Rămâi conectat

Actualitate

Președintele ANOFM: Pentru luna aprilie vor fi depuse cereri de șomaj tehnic pentru un milion de angajați

Ziarul Unirea

Publicat

în

Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Victor Picu, spune că pentru luna aprilie, vor fi depuse cereri de șomaj tehnic pentru un milion de angajați, potrivit estimării acestuia.

Acesta spune că, cereri pentru șomaj tehnic, pentru luna martie, au fost depuse pentru 570.000 de salariați. Pentru 320.000 au fost făcute plățile înainte de Paște, pentru restul urmând să fie finalizate plățile luna aceasta.

„În mai, pentru aprilie, ne așteptăm să fie depuse cereri pentru un milion de angajați”, a spus șeful ANOFM.

Pentru perioada 1 – 15 mai vor fi două săptămâni de șomaj tehnic, de asemenea, iar pentru perioada ulterioară se vor lua măsuri de revenire în activitate, la care Ministerul Muncii și Guvernul lucrează în prezent, a declarat Picu.

„Ministerul Muncii va veni în ajutorul celor care vor reintra în câmpul muncii. După 1 mai vom ști care sunt firmele care își vor putea reveni. Din semnalele noastre, foarte mulți angajatori vor să reînceapă activitatea și să își păstreze angajații”, potrivit lui Victor Picu.

Surse: Digi24


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse

Ziarul Unirea

Publicat

în

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea