Politică Administrație

Primăria Blaj: Concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de inspector și unul de consilier. Termeni limită pentru înscrieri și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Blaj organizează concurs în vederea ocupării a trei posturi vacante. Este vorba despre un post de inspector de specialitate, în cadrul compartimentului Informare, Relaţii Publice, C.I.C., UAT Mun. Blaj, un post de consilier debutant – compartiment Administrarea Domeniului Public şi Privat şi Disciplina în Construcţii, Birou Urbanism, și un alt post, de inspector debutant, în cadrul compartimentului Control Comercial, Direcţia Buget Finanţe.

Petrecerea Divorțaților

1.Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Blaj, anunţă concurs în data de 15.03.2016 ora 10:00 proba scrisă şi interviu în 17.03.2016 ora 10:00, în vederea ocupării postului vacant din cadrul Compartimentului Informare, Relaţii Publice, C.I.C., UAT Mun. Blaj, după cum urmează:

–  Inspector de specialitate – funcţie contractuală de execuţie, Debutant, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, cunoştinte, certificat/atestat de limbă străină, engleză, nivel mediu, cunoştinţe, studii, IT (cunoştinţe de operare calculator ), de preferinţă utilizarea aplicaţiilor WORD, EXCEL, INTERNET.

Dosarele de concurs se depun la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, din cadrul instituţiei, până la data de 07.03.2016 (Relaţii suplimentare: 0258/710110 )

2. Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, anunţă concurs în data de 29.03.2016 ora 1000 proba scrisă şi 31.03.2016 ora 1400 interviu, la sediul instituţiei din Piaţa 1848 nr. 16, în vederea ocupării

postului vacant, funcţie publică de execuţie, Compartiment Administrarea Domeniului Public şi Privat şi Disciplina în Construcţii, Birou Urbanism, după cum urmează:

– Consilier Debutant -Condiţii: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, studii inginereşti, specialitatea construcţii civile, industriale şi agricole.

Bibliografia şi actele solicitate candidaţiilor pentru  dosarul de înscriere sunt afişate la sediul unităţii.

Dosarele de concurs se depun la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, din cadrul instituţiei, până la data de 17.03.2016. (Relaţii suplimentare: 0258/710110)

3. Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, anunţă concurs în data de 05.04.2016 ora 1000 proba scrisă şi 07.04.2016 ora 1400 interviu, la sediul instituţiei din Piaţa 1848 nr. 16, în vederea ocupării postului vacant, funcţie publică de execuţie, Compartiment Control Comercial, Direcţia Buget Finanţe, după cum urmează:

– Inspector Debutant – Condiţii: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, studii economice.

Bibliografia şi actele solicitate candidaţiilor pentru  dosarul de înscriere sunt afişate la sediul unităţii.

Dosarele de concurs se depun la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, din cadrul instituţiei, până la data de 24.03.2016. (Relaţii suplimentare: 0258/710110). (A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate Bogdan Ioachim, consilier local în Sântimbru, județul Alba, și-a anunțat demisia printr-o postare publicată pe o rețea de socializare.  El susține că decizia a survenit din cauza nemulțumirilor legate de modul […]

Citește mai mult