Politică Administrație
Președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a RENUNŢAT la candidatura la prezidenţiale și la interimat
Crin Antonesu, președintele demisionar al PNL, a anunţat, sâmbătă, că nu va candida la Preşedinţia României şi că pune capăt şi interimatului pe care îl are la conducerea acestei formaţiuni politice.
„Vreau să anunţ o decizie legată de candidatura la preşedinţia României: ştiu, sau cel puţin consider, că sunt cel mai puternic candidat pe care dreapta l-ar putea avea. Spun acest lucru pentru că am forţa, personalitatea, conturul, experienţa politică necesară, ideile, vizunea, şi capacitatea de a lupta pentru ca la toamnă PSD să nu pună mâna pe preşedinţia României„, a precizat Antonescu, citat de MEDIAFAX.
El a arătat că ştie, în acelaşi timp, foarte bine clasa politică românească, cunoaşte dreapta românească şi pe toţi cei care revendică această titulatură, cunoaşte presa românească şi modul în care se produc şi se desfac pe piaţă opinii şi curente de opinie.
„Nu pot să nu ţin cont de toate aceste lucruri. Ştiu că oamenii politici adevăraţi sunt cei care schimbă sondajele, nu sondajele schimbă oameni politici adevăraţi. (…) Am tot ce e necesar pentru aceast luptă, nu am timp să demontez fixaţii, să vindec resentimente, să lărgesc orizontul unor mărginiri„, a adăugat Antonescu.
El a arătat că nu va candida la alegerile prezidenţiale pentru a favoriza desemnarea urgentă a unui candidat care să fie mai uşor accepat de forţele politice de dreapta sau chiar de presa de dreapta.
„Conştient că este întru totul urgent ca efortul de unificare a dreptei sa facă paşi cât mai concreţi înainte, că este absolut urgent ca un candidat al dreptei unite să fie desemnat, anunţ intenţia de a nu candida la Preşedinţia României şi de a favoriza în acest fel desemnarea grabnică, rapidă, până la sfârşitul acestei luni sau cel târziu până la 15 iulie a unui candidat care să fie acceptat mai uşor de tot ceea ce înseamnă forţă politică de drepta sau cel puţin cu această pretenţie, de tot ceea ce însemană presă de dreapta sau cel puţin cu această pretenţie, de toţi cei care vor să facă din România o ţară pentru poetoni şi nu pentru baroni„, a spus Antonescu.
„Nimeni în PNL nu va pune vreodată problema schimbării acestui nume istoric. (…) Chiar dacă nu voi fi preşedinte, şi nu voi mai fi preşedinte, sunt aici, nu plec nicăieri şi garantez că numele şi identitatea PNL nu vor fi sub nicio formă şi sub niciun motiv schimbate„, a precizat Antonescu.
El a arătat că, în acelai timp, proiectul pentru construirea unui mare partid de dreapta trebuie să continue şi a spus că va asigura, chiar dacă nu din poziţia de preşedinte, cu tot ce îi va sta în putinţă, acest demers în continuare.
„Azi nu mai există pericolul ca reziduurile clanului pesedist din interiorul PNL să poate deturna mersul PNL în direcţia corectă. Azi nu mai poate fi pusă la îndoială, şi Congresul va ratifica cu certitudine opţiunea noastră naturală, firească, pentru PPE. Azi demersurile pentru construirea unui mare partid de dreapta, în fine, în România sunt demarate„, a subliniat Antonescu.
El a arătat că, din aceste considerente, pune capăt interimatului său la conducerea PNL, urmând ca membrii BPC să preia de luni atribuţiile preşedintelui.
„De aceea pun capăt chiar şi interimatului meu, iar luni îi voi ruga pe colegii mei din BPC să preia efectiv toate atribuţiile care trebuie exercitate în această lună care ne desparte de Congresul din 28-29 iunie„, a adăugat Antonescu.
Politică Administrație
Comunicat de presă PSD Alba: Distracție garantată la Alba Iulia de Ziua Copilului. Concursuri de biciclete, premii, vată pe băț la discreție, baloane colorate, picturi pe față și alte surprize!
Comunicat de presă PSD Alba: Distracție garantată la Alba Iulia de Ziua Copilului. Concursuri de biciclete, premii, vată pe băț la discreție, baloane colorate, picturi pe față și alte surprize!
PSD Alba Iulia organizează și în acest an activități specifice în 1 iunie, de Ziua Copilului. De la ora 11.00, pe latura de vest din șanțurile cetății Alba Carolina, sub zona podului de sticlă, vor avea loc concursuri de desene pe asfalt, concursuri de biciclete și trotinete, concursuri de dans, muzică și voie bună. Toți copiii prezenți vor primi gratuit vată pe băț, diplome, baloane și medalii.
Citește și: Mesaje de 1 Iunie, Ziua Copilului. Ce SMS-uri, felicitări, urări le poţi trimite celor pe care îi consideri copii
Una dintre surprizele din acest an este ”face painting-ul” sau pictura pe față cu culori speciale pentru piele. Astfel, copiii vor deveni cu adevărat ceea ce își doresc! Activitățile de 1 iunie, organizate de PSD Alba Iulia se vor desfășura într-un cadru specific, pe muzica preferată de cei mici.
Vă invităm, astfel, dragi părinți, alături de copiii voștri, să luați parte la evenimentul ”Zâmbet de copil”, organizat de PSD Alba Iulia și care a ajuns în acest an la a treia ediție. PSD Alba Iulia își dorește să facă o tradiție din astfel de manifestări.
Citește și: Felicitări de 1 Iunie, Ziua Copilului. Trimite un mesaj, o felicitare, o urare, un SMS prietenilor care au suflet de copil
Ziua de 1 iunie a fost declarată zi liberă, astfel încât părinții să aibă posibilitatea să petreacă timp frumos cu copiii, iar această zi dedicată în totalitate celor mici să le rămână în minte și la maturitate.
Politică Administrație
Comunicat de presă| Alin Ignat, deputat PNL de Alba: Salarizarea în educație să pornească de la salariul mediu pe economie
Comunicat de presă| Alin Ignat, deputat PNL de Alba: Salarizarea în educație să pornească de la salariul mediu pe economie
Chiar dacă am doar 36 de ani și sunt la primul mandat de deputat, chiar dacă nu fac politică la nivel național de 30 de ani, ca om politic, ca fiu de dascăl, le cer scuze tuturor oamenilor din sistemul de educație, de la dascăli la personalul auxiliar, pentru tot ce nu a făcut clasa politică pentru ei până azi.
Mă adresez în primul rând dascălilor mei buni și dedicați.
Toate solicitările acestor oameni sunt legitime. Cei care muncesc în educație au fost uitați, lăsați pe mai târziu, de fiecare dată când a fost vorba de salarizare decentă, de venituri raportate la importanța misiunii, la rezultatele pe care societatea le cere, le așteaptă de la ei.
Noua lege a salarizării trebuie să înceapă obligatoriu cu educația, iar salarizarea în educație trebuie să înceapă obligatoriu de la salariul mediu pe economie. Acest obiectiv al celor care protestează astăzi, devine angajament ferm pentru mine, ca deputat liberal de Alba, membru în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților. Da, asta presupune automat și o discuție despre performanță, dar e momentul să le abordăm deschis laolaltă pentru a da viitorului garanția unei societăți sănătoase, cu oameni profesioniști și mai ales cu oameni liberi.
Suntem datori, dragi colegi din politică. Față de oamenii care construiesc, cu suflet, pricepere și carte, viitorul copiilor noștri și România lor de mâine.
Avem treabă de făcut.
Alin Ignat, deputat liberal de Alba
Politică Administrație
Cine este Raul Dumitru Chiriac, propunerea PNL Blaj la alegerile parlamentare din 2024
Cine este Raul Dumitru Chiriac, propunerea PNL Blaj la alegerile parlamentare din 2024
În cursul zilei de marți, 30 mai, la Palatul Cultural Blaj, Raul Dumitru Chiriac a fost desemnat candidatul susținut de PNL Blaj la alegerile interne pentru stabilirea candidaților PNL Alba la Parlamentul României.
Raul Dumitru Chiriac, în vârstă de 35 de ani s-a născut în Municipiul Blaj, unde locuiește și acum.
A absolvit studiile Liceului Național I.M.Clain din Blaj, secția Matematica-Informatica, urmând apoi Facultatea de Constructii, la Cluj Napoca, precum și Facultatea de Stiințe Economice și Gestiunea Afacerilor, în urma cărora a devenit inginer constructor și economist.
Momentan își continuă studiile fiind înscris la Școala Doctorală în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Lucrează din anul 2010 la firma proprie, un birou de proiectare în constructii, pe care îl conduce din proziția de administrator și inginer proiectant.
Tânărul liberal din Blaj este consilier județean din partea PNL Alba, la al treilea mandat.
„Am început ca membru al organizației de tineret a municipiului Blaj, apoi am ajuns membru în biroul județean și membru în biroul național. În prezent sunt consilier județean la al treilea mandat ceea ce mi-a permis să văd problemele, nevoile acestui județ și să le înțeleg mai bine. Am acumulat multe cunoștințe, știu că pot să fac o schimbare în bine prin prisma legilor care necesită îmbunătățiri”, a spus Raul Chiriac
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
MESAJE, FELICITĂRI și URĂRI de La mulți ani pentru copii
-
Ştirea zileiacum 12 ore
1 Iunie, Ziua Copilului: Cum a luat naștere sărbătoarea și ce semnificație are această dată
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
1 IUNIE, prima zi de vară în calendar: Ce nu e bine să faci în luna lui CIREȘAR. Tradiții și obiceiuri
-
Ştirea zileiacum 17 ore
UPDATE FOTO| INCENDIU pe autostrada A1, sensul Deva- Sibiu: O autoutilitară a luat foc. Intervin pompierii
-
Sportacum 24 de ore
Stadionul din Oarda de Jos va primi numele “Nicolae Romcea”, cu prilejul primei ediții a evenimentului “Fiii satului Oarda”
-
Sportacum 23 de ore
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia și Karate Forever Alba Iulia, medalii la naționalele de kumite-IKU