Rămâi conectat

Ştirea zilei

Prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei în dosarul pensiilor ilegale intrumentat de DIICOT Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

*Peste 99 la sută dintre beneficiari provin din Munţii Apuseni *Cea mai mare pensie – 2.500 lei pe lună timp de 2 ani

Dosarul pensiilor ilegale a luat proporţii suprinzătoare chiar şi pentru procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată – Serviciul Teritorial Alba care intrumentează cazul. Potrivit unor surse din cadrul DIICOT cercetarea penală s-a extins asupra a 246 de persoane faţă de cele 119 identificate iniţial, atât din rândul falsificatorilor de acte oficiale, a intermediarilor cât şi a beneficiarilor de diplome false şi a beneficiarilor de pensii obţinute fraudulos. Aceştia sunt acuzaţi de constituire de gurp infracţional nestructurat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale, fals şi uz de fals şi riscă pedepse cuprinse între 10 – 20 ani de închisoare.

  În dosar au fost identificate două filiere ale reţelei de falsificatori de acte de studii şi adeverinţe de serviciu, filiere conduse de Constantin Toma, respectiv Casian Sabin, ambii cercetaţi în stare de arest preventiv. Alături de aceştia se mai află după gratii şi Marian Cosmin Toma, Vasile Toma, Ionel Toma, Vasile Dacian Pop, Marcela Alexandrina Pop, Gabriela Coman şi Viorica Călin. Aceasta din urmă a fost funcţionară a Casei de Pensii Alba şi a sprijinit gruparea falsificatorilor prin introducerea dosarelor în sistem.

*Pensie de 2.500 lei pe lună obţinută cu acte falsificate

 Peste 99 la sută dintre cei care au beneficiat de dosare de pensii falsificate şi ca urmare de bani necuveniţi provin din zona Munţilor Apuseni, din comune precum Horea, Albac, Arieşeni, Vadul Moţilor, Bistra.

Prejudiciul din dosar a ajuns la peste 3,5 milioane de lei existând potrivit procurorilor, persoane care au beneficiat de pensii timp de 10 ani fără să fi avut acest drept. Astfel că sumele ce trebuie returnate de către un singur beneficiar de pensie ilegală depăşeşte, în anumite cazuri, 1 miliard de lei vechi. Anchetatorii mai spun că cuantumul celei mai mari pensii obţinute ca urmare a falsificării unor adeverinţe şi acte de studii a aparţinut unei persoane din judeţul Alba care timp de 2 ani a încasat 2.500 lei lunar. Comisionul plătit de un beneficiar de pensie falsă intermediarului era cuprins între 2.000 lei – 7.000 lei.

*300.000 lei returnaţi

Mulţi dintre cei care au beneficiat de pensii deşi nu avea dreptul au început să returneze de bună voie banii la Casa de Pensii. Prejudiciul recuperat până în prezent se cifrează la 300.000 lei şi oamenii continuă să aducă bani. Cei care nu-şi permit să achite integral sumele, au făcut o înţelegere cu Casa de Pensii şi returnează banii în tranşe. Cei care au înţeles de bunăvoie să returneze veniturile încasate ilegal vor beneficia în instanţă de pedepse mai blânde.

*Studente cu diplome de BAC false

 Anchetatorii au mai identificat pe lângă cei care au cumpărat acte de studii şi adeverinţe false o altă categorie de beneficari ai falsificatorilor, şi anume cei care şi-au comandat acte de studii pentru a se putea angaja sau pentru a se putea înscrie la facultate. De exemplu, au fost depistate două femei care în prezent sunt studente dar care nu au terminat niciodată liceul, la fel cum au fost descoperite persoane care s-au angajat cu diplome de BAC false. Procurorii DIICOT Alba Iulia au stabilit că pentru achiziţionarea unei diplome de BAC beneficiarii plăteau chiar şi 1.000 – 2.000 euro.

Dosarul pensiilor falsificate însumează 40 de volume şi va ajunge pe rolul instanţei cel mai probabil până la sfârşitul lunii februarie


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupele O negativ și A negativ

Ziarul Unirea

Publicat

în

CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupele O negativ și A negativ Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat joi, 28 martie 2024, un apel la persoanele care pot să doneze sânge din grupele A negativ și B negativ. ”În aceasta săptămână au fost multe solicitări pe grupele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea