cu grupele de copii din anii 2010-2011, respectiv 2012 (la fiecare categorie au fost 18 formați, din toată țara, repartizate inițial în 6 grupe a câte 3 echipe). Astfel, generația 2010/2011, pregătită de Dan Bara și Ciprian Selagea, a fost învinsă în finala cu Viitorul Cluj, scor 1-2, iar copii din 2012, antrenați de uniristul Filip Morar, au pierdut la penalty-uri, scor 3-4; în ultimul act, cu “U” Evolution Cluj-Napoca (de care se ocupă fostul mare fotbalist Dorin Goga, actualmente la Sănătatea Cluj).
De asemenea, doi jucători de la Optimum au primit trofee individuale: Tudor Fechete (n. 2010) – a fost declarat cel mai bun portar al turneului, iar Dragoș Miclea (n. 2012) – a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției.
“Bineînțeles, la înălțime au fost și părinții, care de fiecare dată ne susțin necondiționat și ne împing de la spate spre marea performanța! Înarmați cu tot arsenalul, de la steaguri la tobe, fumigene și vuvuzele, Optimum Alba Iulia a fost din nou la înălțime atât pe teren cât și în tribună, clujenii fiind surprinși plăcut de noi, de cât de organizați suntem. Cine are ochi, SĂ VADĂ!!! Cine are urechi, să audă !!! Fotbalul din Alba Iulia are viitor”, a transmis Ciprian Selagea (echipier al divizionarei terțe Metalurgistul Cugir, ce dispută în aceste zile barajul de promovare în liga a 2-a, cu Minaur Baia Mare)
. Lotul Optimum Alba Iulia: Tudor Fechete, Horațiu Niciu Horatiu – portari, Darius Alion, Darius Drăgan, Lukas Hada, Raul Sibișean, Andrei Spulber, Luca Sărăcuț, Alex Suschevici, Darius Horșa, David Lazăr, Patrick Candrea, Darius Manea, Raul Alexa, Rareș Dan, Raul Bocăniciu, David Ponoran, Cătălin Ciulea, George Opincariu – jucători de câmp
Sport
La naționalele de karate IKU, Diana Surcă – vicecampioană națională și 14 medalii pentru ACS Karate Forever Alba Iulia)
Salbă de medalii pentru sportivii din Cetatea Marii Uniri la Campionatul Național de Karate IKU, competiție ce a avut loc recent la Arad. În dreptul reprezentanților ACS Karate Forever Alba Iulia s-au strâns 14 distincții naționale, cel mai important rezultat fiind realizat de Diana Surcă – vicecampioană națională la kumite individual.
La aceste naționale au participat 152 de karateka (centurile avansate de la vârsta de 12 ani și până la veterani) de la 21 de cluburi ale departamentului de karate IKU din cadrul Federației Române de Arte Marțiale.
ACS Karate Forever Alba Iulia a reușit următoarele rezultate:
*Diana Surcă (foto) – vicecampioană națională la kumite individual și medalie de bronz la kumite rotativ;
*Giorgiana Csortan – medalie de bronz la kumite individual și bronz la kumite echipe;
*Felix Varga – bronz la kumite individual și bronz la ippon kumite;
*Eva Baciu – bronz la kata individual;
*Denisa Mincea – bronz la kumite rotativ;
*Rafaela Muntean – bronz la kumite individual;
*Edward Minea – bronz la kumite individual;
*Eliza Lebădă – bronz la kumite rotativ;
*Gabriel Dăhălean – bronz la kumite individual;
*Elena Drăgoiu – bronz la kumite echipe;
*Cătălina Pleșa – bronz la kumite echipe.
“Felicitări sportivilor pentru efortul depus. Noi suntem mândri de ei și toată munca lor. Mulțumim părinților pentru susținere și încredere. Totodată, mulțumim Primăriei municipiului Alba Iulia și CS Municipal Unirea Alba Iulia pentru sprijin”, a transmis Alina Băluță (“La mulți ani”, pentru aniversarea de astăzi).
Următoarea întrecere de anvergură se va desfășura la Alba Iulia, în Sala de Sport a Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan”, sâmbătă, 11 iunie, Campionatul Național de copii FRAM-IKU, organizat de departamentul IKU, în colaborare cu ACS Karate Forever Alba Iulia (club condus de Shihan Simion Băluță 7 dan și sensei Alina Băluță 3 dan), și susținut de Ministerul Sportului.
Sport
La Daia Română, în 11 iunie: Voința Stremț – CSU Alba Iulia, a treia finală consecutivă în Cupa României
CSU Alba Iulia a respectat calculele hârtiei și s-a calificat în finala Cupei României, după 3-0 (1-0), pe “Cetate” cu Energia Săsciori.
Golurile liderului Ligii a 4-a, formație pregătită de Mihai Manea, ce așteaptă doar confirmarea matematică a câștigării titlului de campioană (are nevoie de o remiză la Galtiu, în penultima rundă, sâmbătă, ora 11.00, cu Viitorul Vama Seacă), au fost marcate de Circov (4), Baghiu (46), Herci (64). Și astfel, ultimul act al competiției “KO” la nivel județean este o reeditare a precedentelor două finale, respectiv o dispută între Voința Stremț și CS Universitatea Alba Iulia, trofeele fiind câștigate de Voința după 2-1 pe “Cetate” în 2019, respectiv 7-5 (după loviturile de departajare, 2-2 în timp regulamentar), anul trecut, pe arena din Unirea.
Gala fotbalului județean se va desfășura în premieră la Daia Română, sâmbătă, 11 iunie. În cadrul evenimentul vor fi premiați performerii din competițiile organizate de AJF Alba (de la ora 17.00), Voința Stremț – CSU Alba Iulia fiind la ora 18.00, ziua fiind deschisă de finala Cupei României la juniori Under 19 (ora 15.00). La această competiție juvenilă semifinalele sunt Metalurgistul Cugir – CS Universitatea Alba Iulia și Fortuna Lunca Mureșului – LPS Sebeș (joi, 26 mai).
Foto: CSU Alba Iulia
-
Ştirea zileiacum 16 ore
UPDATE FOTO| Alertă în Alba: Femeie de 58 de ani din Ciuruleasa, dată DISPĂRUTĂ: A fost găsită în timp ce se deplasa pe DN 74
-
Ştirea zileiacum 17 ore
FOTO VIDEO| „CADOUL” primit de un diriginte din Alba, din partea elevilor săi, cu ocazia încheierii clasei a XII-a: „Avea nevoie de un tuning”
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
L-AȚI VĂZUT? Alertă în România: Polițiștii caută un bărbat suspectat că şi-a ucis iubita şi a abandonat-o pe un câmp
-
Curier Județeanacum 21 de ore
FOTO| Imagini inedite în Apuseni: Un RÂS, surprins tolănit la soare în zona Dealul Piciorului
-
Actualitateacum 22 de ore
Pensiile de stat și salariu minim vor crește substanțial în Rusia de la 1 iunie 2022. Anunțul președintelui Vladimir Putin
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Tânăr din Vințu de Jos „țepuit” de un băcăuan de 19 ani: Ce a vrut să-și cumpere și ce a primit
-
Politică Administrațieacum 23 de ore
Comunicat de presă| Deputat de Alba, Radu Tuhuț: „PSD a luat măsuri concrete pentru sprijinirea românilor cu venituri mici, dar și pentru sporirea investițiilor din fonduri europene!”
-
Actualitateacum 15 ore
FOTO VIDEO| Sărbătoare în curtea Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa”: Elevii clasei a XII-a au avut parte de ceremonia de sfârșit de an școlar
-
Curier Județeanacum 23 de ore
FOTO| Șofer din Alba, judecat pentru ucidere din culpă: A provocat un accident soldat cu decesul fiului său. Ce a hotărât Judecătoria Aiud
-
Actualitateacum 15 ore
FOTO| Posibilă MEGA investiție la Câmpeni: Un producător de încălțăminte ar putea crea 200 de locuri de muncă în Țara Moților, spune senatorul Matieș
-
Ştirea zileiacum 13 ore
LIVE VIDEO| Ceremonia de absolvire a clasei a XII-a a Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: 103 ani de tradiție în învățământ
-
Ştirea Taacum 20 de ore
ȘTIREA TA| „Pană” de curent în comuna Șpring: Patru sate, fără energie electrică. „O să-mi cumpăr generator, așa ceva nu este posibil”