Rămâi conectat

Politică Administrație

Prefectura Alba organizează o întâlnire cu fermierii din zona Munţilor Apuseni pe tema accesării fondurilor europene

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

prefectura albaÎn urma numeroaselor solicitări venite din partea fermierilor din zona Munţilor Apuseni, prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer a hotărât organizarea unei întâlniri, în data de 10 mai a.c. la Abrud, în sala multifuncţională a oraşului  (Amfiteatru), situată pe strada Detunata, în vederea informării cu privire la sesiunea de depunere de proiecte care va începe din 20 mai a.c, măsurile de finanţare şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru accesarea fondurilor europene.

La reuniune, alături de fermieri şi primari ai localităţilor din zonă,  vor participa şi reprezentanţi ai APDRP Alba, care vor prezenta strategia instituţiei în perioada 2014 – 2020 şi vor oferi informaţii de specialitate celor prezenţi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

4 aprilie-11 mai: Curățenia de primăvară la Alba Iulia. Programul activităților

Bogdan Ilea

Publicat

în

4 aprilie-11 mai: Curățenia de primăvară la Alba Iulia. Programul activităților Primăria municipiului Alba Iulia se pregătește de curățenia de primăvară. Mai multe zone din oraș urmează să fie măturate sau curățate între 4 aprilie și 11 mai.  Începe curățenia de primăvara în Municipiul Alba Iulia, în perioada 01.04.2024 – 11.05.2024. Se vor executa lucrări […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea