Politică Administrație

Primarul Cugirului, Adrian Teban, prezent la a 112-a sesiunea plenară a Comitetului Regiunilor din Uniunea Europeană – a depus un amendament la rezoluţia U.E. privind migraţia

Ioana Oprean

Publicat

în

Primarul Cugirului Adrian Teban a participat la a 112-a sesiunea plenară a Comitetului Regiunilor din Uniunea Europeană (CoR), care a avut loc în 3 și 4 iunie, la Bruxelles. În calitate de membru supleant CoR, Adrian Teban, împreună cu ceilalţi membrii din delegaţia României au depus un amendament la rezoluţia U.E. privind sustenabilitatea migraţiei.

Adrian Teban la BruxellesCoR a dezbătut şi a votat o rezoluţie prin care şi-a formulat poziţia cu privire la cea mai bună manieră de a gestiona primirea migranţilor și procedurile de azil, asigurându-se totodată protecţia vieţilor omenești. Demersul european a avut loc în contextul în care graniţele UE au fost scena unor tragedii umane.

Potrivit declaraţiilor primarului, Adrian Teban, delegaţia României a avut un amendament prin care au dorit să atragă atenţia asupra necesităţii unei abordări unitare, solidare şi sustenabile: “Alături de colegii mei din România, am depus un amendament prin care am subliniat importanţa ca acest fenomen al migraţiei să beneficieze din partea statelor U.E. de o abordarea unitară, solidară şi sustenabilă. În primul rând migranţii sau migraţia nu trebuie stigmatizată, pentru că nu este doar o zonă de probleme, ci şi o sursă de dezvoltare. Să ne gândim la exodul de tineri din toate domeniile de activitate: medicină, cercetare, construcţii, etc. pe care ţara noastră l-a înregistrat în favoarea unor state ca Spania, Italia, Germania. Deci, nu pot fi minimalizate efectele pozitive, migraţia fiind un element esenţial al dezvoltării, de care beneficiază nu doar migranţii, ci şi ţările care-i primeşte”, a declarat Adrian Teban.

Amendamentul stipulează că “abordarea U.E în ceea ce priveşte migraţia trebuie să fie unitară, solidară şi sustenabilă pe termen lung şi să abordeze toate aspectele migraţiei, inclusiv obligaţiile umanitare, solicitanţii de azil, migranţii din motive economice, contrabandă şi traficul de persoane, dezvoltarea şi stabilitatea din ţările din afara UE şi provocările demografice din Europa. Comitetul subliniază că migraţia reprezintă un element esenţial al dezvoltării, de care, în mod ideal, beneficiază nu numai migranţii, ci şi ţările de primire şi cele de origine, deoarece aceasta permite schimbul de idei şi stimulează inovarea şi diversitatea. Comitetul reaminteşte tuturor celor care au responsabilitate politică să procedeze atent şi să nu stigmatizeze migranţii sau migraţia.

Pe lângă migraţie, pe ordinea de zi a Plenarei CoR s-a aflat şi planul de investiții al UE şi prioritățile UE între 2015 și 2020. Din spusele primarului, Adrian Teban, liderii locali şi regionali prezenţi au dezbătut cu președintele Comisiei Europene, prioritățile UE și cum se poate valorifica la maximum pachetul de investiții menit să mobilizeze 315 miliarde EUR.

Actualul Preşedinte, Jean-Claude Juncker şi-a propus ca CoR să contribuie la refacerea elanului de investiţii din 2007, astfel că va fi conceput un plan suplimentar la proiectele deja lansate”, a mai declarat Adrian Teban.

Din punctul său de vedere, oraşele, cum este Cugirul, au mai mult ca oricând şansa de accesa fonduri europene, întrucât programele strategiei Europa 2020 dau o mai mare atenţie aşezărilor urbane.

Întrebat dacă Cugirul este pregătit să acceseze fonduri U.E., primarul Adrian Teban a spus că la nivelul administraţiei locale primele pregătiri au început în urmă cu aproximativ doi ani când a fost concepută Strategia de Dezvoltare Locală 2014-2020.

În momentul de faţă suntem preocupaţi să realizăm la nivelul localităţii noastre un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă, care este un plan strategic ce creşte şansele noastre de a atrage bani pentru dezvoltarea oraşului”, a precizat edilul. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare” Consiliul Județean Alba a alocat un milion de lei pentru efectuarea de lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult