Curier Județean

Primăria Alba Iulia sprijină liceenii pentru „Balurile Bobocilor”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Administraţia publică locală din Alba Iulia vine în întâmpinarea elevilor care au cerut sprijinul primarului Mircea Hava, în vederea organizării „Balurilor Bobocilor” liceelor din municipiu. Pentru aceasta, responsabilii din fiecare liceu albaiulian sunt invitaţi să se adreseze Primăriei Alba Iulia (camera 102), reprezentanţii autorităţilor locale promiţând că, aşa ca în fiecare an, vor sprijini financiar şi logistic toate liceele, fără  să facă favoritisme. „Ca în fiecare toamnă, la puţin timp de la începerea anului şcolar, liceenii din Alba Iulia se pregătesc de «Balul Bobocilor». Una dintre marile probleme cu care se confruntă tinerii este susţinerea de care are nevoie un astfel de eveniment. Cu atât mai mult în vreme de criză soluţiile pe care elevii le au la dispoziţie sunt extrem de puţine (…). Susţinerea din partea primăriei va asigura în primul rând costurile necesare închirierii unei săli pentru organizarea evenimentului, dar şi logistica necesară realizării materialelor de promovare. În măsura posibilităţilor, oamenii administraţiei locale îi vor ajuta pe tineri şi în celelalte probleme organizatorice. În acest fel, «bobocii» din toate unităţile vor putea să îşi înceapă experienţa de licean într-un mod plăcut şi conform tradiţiei”, a declarat Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Incendiu de vegetație uscată la Drâmbar: Intervin pompierii din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu de vegetație uscată la Drâmbar: Intervin pompierii din Alba Iulia Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit luni după-masa, în jurul orei 18.00, la Drâmbar. Intervin pompierii din Alba Iulia. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în Drâmbar, comuna Ciugud. Suprafața afectată de incendiu este de […]

Citește mai mult

Curier Județean

10 august 2026 | CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupele A pozitiv și A negativ: „Vă așteptăm la donare”

Ioana Oprean

Publicat

în

10 august 2026 | CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupele A pozitiv și A negativ: „Vă așteptăm la donare” Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au lansat luni, 10 august 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupele A pozitiv și A negativ.  „Avem nevoie […]

Citește mai mult

Curier Județean

Apă ,,cu porția” în mai multe zone din Alba: Din cauza consumului ridicat din această perioadă, în comuna Berghin și alte câteva localități, apa potabilă se furnizează după program

Ioana Oprean

Publicat

în

Apă ,,cu porția” în mai multe zone din Alba: Din cauza consumului ridicat din această perioadă, în comuna Berghin și alte câteva localități, apa potabilă se furnizează după program SC Apa CTTA SA Alba, de comun acord cu primăriile unităților administrativ-teritoriale afectate, a stabilit un program temporar de furnizare a apei potabile, în scopul refacerii […]

Citește mai mult