Rămâi conectat

Curier Județean

POSTURI VACANTE la Consiliul Judeţean Alba, primării și alte instituții din județ. Lista posturilor și condiții de participare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În luna iulie, vor fi organizate concursuri în mai multe instituţii publice din judeţul Alba. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime în muncă sau alte cerinţe.

Lista posturilor vacante:

Consiliul Judeţean Alba

consilier, clasa I, gradul profesional superior la Serviciul administrarea domeniului public şi privat

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă: domeniul fundamental (DFI) Ştiinţe inginereşti, ramura de ştiinţe (RSI) – Inginerie civilă; domeniul de licenţă (DL) – Căi ferate, drumuri şi poduri; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, minimum 9 ani.

Concurs: 26 iulie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Relații suplimentare se obțin la U.A.T. Judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba cu sediul în Municipiul Alba Iulia, Piaţa Ion I.C. Brătianu nr.1, judeţul Alba, telefon: 0731/560763.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Alba

Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos:

infirmier (7 posturi)

Condiţii: studii generale absolvite cu diplomă; curs de calificare infirmier organizat de furnizori autorizaţi de formare profesională acreditaţi; vechime minimum 6 luni în profesia de infirmier.

Casa de tip familial pentru copii cu dizabilităţi Sâncrai:

– asistent medical debutant

Condiţii: diplomă de bacalaureat şi diplomă de absolvire şcoală postliceală sau echivalent (PL) în domeniu; certificatul de membru O.A.M.G.M A.M.R., urmând ca persoana care va ocupa postul să prezinte avizul anual pentru autorizarea exercitării profesiei;

Locuinţa protejată pentru persoane cu handicap nr. 16, Alba Iulia:

educator principal

Condiţii: studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat; vechime minimum 5 ani în profesia de educator.

Casa de tip familial nr. 9 Alba Iulia:

educator.

Condiţii: studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat; curs de calificare sau adeverinţă de înscriere la cursul de calificare educator specializat organizat de furnizori autorizaţi de formare profesională acreditaţi; vechime minimum 6 luni în profesia de educator; examen psihiatric.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 7 iulie 2017, ora 16.00

Concurs: 18 iulie 2017, ora 11.00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Alba, din Alba Iulia, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, telefon: 0258/818.266, interior 115 sau mobil 0755/069.660.

Primăria Municipiului Alba Iulia

consilier manager proiect, gradul profesional IA, funcţie contractuală de execuţie – Direcţia programe

Condiţii: studii de specialitate: studii universitare de licenţă, absolvite eu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţe (RSI): ştiinţe juridice; vechimea în specialitatea studiilor necesare: minimum 7 ani; cunoştinţe de operare PC – nivel mediu; cunoştinţe limba engleză – nivel mediu; certificat manager de proiect; certificat expert achiziţii publice.

consilier manager proiect, gradul profesional II, funcţie contractuală de execuţie – Direcţia programe

Condiţii: studii de specialitate: studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de licenţă (DL): economie şi finanţe; vechimea în specialitatea studiilor necesare: minimum 1 an; cunoştinţe de operare PC – nivel mediu; cunoştinţe limba engleză – nivel mediu; certificat evaluator de proiect; certificat expert achiziţii publice.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 12 iulie 2017, ora 15:00

Concurs: 20 iulie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

şef birou, gradul II, Biroul evidenţă patrimoniu, sistem informatic geografic

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul fundamental (DPI): ştiinţe inginereşti; studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani; cunoştinţe de operare PC- nivel superior program AutoCAD,GeoMedia, Microsoft Office.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 19 iulie 2017, ora 15:00

Concurs: 1 august 2017, ora 10:00 – proba scrisă – la Centrul de resurse „Academia Doamnelor“ din Alba Iulia, Str. Gladiolelor nr. 3A; data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

 

medic specialist primar – Serviciul public de asistenţă medicală – Dispensarul studenţesc al Universităţii „1 Decembrie 1918“ Alba Iulia

Condiţii: studii de specialitate – studii universitare de licenţa absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul medicină;
act doveditor al confirmării în specialitatea medicină generală/ medicină familie sau ediatrie;
certificat de membru Colegiul Medicilor din România, vizat la zi.

medic specialist / primar – Direcţia Creşe I

Condiţii: studii de specialitate – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul medicină;
act doveditor al continuării în specialitatea medicină generală/medicină familie sau pediatrie;
certificat de membru Colegiul Medicilor din România, vizat lăzi.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 3 iulie 2017, ora 15:00

Concurs: 11 iulie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, et. 2 din str. Calea Moţilor nr. 5A, telefon 0372/586.473.

Primăria Municipiului Blaj

– inspector superior, Serviciul Asistenţă Socială

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul asistență socială; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 18 iulie 2017

Concurs: 31 iulie 2017, ora 10:00 – proba scrisă; 2 august 2017, ora 14.00 – proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Blaj din Blaj, Piața 1848 nr. 16, Județul Alba, telefon 0258/710.110.

Primăria Orașului Cugir

consilier, clasa I, gradul profesional superior – Compartimentul Achiziţii publice

Condiţii: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile: inginerie civilă şi instalaţii, drept, administraţie publică, contabilitate sau economie; vechime în specialitatea studiilor necesară exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Termenul limită pentru depunere a dosarelor: 12 iulie 2017

Concurs: 26 iulie 2017, ora 11:00 – proba scrisă; 28 iulie 2017 – proba interviu.

electrician, treapta profesională I pentru sectorul de activitate iluminat public

Condiţii: şcoală profesională/medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat, profil tehnic: întreţinere şi reparaţii industriale, construcţii, mecanic, instalaţii; sau minimum 8 clase + curs calificare profil tehnic: întreţinere şi reparaţii industriale, construcţii, mecanic maşini şi utilaje, instalaţii electrice, minimum 5 ani vechime în muncă.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 10 iulie 2017, ora 16:00

Concurs: 18 iulie 2017, ora 11:00 – proba scrisă; 20 iulie 2017, proba practică.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Cugir din Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15, Județul Alba, telefon 0258/751.001, interior 115.

Primăria Municipiului Sebeş

poliţist local, clasa III, grad profesional principal din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Sebeş – Compartiment Protecţia Mediului, Disciplina în Construcţii, Activitate Comercială

Condiţii: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat; vechime în specialitatea studiilor: minimum 5 ani; aviz psihologic valabil pentru îndeplinirea funcţiei publice de poliţist local.

poliţist local, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Sebeş – Compartiment Evidenţa Persoanelor, Baze de Date, Juridic

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialităţile – juridice sau economice; vechime în specialitatea studiilor – 0 ani; aviz psihologic valabil pentru îndeplinirea funcţiei publice de poliţist local.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 19 iulie 2017, ora 16:00

Concurs: 31 iulie 2017, ora 11:00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Sebeș, din str. Piața Primăriei nr.1, Judeţul Alba, telefon 0258/731.004, interior 133.

Primăria Municipiului Aiud

– consilier, clasa I, grad profesional debutant – Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, Compartiment Evidenţa persoanelor

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţă – ştiinţe juridice; ramura de ştiinţă – ştiinţe administrative: specializarea administraţie publică: domeniul de ierarhizare: informatică; cunoştinţe de operare pe calculator: nivel mediu.

Concurs: 1 august 2017, ora 9.00 – proba suplimentară de testare a cunoștințelor de operare PC; 1 august 2017, ora 11.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Aiud, Județul Alba, din str. Cuza Vodă, nr. 1, camera 22, telefon 0258/861.310, interior 1013.

 Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș

– șofer I la Compartiment Administrativ

Condiţii: studii generale /medii; permis de conducere categoriile B, C, E;

minimum 9 ani vechime în muncă.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 7 iulie 2017, ora 15.00

Concurs: 17 iulie 2017, ora 10.00: proba scrisă; 20 iulie 2017, ora 10.00: proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciului Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș, str. Viilor nr. 28, Județul Alba, telefon 0258/730.148, fax 0258.730.148, e-mail: spap_Sebeş@yahoo.com.

 Primăria Orașului Teiuș

asistent medical comunitar debutant la Compartiment Sănătate

Condiţii: studii postliceale, absolvite cu diplomă, specializarea în asistent medical generalist; certificat de membru şi adeverinţă pentru participare la concurs (valabilă 30 de zile de la data emiterii) eliberate de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; permis conducere categoria B.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 13 iulie 2017, ora 16.00

Concurs: 24 iulie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; 26 iulie 2017, ora 10.00 – proba interviu.

muncitor necalificat I la Compartiment administrare domeniu public şi privat

Condiţii: studii generale; vechime în specialitate necesară -.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 4 iulie 2017, ora 16.00

Concurs: 12 iulie 2017, ora 10.00 – proba practică; 14 iulie 2017, ora 10.00 – proba interviu

inspector, clasa I, gradul debutantl principal la Compartiment achiziţii publice

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenta în domeniul ştiinţelor economice, juridice, inginerie civilă.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 5 iulie 2017, ora 16:00

Concurs: 17 iulie 2017, ora 10:00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se obţin la sediul Primăriei Orașului Teiuș, Str. Clujului nr. 80, Județul Alba, telefon 0258/851/101, interior 24.

Primăria Comunei Vinţu de Jos

– consilier, clasa I, grad profesional principal – Compartimentul Cadastru şi Fond Funciar

Condiţii: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, specializare în măsurători terestre şi cadastru; vechime în specialitatea studiilor: minimum 5 ani.

Termen limită de depunere a dosarelor: 21 iulie 2017, ora 16:00

Concurs: 1 august 2017, ora 10:00 – proba scrisă; 4 august 2017, ora 10:00 – proba interviu.

consilier, clasa I, grad profesional asistent – Compartimentul Urbanism, amenajarea teritoriului şi lucrări publice

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor inginereşti, domeniul de licenţă construcţii civile/studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în arhitectură sau urbanism şi amenajarea teritoriului; vechime în specialitatea studiilor: minimum 1 an.

Termen limită de depunere a dosarelor: 21 iulie 2017, ora 16:00

Concurs: 1 august 2017, ora 10:00: proba scrisă; 4 august 2017, ora 10:00: proba interviu.

Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Comunei Vinţu de Jos, tel/fax 0258.739.234, interior 18.

Primăria Comunei Gârda de Sus

referent debutant (2 posturi)

Condiţii: studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat; să aibă calificare ca agent de turism sau ghid de turism; abilităţi operare PC; cunoscător limbi străine (engleză, franceză nivel bază); permis conducere categoria B (opţional).

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 7 iulie 2017, ora 16.00

Concurs: 17 iulie 2017, ora 10.00: concurs; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Etapa I – proba orală eliminatorie – constând în verificarea cunoştinţelor de limbă străină
Etapa II- proba scrisă – constând în examinare din bibliografia propusă.
Etapa III – interviu – va consta în întrebări adresate candidatului conform planului de interviu.

Informaţii suplimentare se obţin la Primăria Comunei Gârda de Sus, judeţul Alba și la telefon telefon 0258-778141

 Primăria comunei Bistra

şofer, treapta profesională 1, Compartiment Drumuri şi Poduri

Condiţii: studii medii / școala profesională; vechime în muncă: minimum 2 ani; permis de conducere categoria B, C și E; atestat profesional transport marfă valabil; cartelă tahograf valabilă; fișă medicală eliberată de unități medicale agreate de Ministerul Transporturilor; examinare psihologică a persoanelor cu atribuții în siguranța transporturilor

muncitor, treapta profesională II, Compartiment Întreţinere şi Gospodărire Comunală

Condiţii: studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat; vechime în muncă: minimum 5 ani; certificat calificare profesională – Agent de pază și ordine; calificări – minim una din următoarele: electrician, zugrav, vopsitor, tâmplar, dulgher.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 13 iulie 2017, ora 14:00

Concurs: 24 iulie 2017, ora 11:00 – proba scrisă; 26 iulie 2017, ora 11:00 – proba interviu; 28 iulie 2017, proba practică – șofer.

Relaţii suplimentare: la sediul Primăriei Comunei Bistra, Calea Turzii nr, 100, telefon 0258/773105

ALTE POSTURI

Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Alba

Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap:
– medic primar specialitatea medicină internă – 1/4 post (0,25 normă)
– medic specialist specialitatea psihiatrie – 1/4 post (0,25 normă)
– medic primar specialitatea neurologie – 1/4 post (0,25 normă)
– medic primar specialitatea oftalmologie – 1/4 post (0,25 normă)
– medic primar specialitatea expertiza medicală a capacităţii de muncă – 1/4 post (0,25 normă)
– psiholog principal – 1/4 post (0,25 normă)

Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos:
– medic primar specialitatea psihiatrie – 1/2 post (0,5 normă)
– medic primar specialitatea psihiatrie – 1/2 post (0,5 normă)
– medic specialist specialitatea psihiatrie – 2 posturi
– medic – 5 posturi

Centrul de îngrijire şi Asistenţă Baia de Arieş:
– medic

Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi „Arnsberg” Alba:
– medic primar de recuperare – 1/4 post (0,25 normă)
– terapeut ocupaţional
– psihopedagog
– psiholog specialist – 1/2 post (0,5 normă)

Casa de tip familial „Speranţa Copiilor” Cugir:
– educator.

Serviciul Management de Caz pentru copii cu dizabilităţi:
– asistent social principal (manager de caz).

Condiţii pentru posturile de:

Medic/ medic specialist medic primar:
– studii superioare de specialitate, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă în domeniul medical; adeverinţă/certificat de confirmare in gradul profesional în specialitatea: medicină de familie, recuperare, psihiatrie, medicină internă sau medicină generală;
certificat de membru al Colegiului Medicilor din Romania vizat pe anul in curs.

Psiholog specialist şi psiholog principal:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă, în domeniul psihologiei;
atestat de psiholog cu drept de libera practica în specialitatea psihologie clinica, eliberat de Colegiul Psihologilor din Romania, treapta de specializare specialist/principal;

Psihopedagog:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă, in domeniul psihologiei, specializarea psihopedagogie specială; vechime în specialitate 6 luni.

Terapeut Ocupaţional:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă, in domeniul terapie ocupaţională;
vechime în specialitate 6 luni.

Educator:
– studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat; curs de calificare sau adeverinţă de înscriere la cursul de calificare educator specializat organizat de furnizori autorizaţi de formare profesională acreditaţi; vechime în muncă minimum 6 luni; examen psihiatric;

Asistent social principal:
– studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în specializarea asistenţă socială; aviz de exercitare a profesiei de asistent social cu treapta de competenţă profesională principal eliberat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 5 iulie 2017, ora 16.00

Concurs: 13 iulie 2017, ora 11.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Alba, din Alba Iulia, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, telefon: 0258/818.266, interior 115 sau mobil 0755/069.660.

Primăria Comunei Fărău

-șef S.V.S.U

Condiţii: să fie apt medical; să fie absolvent de liceu – obligatoriu bacalaureat;

vechime: fără.

Concurs: 14 iulie 2017, ora 9.00 – proba practică; 14 iulie 2017, ora 12.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Informaţii suplimentare la sediul Primăriei Fărău sau la telefon: 0258/867.102, zilnic 09.00-13.00.

Școala Gimnazială „Ion Bianu” din localitatea Valea Lungă

-administrator financiar cu 0,5 normă

Condiţii: nivelul studiilor – studii superioare economice absolvite cu examen de licență; vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului – 3 ani.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 4 iulie 2017

Concurs: 13 iulie 2017, ora 9.00 – proba practică; 14 iulie 2017, ora 9.00 – proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Școlii Gimnaziale „Ion Bianu” din localitatea Valea Lungă, str. Victoriei, nr. 102, Județul Alba, telefon: 0258/888.126.

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Update/ Bărbat decedat în localitatea Boz. A căzut pe stradă în timp ce mergea cu bicicleta

Unirea Ziarul

Publicat

în

Update/ Bărbat decedat în localitatea Boz. A căzut pe stradă în timp ce mergea cu bicicleta. A fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD Echipajul SMURD din cadrul Secției de pompieri Sebes a fost solicitat să intervină în localitatea Boz pentru acordarea primului ajutor, unui barbat de aproximatic 50 ani, căzut cu bicicleta, inconștient. La sosirea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea