Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Planul UE de reducere voluntară cu 15% a consumului de gaze intră în vigoare ASTĂZI: Europenii încearcă să renunțe la gazul rusesc

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Planul UE de reducere voluntară cu 15% a consumului de gaze intră în vigoare ASTĂZI: Europenii încearcă să renunțe la gazul rusesc

​Cu statele UE confruntate cu reduceri drastice ale livrării de gaze rusești, acordul convenit de cei 27 la finalul lui iulie privind reducerea voluntară a consumului intră în vigoare marți, după ce a fost publicat luni în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Textul prevede că fiecare stat membru va „face tot posibilul” pentru a-și reduce, în perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023, consumul de gaze cu cel puțin 15% față de media ultimilor cinci ani, valabil pentru aceeași perioadă. Aceasta este o măsură voluntară, fiind la latitudinea statelor de a o implementa.

În cazul unui „risc de deficit grav” însă, Consiliul European, organismul care reprezintă statele membre, poate, la propunerea Comisiei, să declare starea de alertă. Acest mecanism va face ca reducerea cu 15% să fie „obligatorie”. Însă și atunci acest obiectiv va fi adaptat la realitățile fiecărui stat, în special la capacitatea de a exporta cantitățile de gaze economisite către țările aflate în nevoie și, prin urmare, prevede o serie de derogări, scrie AFP.

Pentru a permite o monitorizare exactă, fiecare stat va trebui să „își actualizeze planul național de urgență (…) până la 31 octombrie 2022”.

O reducere acum a consumului european ar trebui să ajute statele să-și accelereze reconstituirea stocurilor de gaze înainte de iarnă.

La acest acord s-a ajuns într-o reuniune extraordinară a miniștrilor energiei, în 26 iulie.

O singură țară, Ungaria, s-a opus măsurii pe care a calificat-o „nejustificată, inutilă, inaplicabilă și dăunătoare”, însă unanimitatea nu a fost necesară și guvernul ungar nu a putut împiedica adoptarea acesteia.

Europenii încearcă să renunțe la gazul rusesc, care până anul trecut reprezenta aproximativ 40% din importurile de gaze din UE.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a acuzat Moscova că folosește gazul „ca armă”, a cerut statelor membre „să se pregătească ce e mai rău”, respectiv oprirea furnizării de gaze de către Rusia.

Gigantul energetic rus Gazprom a acuzat recent că sancțiunile UE împotriva Moscovei, de blocare a returnării unei turbine Siemens, trimisă în Canada pentru întreținere și esențială pentru asigurarea bunei funcționări a gazoductului Nord Stream 1 dintre Rusia și Germania.

Comisia a contrazis acest lucru de vreme ce sectorul gazelor și Gazprom, precum și banca sa, nu sunt vizate de sancțiunile occidentale. O treime din achizițiile europene de gaz rusesc sunt transportate de Nord Stream 1, al cărui debit a fost redus drastic în ultimele două luni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Atenție la mici și bere de 1 MAI! Avertisment de la Protecția Consumatorilor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Atenție la mici și bere de 1 MAI! Avertisment de la Protecția Consumatorilor Refuzați produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea și modul de informare prin etichetare, iar la cumpărarea berii fiți atenți la starea ambalajelor și aspectul lichidului, avertizează, sâmbătă, Paul Anghel, director în cadrul ANPC. „Ca în fiecare an, românii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea