Rămâi conectat

Actualitate

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, face ordine. Ţărăniştii din Alba au un nou şef interimar

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    Joi, 19 aprilie, Aurelian Pavelescu s-a aflat într-o vizită fulger la Alba Iulia. Motivul acestei vizite? Clarificarea situaţiei conducerii PNŢCD Alba după ce preşedintele Iuliu Hada a fost demis. Ca urmare a acestei vizite, Alin Popa a primit însărcinarea de a conduce tehnic partidul pe perioada alegerilor locale. „Eu, Alin Popa, nu voi face niciodată nici politica lui Ciorbea, nici a lui Pavelescu, nici a lui Radu Sârbu, ci voi face politica partidului. Toată organizaţia Alba l-am susţinut în disputa care a fost la Bucureşti pe dl. Ciorbea, ăsta a fost adevărul, iar, în momentul în care a pierdut dl. Ciorbea procesul şi s-a înregistrat în registrul partidelor politice dl. Pavelescu, s-a pus problema să candidăm pe listele USL-ului, dându-ne demisia din partid şi mergând pe ANCD (această propunere venind din partea lui Victor Ciorbea). Până la urmă n-a reuşit să facă nici această construcţie, şi într-un fel ni s-a cam cerut să nu participăm la alegerile locale sub sigla PNŢCD pentru că-i vom creşte „acţiunile” dlui Pavelescu. Nu am avut o relaţie bună cu dl. Pavelescu, şi nu discutăm această relaţie, însă marea problemă este că acest partid, cel mai vechi partid din Europa continentală, trebuie să participe în alegeri şi în acel moment au fost nişte disensiuni. Eu n-am dorit niciodată să revin în funcţia de preşedinte judeţean, nu doresc nici acum acest lucru, însă e o mare tragedie că foarte mulţi oameni mi-au trecut pragul biroului la servici şi, unii chiar cu lacrimi în ochi, mi-au cerut să candideze din partea PNŢCD-ului”.
Alin Popa nu va candida pentru nici o funcţie în alegerile locale, nu a acceptat funcţia de preşedinte interimar, ci va asigura secretariatul partidului pentru a putea participa la alegeri.
La rândul său, Aurelian Pavelescu a precizat: „Dl Hada a înţeles să rămână în afara cadrului statutar (al partidului), să nu respecte hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin urmare să se plaseze şi în afara legilor ţării. Ori acest lucru nu putea fi lăsat la nesfârşit în voia d-lui Hada, dl. Hada să facă ce vrea… pentru că organizaţia Alba nu poate fi organizaţie PNŢCD numai dacă respectă cadrul statutar şi legea partidelor politice. Este motivul pentru care l-am exclus din partid pe dl. Hada săptămâna trecută. Biroul Naţional de Conducere a luat această decizie desigur târziu, chiar foarte târziu, dar pentru unitatea şi sănătatea partidului decizia a fost corectă, din păcate a fost luată foarte târziu”.(I.B.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vagoane suplimentare la unele trenuri în minivacanța de 1 Mai și Paști 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Vagoane suplimentare la unele trenuri în minivacanța de 1 Mai și Paști 2024 Din cele 20 de trenuri introduse temporar spre litoral, niciunul nu oprește în județul Alba *Călătoria cu trenurile CFR de la Oradea la Mangalia, lungă „cât o zi de post”! În perioada 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai, cu prilejul minivacanței de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea