Povestea aurarului legendar Mihăilă Gritta – românul care a contrubuit masiv la păstrarea identității de neam, într-o perioadă în care dezrădăcinarea românilor din Transilvania era în toi

Povestea aurarului legendar Mihăilă Gritta – românul care a contrubuit masiv la păstrarea identității de neam, într-o perioadă în care dezrădăcinarea românilor din Transilvania era în toi

Doresc să readuc în memoria colectivă imaginea unui mare român care a contribuit masiv, prin resursele sale materiale și spirituale, la păstrarea identității de neam, într-o perioadă în care tăvălugul dezrădăcinării românilor din Transilvania părea de nestăvilit și anume aurarul Mihăilă Gritta din Roșia Montană.

Provenit dintr-o veche familie de italieni ajunsă aici în căutarea mult râvnitului aur (unii spun că ar fi urmaș al vechilor coloni romani, iar alții atribuie venirea familiei undeva în perioada medievală), Mihăilă Gritta, un român creștin-ortodox, devine, la începutul secolului al XIX-lea, cel mai mare proprietar de mină din Roșia Montană.

Istoria ne arată că în jurul anului 1700 se produce dezbinarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania și unirea cu Biserica Romei, ducând astfel la apariția în această zonă a Bisericii Române Unită cu Roma sau cum se mai cunoaște, Biserica Greco-Catolică.

Românii, în marea lor majoritate oameni simpli și fără carte, află abia după 4 decenii, odată cu predicile părintelui Visarion Sarai, că au fost, mai mult sau mai puțin cu voia lor, uniți cu Roma. Acest fapt duce la o adevărată revoltă populară, cu temei religios, culminând cu răscoala românilor din zona Abrudului și a Zlatnei, condusă de călugărul Sofronie de la Cioara. În rezistența lor, românii se luptă nu pentru ziduri, ci pentru ale spiritului. Astfel, de pildă, în buciumănimea Apusenilor, unde din cele 6 sate doar într-unul s-au găsit uniți, românii îi scriu împărătesei Maria Tereza: „Noi suntem gata să lăsăm biserica la porunca Majestății Voastre preotului unit, dar mai bine ne pustiim și pribegim decât să ne ținem de preotul unit!”.

Curtea de la Viena tranșează problema, hotărând închiderea părintelui Sofronie la Bobâlna, iar generalul Bukow este trimis în Ardeal să împartă bisericile între comunitățile ortodoxe și greco-catolice și să distrugă din temelii schiturile și mănăstirile generatoare de răzmeriță.

În urma recensământului imperial din acea perioadă s-a stabilit că 84% dintre românii ardeleni erau ortodocși, iar cu toate acestea, bisericile, în cea mai mare parte, s-au dat greco-catolicilor, chiar dacă în unele sate erau doar 3 sau 4 credincioși declarați. La Roșia Montană, recensământul lui Bukow din 1761 găsește doar 16 familii greco-catolice și 739 de familii ortodoxe. Cu toate acestea, singura biserică ortodoxă din Roșia Montană, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” este trecută prin ordin imperial, în anul 1771, la cultul greco-catolic, împreună cu preotul de atunci, Petru Dib. Astfel, românii ortodocși s-au trezit fără biserică, iar cel care avea să le readucă bruma de speranță în suflete a fost tânărul, pe atunci, Mihăilă Gritta, care împreună cu părinții lui, Gheorghe și Rafila, au ridicat la Roșia Montană, în 1781, cu eforturile lor financiare, impresionanta biserică ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Cert este că până la anul 1781 credincioșii ortodocși din Roșia Montană nu aveau biserică, rugându-se în vechi schituri din lemn, locașuri de cult improvizate sau chiar în casele unor localnici mai înstăriți, deși populația era majoritar ortodoxă.

Mihăilă Gritta nu a fost un om înstărit toată viața. A avut o perioadă grea, în care aurul era greu de găsit, iar plata minerilor impunea un efort financiar considerabil. Aflat în pragul falimentului, legendă sau nu, până la urmă românul nostru a găsit un filon de aur în urma unei revelații, iar la baza acesteia a stat promisiunea construirii a 7 biserici ortodoxe și a 7 școli confesionale, singurele acceptate la acea vreme, pentru poporul său greu încercat. Promisiunea și-a respectat-o, iar construirea celor 7 biserici s-a realizat pe-un areal foarte întins pentru acea perioadă și cu eforturi financiare pe măsură. Dacă unele dintre biserici sunt ridicate în zonă, cum ar fi cea de la Roșia Montană, Bucium, Cerbu sau Mogoș – Mămăligani, altele au fost ridicate la zeci de km distanță, cum ar fi biserica din Geoagiu Gelmar sau Geoagiu Joseni. Cinci dintre cele 7 biserici se cunosc cu certitudine și majoritatea poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, iar pentru celelalte două biserici există presupuneri și mărturii orale, cum ar fi biserica din Ardeu sau cea din Cărpiniș. Casa Gritta

Neglijența în păstrarea arhivelor bisericești de-a lungul timpului a dus la imposibilitatea dovedirii scriptice a ctitorului celorlalte două biserici, dar stilul arhitectural comun, același hram și mărturia octogenarului Aurel Sîntimbrean, fost inginer-șef la exploatarea minieră a aurului de la Roșia Montană ne face să atribuim și biserica din Ardeu marelui Mihăilă Gritta.

Inginerul Sîntimbrean mărturisea că personal a văzut în anii ‘60, în trecerea sa prin Ardeu, pisania de deasupra intrării în biserica din această localitate unde era menționat Mihăilă Gritta drept ctitor al bisericii. Această pisanie, din păcate s-a pierdut de-a lungul timpului, în urma unor lucrări de renovare.

În urma căutărilor mele am descoperit un amănunt foarte interesant în ziarul „Unirea poporului” de la Blaj, din 26 mai 1935. Într-un articol în care este prezentată parohia greco-catolică din Geoagiu Joseni se menționează: „În anul 1829 a venit la Geoagiu vestitul ctitor de biserici Mihăilă Gritta și le-a dăruit și geogenilor galbini de-o biserică, din care bani s-a ridicat biserica neunită. Despre acest Mihăilă Gritta am auzit că a fost un băieș din Munții Apuseni, căruia la început îi mergea foarte greu cu băișagul”. Apoi
este relatată legenda găsirii aurului, ca în final să se scrie: „A spart Mihăilă și a găsit aur curat de l-a cărat acasă cu desagii, pe cal. Și Mihăilă s-a tinut de cuvânt. A luat la sine galbini mulți și a coborât la țară, iar unde nu era biserică, aduna epitropii, se punea cu ei pe iarbă și le număra încet galbini să-și facă biserici. Acest Grita a ridicat biserica din Geoagiu Joseni, Geoagiu Gelmar și din Orăștie, celea neunite”. Atribuirea uneia dintre bisericile ortodoxe din Orăștie este un aspect inedit și o provocare pentru o cercetare mai detaliată a acestei mențiuni.

Dimensiunile impresionante pentru acea vreme ale bisericilor ridicate de minerul nostru și aria geografică destul de întinsă în care acestea există ne fac să ne imaginăm puterea economică și anvergura afacerilor familiei Gritta, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Mihăilă Gritta, un român fabulos, cu o conștiință puternică privind atașamentul și apartenența la neamul său, a conștientizat pe deplin situația în care se aflau românii din „Țara de Piatră” și n-a ezitat să-și cheltuiască toată averea, aproape două tone de aur, pentru a păstra românismul nealterat într-o perioadă în care românii erau considerați străini în țara lor. Nu și-a făcut palat, ci s-a îngrijit de neamul său și de sufletul său pe care îl închinase Domnului.

Simplitatea și generozitatea sa monumentală este menționată pe crucea de deasupra cavoului în care-și găsește odihna veșnică: „Cinstitul Jupân Mihăilă Gritta, fost fiu curator al sfintei biserici neunite a Roșii și altora sfinte biserici și țentumpator la oraș. A avut anii vieții 73 și a răposat în 9 martie anul Domnului 1837. Jupâneasa Safta soața dumnealui…” Fiul său, George Gritta, tribun de-al lui Avram Iancu, a finanțat armata moților cu arme și un tun, iar strănepotul său, Ovidiu Gritta, comandantul Gărzii Naționale la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, a sfârșit tragic, la Sighet, într-o umilință greu de imaginat, asemenea altor făuritori ai României Mari.

Mihăilă Gritta a fost o personalitate uriașă, din păcate prea puțin cunoscut de generația actuală, nemenționat în cărțile de istorie, față de care avem datoria să-i cinstim așa cum se cuvine memoria, căci fără un astfel de român autentic astăzi ne-ar fi fost greu să vorbim despre românism în Transilvania.

Prof. Daniel FONOAGE

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...