Rămâi conectat

Ştirea zilei

Președintele SUA, Joe Biden, ar putea VIZITA România. Klaus Iohannis: „L-am invitat și a fost perfect de acord”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Joe Biden s-a întâlnit luni, cu ocazia summitului NATO de la Bruxelles, și cu președintele României. Klaus Iohannis a anunțat că l-a invitat pe cel mai puternic lider al lumii să viziteze România și a precizat că a avut două discuții scurte cu Biden.

”Am avut două discuții scurte cu președintele Biden. Prima a fost la început, când, cu președintele Duda (n.r. președintele Poloniei), am ținut să îl salutăm. A fost o prezență consistentă, a avut un discurs foarte solid. Am dorit să ne asigurăm că avem un parteneriat strategic foarte solid și că avem întreaga a atenție pentru flancul estic. Ne-a asigurat că se implică pentru a sprijini România și Polonia.

În cea de-a doua scurtă discuție, spre finalul summitului, l-am invitat în România. I-am spus că îmi doresc să continuăm discuția pe care am început-o în 2015, când era vicepreședinte, și că îmi doresc să întărim parteneriatul strategic. A fost perfect de acord să încercăm să organizăm o astfel de întâlnire și m-a asigurat că este foarte dedicat acestui parteneriat.”, a spus Klaus Iohannis.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea