Rămâi conectat

Ştirea zilei

Primul pacient din România care a murit AȘTEPTÂND pentru a fi primit la Terapie Intensivă. Medic: ,,85% din pacienţii care sunt la ATI intubaţi se duc”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Astăzi, un pacient cu COVID-19 internat în Spitalul Municipal din Mediaş, care nu are paturi de ATI pentru bolnavii cu noul coronavirus, a decedat, în timp ce aştepta să fie transferat într-o secţie de Terapie Intensivă dintr-un alt spital, a declarat pentru AGERPRES directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, medicul Gabriel Budescu.

„A murit. S-a cerut să fie dus undeva la un ATI, nu a avut loc nicăieri, pentru că nu sunt locuri. Cei de la Turda, spre exemplu, cer şi ei paturi peste tot. Omul a fost pus pe oxigen, numai că a avut multe comorbidităţi (…), trebuia intubat”, a explicat Budescu.

Potrivit sursei citate, Spitalul Municipal din Mediaş are secţie ATI unde există şase paturi, dar acestea sunt pentru pacienţii care nu sunt infectaţi cu noul coronavirus şi nu sunt pregătite suficient pentru bolnavii cu COVID-19.

Directorul DSP Sibiu a anunţat că Spitalul Municipal din Mediaş face pregătiri pentru ca de luni să aloce trei paturi ATI pentru pacienţii COVID-19.

Întrebat ce şanse de supravieţuire avea acest pacient COVID-19 care nu a mai apucat să fie intubat într-un ATI, Gabriel Budescu a spus că şansele erau destul de mici.

„85% din pacienţii care sunt la ATI intubaţi se duc. Cam asta este şansa, care este foarte mică”, a afirmat el.

Potrivit directorului DSP Sibiu, vineri a decedat un pacient cu COVID-19 în Secţia ATI de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde sunt în total 12 paturi pentru bolnavii infectaţi cu noul coronavirus şi toate sunt ocupate în acest moment. Rata de vindecare de COVID-19 la ATI în Sibiu este, în medie, de doi pacienţi, în timp ce zece mor.

„La 12 paturi, dacă doi (pacienţi – n.r.) se ridică şi părăsesc ATI-ul pe picioare şi aceştia sunt cei care sunt pacienţi mai tineri, care sunt vânjoşi şi care pot să treacă peste, dar este foarte greu”, a subliniat Gabriel Budescu.

Pacienţii cu COVID-19 care sunt internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi au nevoie urgentă să fie intubaţi, neavând loc liber la Secţia ATI, aşteaptă să fie transferaţi la alte spitale din ţară, potrivit prefectului Mircea Creţu şi directorului spitalului, Liliana Coldea.

Situaţia epidemiologică în judeţul Sibiu s-a înrăutăţit vineri, când au fost raportate şi patru cazuri de copii bolnavi de COVID-19, în Secţia ATI de la Spitalul de Pediatrie, toţi având comorbidităţi şi unul fiind intubat.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis vineri că şi în municipiul Sibiu devine obligatorie purtarea măştii şi unităţile de învăţământ vor desfăşura cursurile doar online, începând de sâmbătă, timp de 14 zile, după ce s-a înregistrat o rată de infectare cu noul coronavirus de 3,24 la mia de locuitori, informează Prefectura.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Avram Iancu, românul care a traversat canalul Bristol, a navigat 87 km pe Mureș, între Alba Iulia și Șoimuș

Ioana Neag

Publicat

în

Avram Iancu, românul care a traversat canalul Bristol, a navigat 87 km pe Mureș, între Alba Iulia și Șoimuș Bibliotecarul hunedorean Avram Iancu, a navigat 87 de km pe Mureș, între Alba Iulia și Șoimuș, la invitația lectorului universitar Horea Nascu. ”Crăișorul apelor”, așa cum a fost numit în urma performanțelor sale, Avram Iancu s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea