Actualitate

Practicarea avocaturii în barourile constituționale, declarată nelegală. ÎCCJ a admis recursul în interesul legii înaintat de procurorul general

Ioana Oprean

Publicat

în

Recursul în interesul legii, în vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor din Codul Penal, care vizează exercitarea profesiei de avocat de către cei care nu dețin acest drept a fost admis, luni, de ÎCCJ.

Recursul a fost înaintat ÎCCJ de către procurorul general Tiberiu Nițu, prin intermediul UNBR.

Astfel, ÎCCJ a stabilit, în intepretarea și aplicarea dispozițiilor articolului 348 din Codul Penal, că „fapta unei persoane care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prevăzută de art.  348 Cod Penal”, potrivit Legal Land.

„Într-o orientare, instanţele au considerat că persoanele care nu fac parte din formele de organizare profesională consacrate prin Legea nr. 51/1995, republicată, şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor structuri constituite în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, săvârşesc infracţiunea prevăzută de art. 348 din Codul penal/art. 281 din Codul penal anterior.

În acest sens, s-a arătat că faptele acestor persoane, săvârşite în exercitarea profesiei de avocat, constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, fiind îndeplinite condițiile laturii obiective a acesteia, iar pe plan subiectiv sunt comise cu forma de vinovăţie impusă de lege.

Astfel, s-a argumentat că prin Legea nr. 255/2004  care a modificat Legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, structurile de tipul celor în care activau aceste persoane au fost obligate să îşi înceteze de drept activitatea (art.113 alin.1), iar actele de constituire şi de înregistrare ale acestora erau considerate nule de drept.

Prin urmare, după această modificare legislativă persoanele care activează în alte structuri decât cele consfinţite de Legea nr. 51/1995 și desfășoară activități specifice profesiei de avocat, exercită fără drept această profesie, având reprezentarea urmărilor acestor fapte și acceptând posibilitatea producerii acestor urmări. (…)

Apreciez că soluţia legală în această materie este cea ilustrată de prima orientare jurisprudențială. Astfel, în cazul desfăşurării activităţilor specifice profesiei de avocat de către persoanele care nu au dobândit această calitate prin modalităţile prevăzute de Legea nr. 51/1995, republicată, şi nu sunt membre ale unui barou constituit în temeiul acestei legi, ne aflăm în prezența infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi”, a punctat Tiberiu Nițu în recursul înaintat ÎCCJ. (V.N.)

Sursa Avocatura.com


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce se întâmplă cu banii dacă pensia a fost calculată greșit: Explicațiile Casei Naționale de Pensii Publice

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce se întâmplă cu banii dacă pensia a fost calculată greșit: Explicațiile Casei Naționale de Pensii Publice Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a avut o primă reacție după informațiile potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit și a explicat că această cifră nu reprezintă numărul unor dosare verificate individual […]

Citește mai mult

Actualitate

Siegfried Mureşan, întâlnire cu Ilie Bolojan, Tanczos Barna şi Dominic Fritz la Guvern: ,,Ne-am apucat de lucru”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Siegfried Mureşan, întâlnire cu Ilie Bolojan, Tanczos Barna şi Dominic Fritz la Guvern: ,,Ne-am apucat de lucru” Siegfried Mureşan, nominalizat de Nicușor Dan la funcția de premier, s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu Ilie Bolojan, Tanczos Barna şi cu Dominic Fritz, el postând o imagine în care apare alături de cei trei lideri, alături […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | O vacă lăsată liberă prin sat a ajuns în curtea unei cabane din județul vecin și a căzut într-o piscină. Animalul nu a fost rănit

Bogdan Ilea

Publicat

în

O vacă lăsată liberă prin sat a ajuns în curtea unei cabane din județul vecin și a căzut într-o piscină. Animalul nu a fost rănit Un incident mai neobișnuit a avut loc în județul Cluj, în localitatea Măguri-Răcătău,  atunci când o vacă lăsată liberă a ajuns în curtea unei cabane și a căzut într-o piscină, […]

Citește mai mult