Rămâi conectat

Ştirea zilei

Prima ediţie a şcolii de iarnă a tinerilor liberali

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În perioada 18-20 februarie 2011 s-a desfăşurat la Arieşeni prima ediţie a Şcolii de Iarnă a TNL Alba Iulia. La eveniment au participat peste 30 de tineri, atât membri ai TNL Alba Iulia cât şi invitaţi. Invitaţii au fost selectaţi dintre câştigătorii primei ediţii a concursului „Unirea Principatelor şi personalităţile sale”, concurs desfăşurat în luna ianuarie în rândul elevilor din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a din liceele judeţului Alba. Printre lectorii şi invitaţii prezenţi pe parcursul celor 3 zile de seminarii şi dezbateri s-au numărat: vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman, vicepreşedintele PNL Alba Iulia, Rareş Buglea, primarul comunei Scărişoara, Cristian Costea, fostul prefect al judeţului, Cosmin Covaciu, dar şi profesori, consilieri de carieră şi reprezentanţi ai unor instituţii diverse din judeţ.
Preşedintele TNL Alba Iulia, prof. Adrian Simion ne-a spus că: „În realizarea proiectului am avut un sprijin susţinut din partea primarului din Arieşeni, domnul Marin Jurj, dar şi din partea seniorilor noştri liberali din Alba Iulia. Am invitat tineri provenind din diverse medii de studiu, dar de vârste apropiate, iar soluţia s-a dovedit a fi una de succes, dacă mă gândesc la faptul că discuţiile pe marginea subiectelor au fost mai mult decât interesante şi antrenante. Finalitatea proiectelor de acest fel este aceea de a-i face pe tineri să conştientizeze necesitatea implicării lor în viaţa publică şi socială, mai ales că ei sunt principalii beneficiari ai integrării României în Uniunea Europeană”.
Organizatorii Şcolii de Iarnă a TNL Alba Iulia intenţionează să transforme evenimentul într-o manifestare de tradiţie în rândul evenimentelor de acest gen.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | „Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori „Noaptea Pricolicilor” sau Carnavalul de la Limba se desfășoară sâmbătă seara în comuna Ciugud, fiind a 19-a ediției a evenimentului organizat de Asociația „Limbenii” împreună cu Primăria Comunei Ciugud. Participanții s-au întâlnit la ora 17.00, la Biserică şi au participat la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea