Rămâi conectat

Politică Administrație

Plângere PENALĂ pentru abuz în serviciu, pentru Prefectul județului Alba, formulată de senatorul Călin Matieș. „Fără PeNaLi ne vom face bine!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Nu am făcut-o cu bucurie și nici pentru hrănirea vreunui ego personal, dar cu o imensă responsabilitate și după ce am cântărit mult implicațiile unui astfel de demers. Mereu i-am respectat pe cei din jur, iar de o jumătate de an, de când am intrat în politică, am învățat să îmi respect inclusiv adversarii politici.

În balanță însă am pus astăzi imaginea locuitorilor din județ care lucrează în HORECA și familiile lor, copiii lor care au avut de suferit. Oameni care nu au contracte cu statul și care depind de locul lor de muncă, pentru care acel salariu de 1500-2000 lei, sau sensibil mai mult,  este singurul lor venit. Un salariu mic, dar cinstit, care a fost pus sub semnul întrebării de răfuielile politice dintre prefectul PNL Nicolae Albu și primarul USR al municipiului Alba Iulia.

Am mai pus în balanță dorința românilor care, deși au respectat regulile impuse de autorități, marea lor majoritate fără nicio logică (vezi masca în aer liber, deplasările de la miezul nopții, supra-aglomerarea magazinelor prin micșorarea programului de funcționare etc.), au fost pedepsiți de prefectul PNL al județului Alba, Nicolae Albu.

Și am mai pus în balanță și respectul pentru lege pe care ar trebui să îl aibă o instituție a statului român, reprezentantul Guvernului în teritoriu și garantul respectării legii în tot județul. Adică Prefectura Alba.

Nu voi relua întreaga poveste, dar pe scurt: Alba Iulia menținută artificial în cod roșu după data de 27.04.2021 până în 08.05.2021. În data de 24.04.2021 CJSU, al cărui președinte este chiar prefectul PNL Nicolae Albu, a decis închiderea HORECA și o serie de măsuri restrictive îndreptate împotriva tuturor locuitorilor din Alba Iulia, Blaj, Abrud , Ocna Mureş, Ciugud, Galda de Jos, Rimetea, Şpring şi Şugag (Hotărârea nr.115/24.04.2021)

La doar 3 zile distanță, în 27.04.2021 Alba Iulia are o rată a incidenței de sub 3/1000 și în mod constant prefectul PNL Nicolae Albu refuză să aplice prevederile aceleași Hot.115/24.04.2021, care la art.3 specifică exact că CJSU ar fi trebuit să ia act și să dispună măsurile de relaxare: “(3) La finalul perioadei stabilite la alin. (1), sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență, măsurile dispuse vor fi reevaluate”

Trendul descrescător evident este adus de prefectul PNL în discuția CJSU abia prin luna mai, condamnându-i pe albaiulieni să suporte în mod ILEGAL o serie de măsuri restrictive până în 8 mai!

Când industria se sufocă și moare, când micii antreprenori abia se mai mențin pe linia de plutire, când numărul șomerilor crește, este un gest de imensă IRESPONSABILITATE UMANĂ, nu doar politică să mai atârni încă un bolovan de gâtul celor care și așa abia mai respiră.

Dar așa se întâmplă când marii PNL-iști sunt de fapt bugetari de carieră și habar nu au ce înseamnă să înființezi și să muncești pentru un vis antreprenorial, să ai responsabilitatea plătirii unor salarii lunare și să știi că de tine depind la propriu viețile unor oameni!

Pentru toate acestea, astăzi, la primele ore ale dimineții, înainte de a pleca spre Senatul României, mi-am respectat cuvântul dat în fața oamenilor și am depus o plângere penală pentru abuz în serviciu la adresa prefectului PNL Nicolae Albu. Abuzurile politice și mentalitatea că unii conduc județul Alba ca pe propria lor moșie trebuie să înceteze și la nivelul conducerii Instituției Prefectului Județul Alba! Și trebuie să înceteze urgent!

Iau în calcul inclusiv să merg mai departe și în cazul redeschiderii târgurilor de animale, unde lucrurile par la fel de neclare și, poate că, organele de anchetă vor trebui să facă lumină în curând.

Așa nu se mai poate! Fără PeNaLi ne vom face bine!

Călin Gheorghe Matieș

Senator PSD Alba

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

4 aprilie-11 mai: Curățenia de primăvară la Alba Iulia. Programul activităților

Bogdan Ilea

Publicat

în

4 aprilie-11 mai: Curățenia de primăvară la Alba Iulia. Programul activităților Primăria municipiului Alba Iulia se pregătește de curățenia de primăvară. Mai multe zone din oraș urmează să fie măturate sau curățate între 4 aprilie și 11 mai.  Începe curățenia de primăvara în Municipiul Alba Iulia, în perioada 01.04.2024 – 11.05.2024. Se vor executa lucrări […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea