Posturile de director la casa corpului didactic și inspector școlar general adjunct al IȘJ Alba, scoase la concurs
- Dosarele se depun în perioada 25 martie – 5 aprilie la sediul IȘJ Alba – concursul va avea loc în perioada 20 aprilie – 29 mai 2015 la sediul MEN.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice organizează concurs pentru ocuparea a două funcţii vacante de inspector şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba şi a funcţiei vacante de director la Casa Corpului Didactic Alba.
Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările ulterioare.
La concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a) este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional;
b) este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă;
c) este personal didactic titular în învăţământ/într-o unitate de învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor;
d) are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani;
e) a obţinut calificativul “foarte bine” în ultimii 5 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;
f) are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs;
g) nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
i) la data susţinerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.
Dosarul de înscriere constituit, obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, se depune, în perioada 25 martie – 5 aprilie 2015, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba.
Citește și Marcela Dărămuș a câștigat concursul pentru șefia IȘJ Alba
Probele de concurs se vor desfăşura în perioada 20 aprilie – 29 mai 2015 la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, modelele de curriculum vitae, declaraţia pe propria răspundere, fişele de evaluare a probelor, fişa cadru a postului de inspector şcolar general adjunct şi cea de director la casa corpului didactic, precum şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afişează atât la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, cât şi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Informaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0258/817255, în perioada 20 martie – 5 aprilie 2015, de luni până vineri, între orele 10.00 – 15.00.
În perioada 20 martie – 19 iunie 2015, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice organizează concursul pentru ocuparea celor 72 de funcţii vacante de inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi a celor 42 de funcţii vacante de director la casele corpului didactic.
(D.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrări de racordare a gospodăriilor la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare, la Cărpiniș. Investiție de peste 22 milioane de lei
Lucrări de racordare a gospodăriilor la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare, la Cărpiniș. Investiție de peste 22 milioane de lei În localitatea Cărpiniș, au început lucrările de racordare a gospodăriilor la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare, în cadrul proiectului ,,Modernizare și extindere sisteme de alimentare cu apă […]
Comunicat de presă PSD Alba | 21 septembrie va fi declarată Ziua Munților Apuseni – inițiativă a parlamentarilor social-democrați
21 septembrie va fi declarată Ziua Munților Apuseni – inițiativă a parlamentarilor social-democrați Ziua Munților Apuseni va fi data de 21 septembrie, potrivit unei inițiative legislative depusă în parlament de mai mulți parlamentari, printre care și deputații social-democrați de Alba, Adrian Bara și Voicu Vușcan. Inițiativa reprezintă, potrivit semnatarilor, un gest de respect față de […]
Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan și George Simion, egalitate în turul doi. Ce cote au cei doi la casele de pariuri, în lupta pentru Cotroceni și cum se împart voturile lui Antonescu și Ponta
Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan și George Simion, egalitate în turul doi. Ce cote au cei doi la casele de pariuri, în lupta pentru Cotroceni și cum se împart voturile lui Antonescu și Ponta Nicușor Dan și George Simion, cei doi candidați rămași în cursa pentru președinție, sunt în prezent la egalitate perfectă, conform unui sondaj […]