Rămâi conectat

Curier Județean

Pluritate de infracțiuni pentru un tânăr din Crăciunelu de Jos: Ce a putut să facă și cum a fost „răsplătit”

Ziarul Unirea

Publicat

în

IPJ Alba a informat cu privire la cazul unui tânăr de 30 de ani din Crăciunelu de Jos, care s-a urcat la volanul unui tractor neînmatriculat, deși nu avea premis și băuse, fără să țină cont de prevederile Ordonanței Militare nr. 3.

La data de 1 mai 2020, în jurul orei 20.30, polițiștii din Teiuș, în timp ce acționau pe raza localității Căpud, l-au depistat pe un tânăr de 30 de ani, din comuna Crăciunelu de Jos, județul Alba, în timp ce conducea neînmatriculat și fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În urma testării conducătorului tractorului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și conducerea, pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea