Politică Administrație
Primăria Aiud: 253 elevi ai Colegiul Național „Bethlen Gábor” din Aiud sunt beneficiari direcţi, începând cu luna noiembrie, ai Proiectului privind Învățământul Secundar (ROSE), subdenumit “Acces la succes”
În luna noiembrie 2018, la Colegiul Național „Bethlen Gábor” din Aiud, județul Alba, a început derularea Proiectului privind Învățământul Secundar (ROSE), subdenumit Acces la succes. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 253 elevi de nivel liceal din cadrul colegiului, repartizați după cum urmează: din clasa a IX-a – 56 elevi, din clasa a X-a – 57 elevi, din clasa a XI-a – 66 elevi și din clasa a XII-a – 74 elevi.
Obiectivul prioritar al Colegiului „Bethlen Gábor” este și va rămâne acela ca școala să ofere accesul egal la o educație de calitate, de care să beneficieze elevii, părinții, dar și comunitatea și societatea, prin formarea unor tineri bine pregătiți, capabili să se integreze social și profesional, devenind astfel o instituție de învățământ performantă la nivel județean și național.
În scopul obținerii unor rezultate mai bune la examenul de bacalaureat, prin creșterea promovabilității, dar și prin creșterea mediei de absolvire, dată fiind posibilitatea accesării de granturi, colegiul a obținut selecția în runda a II-a a proiectelor finanțate de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, implementate de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pe o perioadă de 4 ani, respectiv 2018 – 2022.
După consultarea cu elevii, profesorii și părinții prin chestionare, au fost sugerate trei tipuri de activități pentru îmbunătățirea calității educației: activități extracurriculare organizate de profesorii de specialitate şi diriginți, constând în excursii, școli de vară, vizite la diferite instituții de cultură, dar și de învățământ superior, activități de recuperare a materiei la disciplinele de la bacalaureat și activități de consiliere și orientare, oferite prin firme de specialitate. Acestea vor duce la creșterea motivației elevilor pentru activitatea de învățare.
Până la sfârșitul anului 2018, timp de șapte săptămâni, vor avea loc activități susținute de profesorii de specialitate, gratuite pentru elevi, la disciplinele la care aceștia vor susține examen de bacalaureat, astfel: pentru clasele a IX-a și a X-a vor fi pregătiri prin activități de recuperare a lacunelor la disciplinele limba română și matematică, la clasele a XI-a vor avea loc activități de inițiere pentru bacalaureat la limba română, limba maghiară și matematică, iar pentru clasele a XII-a vor avea loc activități intensive de pregătire a elevilor pentru examenul de bacalaureat pentru toate disciplinele de examen, respectiv: limba și literatura română, limba și literatura maghiară, matematică, biologie, informatică, geografie și chimie. Planificările specifice și orarul sunt afișate la Colțul ROSE din cadrul școlii.
Pentru activitățile de consiliere și orientare profesională grupul țintă este alcătuit din 56 de elevi ai clasei a IX-a şi 74 de elevi ai clasei a XII-a, care vor fi testați și sprijiniți pentru orientarea în carieră.
De asemenea, vor fi achiziționate laptopuri și programe specifice care vor ajuta elevii în accesul lor spre succes.
Echipa de proiect se bucură de sprijinul conducerii Colegiului Național „Bethlen Gábor”, prof. director Szőcs Ildikó și este formată din:
Coordonator de Grant – Popa Ana Maria
Responsabil financiar și pentru întocmirea actelor adiționale – Varga Eva
Responsabil achiziții – Szilágyi Robert
Responsabil pentru pregătirea suplimentară Bacalaureat/Educație remedial – Bartha Melinda
Responsabil activități extracurriculare – Gábor Elena Ela
Responsabil pentru monitorizare și promovarea proiectului – Tiutiu Grațiela.
Politică Administrație
Peste 8.5 kilometri de drumuri comunale şi vicinale din Meteş vor fi asfaltați: Investiție de aproape 2.5 milioane de euro
Peste 8.5 kilometri de drumuri comunale şi vicinale din Meteş vor fi asfaltați: Investiție de aproape 2.5 milioane de euro
În cursul zilei de vineri, 31 martie, a fost semnat contractul de finanţare în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, care va permite începerea lucrărilor de reabilitare şi de asfaltare a mai multor drumuri comunale şi vicinale din satele comunei Meteş.
„Lungimea totală a acestor drumuri este de peste 8,5 kilometri şi de ele vor profita în primul rând comunitățile care, până acum, aveau mai greu acces la arterele principale. Aş da ca exemple calea Berbinței, calea Gagii, calea Bălășeștilor, Gruiul Cerului, Trintea, Mutea lui Bociog, Pe Meal, Poiana Ampoiului – Laz – Inuri, Poiana Ampoiului – Răcătău, Văleni – Poiana Ampoiului, Văleni – Poiana Ursului, Lunca Ampoiţei – Pleşa, Valea Bobului – Stăuini, dar şi racordurile Ampoiţa – Lunca Ampoiței, Meteş – Isca, etc.
Am prevăzut şi un pod nou peste valea Ampoiţei, Din fericire, avem deja şi firmele câştigătoare, care se ocupă de aceste lucrări, astfel că sperăm ca în scurt timp să putem vorbi şi simţi despre o adevărată modernizare a comunei Meteş.
Îmi cer scuze de pe acum consătenilor pentru partea de disconfort dar voi avea grijă ca acesta să fie minim. Ţin de asemenea să le mulțumesc pentru sprijin colegilor din Partidul Naţional Liberal, domnului preşedinte al CJ Alba Ion Dumitrel, domnului secretar de stat Claudiu Răcuci şi domnului vicepreşedinte al CJ Alba Marius Haţegan. Ordinul de începere a lucrărilor si predare amplasament va fi dat miercuri, 5 aprilie 2023″, a transmis primarul comunei, Daniel Sânzaiana.
Politică Administrație
Comunicat de presă Beniamin Todosiu, deputat USR Alba: Strângem semnături pentru a elimina pensiile nesimțite. Trebuie să punem presiune pe PNL și PSD să desființeze pensiile speciale
Beniamin Todosiu, deputat USR Alba: Strângem semnături pentru a elimina pensiile nesimțite. Trebuie să punem presiune pe PNL și PSD să desființeze pensiile speciale
Uniunea Salvați România lansează o campanie de strângere de semnături pentru a pune presiune pe PNL și PSD să elimine pensiile speciale, pe site-ul https://stoppensiispeciale.ro/. Cu această ocazie, vom merge din ușă în ușă și vom fi din nou în stradă, în toată țara, pentru a discuta cu oamenii și pentru a strânge semnături pentru tăierea pensiilor speciale.
Ne întoarcem în stradă pentru a discuta cu cetățenii, pentru a-i asculta și a afla opinia lor, pentru a aduce aceste opinii în Parlament. Suntem și vom rămâne vocea cetățenilor cinstiți din această țară care sunt obosiți de minciuni și furturi la vedere comise de PNL și PSD. Reforma pensiilor speciale este necesară nu numai pentru a nu pierde finanțarea din PNRR, ci și pentru binele tuturor. Nu putem accepta faptul că unii primesc de 10 ori mai mult decât cei 5 milioane de pensionari care au o pensie medie de 1.800 de lei. Acest lucru nu este corect, iar România trebuie să devină țara în care toți pensionarii sunt egali în fața legii și primesc pensii decente și echitabile, în raport cu contribuțiile plătite.
Campania a fost lansată în contextul în care, Coaliția PNL-PSD-UDMR a votat în Senat un proiect de lege care nu elimină nicio pensie specială și pune în pericol banii din PNRR pentru această reformă.
România are nevoie de școli moderne care să-i pregătească pe copiii noștri pentru viitor, nu de pensii speciale. Avem nevoie de spitale la standarde europene, nu de pensii speciale de 18.000 de lei/lună, cât câștigă prim-ministrul României, Nicolae Ciucă. Avem nevoie de autostrăzi, nu de bani mai mulți pentru privilegiați. PNL și PSD vor însă să renunțe la banii din PNRR de dragul specialilor de partid.
PNL și PSD, cu susținerea tacită a AUR, nu vor desființarea pensiilor speciale. Ei vor să avem o țară a specialilor în care există o clasă de privilegiați și noi, ceilalți, cu pensii obișnuite. Ne vom lupta până la capăt pentru echitate, pentru un sistem normal de pensii în care fiecare să primească pe cât a muncit și a contribuit. Pentru asta avem însă nevoie de fiecare român care mai crede într-o țară fără speciali, în care toți cetățenii ei sunt egali în fața legii. Semenea pentru eliminarea pensiilor speciale pe site-ul https://stoppensiispeciale.ro/.
Politică Administrație
Horațiu Florea: Creșterea pragului valoric la abuzul în serviciu încalcă și sfidează flagrant ideea de dreptate. Democrația românească mai are multe de învățat
Horațiu Florea: Creșterea pragului valoric la abuzul în serviciu încalcă și sfidează flagrant ideea de dreptate. Democrația românească mai are multe de învățat
Creșterea pragului valoric pentru abuzul în serviciu până la 250.000 de lei a stârnit numeroase reacții. „Noua OUG 13” va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, Horațiu Florea și-a expus părerea referitor la proiectul de lege, care ”încalcă și sfidează flagrant ideea de dreptate”.
”Introducerea pragului de 250.000 lei pentru încadrarea unui abuz în serviciu la categoria infracțiuni arată foarte clar că democrația românească mai are multe de învățat.
Ceea ce a trecut azi de Senat drept proiect încalcă și sfidează flagrant ideea de dreptate, cea care stă la baza oricărui sistem statal sănătos. Orice altă explicație este de prisos…”, a scris Horațiu Florea pe pagina de Facebook.
Reamintim că senatorii au votat, miercuri, în plen, un proiect de lege care modifică Codul Penal și introduce un prag de 250.000 lei, adică aproximativ 50.000 de euro, pentru abuzul în serviciu.
Mai precis, este vorba despre modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022, care a introdus, printr-un amendament depus în comisia juridică, un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei.
Propunerea aparține parlamentarilor PSD, PNL și UDMR.
Proiectul de lege a fost aprobat de Senat cu 79 de voturi ”pentru”, 25 ”împotrivă” și 11 abțineri.
Potrivit amendamentului admis în Comisia juridică, ”fapta funcționarului public care, cu știință, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea puterea de lege ori îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.
Proiectul urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților
Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, proiectul urmând să meargă apoi la dezbateri în Camera Deputaților.
În 2017, ordonanța de urgență (OUG 13) adoptată de Guvernul Grindeanu, care a scos în stradă sute de mii de oamenii, introducea un prag de 200.000 de lei pentru abuzul în serviciu.
Atunci, Liviu Dragnea, fost președinte al PSD, era acuzat de abuz în serviciu, iar prejudiciul estimat era de circa 107.000 lei, potrivit Antena3.
Totodată, parlamentarii USR sunt de părere că această modificare de lege este ”același prag la abuzul în serviciu gândit de Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, același prag care a scos în stradă sute de mii de români”, ei făcând referire la protestele față de OUG13.
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
PĂCĂLELI „de ţinut minte” de 1 APRILIE 2023. Eşti pus pe şotii? Vezi cele mai tari FARSE pe care le poţi face cunoscuţilor
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Păcăleli și farse de 1 APRILIE – Ziua Păcălelilor 2023: Idei de farse pe care prietenii le vor ține minte mult și bine
-
Curier Județeanacum 16 ore
1 Aprilie – Ziua Păcălelilor. Obiceiuri, tradiții. Originea Zilei Păcălelilor
-
Opinii - Comentariiacum 10 minute
1 aprilie: Ziua Internaţională a Păsărilor, sărbătorită încă din anul 1906. Curiozităţi despre păsări
-
Sportacum 17 ore
Pe „Cetate”, turneu zonal Liga Elitelor Under 15, cu Optimum Alba Iulia, „U” Cluj, UTA Arad și Minaur Baia Mare, în perioada 7-11 aprilie!
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
De-a râsu’-plânsu’: Un pilot de raliu care venea la Alba Iulia, amendat pentru lipsa rovinietei, deși transporta mașina pe platformă