Rămâi conectat

Politică Administrație

Primăvara prind viaţă paraziţii!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Primăvara prind viaţă toţi paraziţii. Şi cei din natură, şi cei din administraţie şi politică. Paraziţii nu pot avea o existenţă nesusţinută de organisme sănătoase de care se prind încercând să supravieţuiască. După ce şi-au dat măsura potenţei prin campanii susţinute împotriva tuturor proiectelor pe care primăria le-a derulat în Cetatea Alba Iulia, după ce s-au legat cu lanţuri de copaci şi au încercat să instige cetăţenii împotriva primarului Mircea Hava, după ce au luat în derâdere amenajarea parcului dendrologic pe Valea Popii, după ce au înjurat cât au putut administraţia locală albaiuliană şi după ce au văzut că, în ciuda tuturor acestor campanii şi eforturi, albaiulienii apreciază proiectele şi lucrările primăriei, liberalii au întors foaia.

Crezând că cetăţenii sunt proşti şi nu au ţinere de minte vin acum (de fapt de vreo două luni se manifestă astfel) să ne spună că ei susţin şi continuarea proiectelor de dezvoltare a Cetăţii, şi parcul dendrologic, şi reparaţiile la străzi şi la şcoli, şi, în general, totul. Ar trebuie să-i apaudăm probabil pentru că au votat bugetul municipiului Alba Iulia. Dar una este să fii, în sfârşit, de acord cu ideile bune ale altora şi să renunţi la poziţia penibilă de Gică Contra, şi alta este să ai idei proprii pe care să le promovezi şi să-i convingi pe alţi să ţi le susţină. Abia atunci eşti valoros cu adevărat. Că liberalii nu mai încearcă să pună piedici administraţiei, este un lucru foarte bun şi îl salut ca atare. Dar a încerca să induci ideea că eşti părintele unor idei atunci când nu eşti, este un furt intelectual mizerabil.
paraziti intestinaliÎntre susţinere şi acţiune distanţa este foarte mare. Ultimul exemplu este cel al doritei săli polivalente. Nici una, nici două, după ce Mircea Hava anunţa că primăria doreşte o sală polivalentă dar vrea un proiect serios şi tehnic, şi în ceea ce priveşte susţinerea în timp a acestei investiţii, au venit liberalii prin curajosul „birou de presă” să ne spună că ei susţin. Ba chiar că s-au implicat. Cum? Cu susţinerea verbală a unei idei mai vechi a administraţiei? O idee care până acum nu a fost pusă pe tapet pentru că au existat probleme legate de amplasare, dar şi probleme legate de costuri şi modalităţile de finanţare. Eu, pe liberali, doar i-am auzit dând din gură. La Primăria Alba Iulia, în biroul lui Mircea Hava, am văzut planşe, variante de proiect, calcule financiare, planuri de finanţare, adică toate acele etape şi frământări care preced luarea unei decizii viabile şi corecte pentru comunitate. Una este să seduci oamenii cu idei, unele de-a dreptul fanteziste, (au mai făcut-o liberalii şi cu Alba Iulia Capitală Culturală) şi cu totul altceva este să faci cu adevărat ceva.

Aşa cum se prezintă acum, căpuşând ideile altora, liberalilor albaiulieni în frunte cu preşedintele lor Omul Marilor Gogoşi le va fi imposibil să străbată distanţa dintre susţinere şi acţiune. Pur şi simplu este nevoie de experienţă administrativă, de bună credinţă faţă de cetăţeni, de pricepere şi imaginaţie. Ei nu excelează la nimic din toate astea, dar pot da lecţii de cameleonism. Dacă ar fi să le dai crezare, totul, dar absolut totul, li se datorează. Ei sunt Alfa şi Omega (să nu-i lovească Cel adevărat), începutul şi sfârşitul, esenţa tuturor lucrurilor.

Că liberalii mint a dovedit-o de curând Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România care a spus clar că NU există pentru 2014 vreun proiect de legare a oraşului Cugir de autostradă. Dar cât s-au mai împăunat liberalii că au fost şi au discutat ba la Ministerul Transporturilor, ba la CNADNR, ba la domnul Dan Şova! Şi bineînţeles au rezolvat! Unii chiar i-au crezut. Minciuna a fost însă acum dată în vileag. Şi tot liberalii, mai cu seamnă Omul Marilor Gogoşi ne-a informat că a reuşit să-i convingă pe cei de la Ministerul Transporturilor să aloce judeţului Alba, consiliului judeţean, câteva zeci de milioane din Programul Operaţional Sectorial Transport pentru repararea unor drumuri. Foarte frumos, dacă ar fi adevărat. Dar Consiliul Judeţean Alba nu este entitate eligibilă pentru POS Transport! Adică niciodată, niciodată afirmaţia Omului Marilor Gogoşi nu se poate realiza. Pasionat de drumuri, Omul Marilor Gogoşi îşi însuşeşte fără drept şi ideea inelului care să scoată traficul greu din municipiu, şi amenajarea exterioară de la Bazinul Olimpic… Nici nu ştim cum încap toate în căpşorul lui!
Cu spuneam, primăvara prind viaţă paraziţii!

Dorin NISTOR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de amenajare a pistei pentru biciclete din comuna Gârbova, în plină desfășurare. Proiectul ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările de amenajare a pistei pentru biciclete din comuna Gârbova, în plină desfășurare. Proiectul ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului Lucrările de amenajare a pistei pentru biciclete, din comuna Gârbova, județul Alba, se află în plină desfășurare. Proiectul ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului.  Pista de biciclete din comuna Gârbova prinde […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă: „Crăciun ca-n Alba. Tradiție și bun gust” – eveniment dedicat tradițiilor autentice românești și valorilor creștine, organizat de PSD Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

„Crăciun ca-n Alba. Tradiție și bun gust” – eveniment dedicat tradițiilor autentice românești și valorilor creștine, organizat de PSD Alba Partidul Social Democrat Alba organizează sâmbătă, 20 decembrie 2025, începând cu ora 12:00, prima ediție a evenimentului „Crăciun ca-n Alba. Tradiție și bun gust”, o sărbătoare dedicată valorilor creștine, obiceiurilor autentice românești și gastronomiei tradiționale. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Modernizarea infrastructurii rutiere în comuna Rimetea: Peste 10 străzi, cuprinse în proiectul de peste 4 milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Modernizarea infrastructurii rutiere în comuna Rimetea: Peste 10 străzi, cuprinse în proiectul de peste 4 milioane de lei Administrația din comuna Rimetea ar urma să modernizeze traficul din zonă după ce a depus un memoriu de prezentare la APM Alba pentru a primi acordul de mediu. Scopul este: realizarea proiectului cu numele: ,,Modernizare infrastructură rutieră […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea