Rămâi conectat

Actualitate

Primul trimestru al anului 2023 a adus o scădere a investițiilor străine în România. Raport al BNR

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primul trimestru al anului 2023 a adus o scădere a investițiilor străine în România. Raport al BNR

În primul trimestru al anului 2023, investițiile directe ale nerezidenţilor în România au scăzut cu peste 13%, până la 3,93 miliarde de euro, în comparație cu 4,533 miliarde euro în perioada ianuarie – iunie 2022, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3.930 milioane euro (comparativ cu 4.533 milioane euro în perioada ianuarie – iunie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 4.283 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 353 milioane euro”, se menţionează în comunicat.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele şase luni din 2023, cu doar 0,5%, comparativ cu perioada similară din 2022, la 3.493 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 3.493 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 21,277 milioane de dolari, cu 5,1% mai mare faţă de cel al firmelor înmatriculate în primul semestru din 2022, de 20,242 milioane de dolari.

În iunie 2023, au fost înmatriculate 580 societăţi noi cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (28,45% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (18,97%), şi transport, depozitare şi comunicaţii (16,38%).

La finele iunie 2023, în România existau 247.708 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 68,432 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.270 (capital subscris de 4,047 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,663 miliarde de dolari, în 5.974 de firme.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Actualitate

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea