Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Primul apeduct din Transilvania, a fost construit la poalele „Mamutului” din Alba Iulia. Un sistem ingenios folosit timp de patru decenii, pentru aprovizionarea oraşului cu apă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primul apeduct din Transilvania, a fost construit la poalele „Mamutului” din Alba Iulia. Un sistem ingenios folosit timp de patru decenii, pentru aprovizionarea oraşului cu apă

Apeductul considerat de istorici primul din Transilvania a fost folosit timp de patru decenii, pentru aprovizionarea oraşului Alba Iulia cu apă. Alba Iulia medievală a cunoscut  o dezvoltare remarcabilă în timpul lui Gabriel Bethlen, ales principe al Transilvaniei în 1613. Mare amator de muzică şi artă aduce la Alba Iulia oameni de cultură renumiţi, mai ales după ce întemeiază Academia de obşte.

Cel mai renumit a fost Martin Opitz, considerat părintele literaturii de limbă  germană. În timpul său sunt construite cele două bastioane de apărare ale Cetăţii medievale şi  se fac lucrări la la Palatul Principilor, situat acum în spatele statuii lui Mihai Viteazul.

Apeductul:tuburi ceramice de 7 kilometri

Una dintre cele mai mari realizări edilitare la care şi-a adus aportul a fost  primul apeduct din Transilvania, care a alimentat Cetatea din Alba Iulia cu apă.

„Este primul apeduct din Transilvania de care se ştie. A fost cercetat la începutul secolului XX de cel care a pus bazele primelor colecţii ale Muzeului Naţional al Unirii. Aici se şi păstrează mai multe tuburi ceramice cu ajutorul cărora s-a făcut alimentarea cu apă pe o distanţă de aproximativ 7 kilometri, la o diferenţă de nivel de 300 de metri. Adalbert Cserni a coordonat şi lucrările de cercetare arheologică şi a făcut şi fotografiile din timpul săpăturilor, care se păstrează la Muzeul Unirii“, explică Dan Anghel de la Muzeul Naţional al Unirii.

Apeductul avea punctul de plecare la poalele dealului „Mamut“, colina care străjuieşte oraşul Alba Iulia, în zona cunoscută drept „Fântâna Hoţilor“. Sistemul de transport al apei este considerat unul ingenios pentru Transilvania secolului XVII. Tuburile din ceramică erau montate pe un pat de cărămidă şi acoperite cu mortar în care se punea adaos de cărămidă pentru hidraulicizare. Potrivit istoricului, întrucât panta era foarte mare, din loc în loc erau montate sisteme de scădere a presiunii apei, pentru a nu distruge conductele din ceramică.

Sursa: historia.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

19 martie: Ziua paşaportului românesc

Ziarul Unirea

Publicat

în

19 martie: Ziua paşaportului românesc Anual, la 19 martie, este sărbătorită Ziua paşaportului românesc, dată la care, în anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită ”Lege asupra paşapoartelor”. Documentul de călătorie românesc cunoscut sub termenul de paşaport fusese menţionat, pentru prima dată, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea