Rămâi conectat

Ştirea zilei

Pfizer/BioNTech va solicita autorizarea pentru o treia doză de vaccin anti-COVID-19: „A dat rezultate bune în laborator împotriva variantei Delta”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Compania Pfizer/BioNTech intenţionează să solicite „în următoarele săptămâni” autorizarea pentru o treia doză din vaccinul său împotriva COVID -19, în special în Statele Unite şi Europa, au declarat companiile într-un comunicat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Această doză de rapel este destinată să ofere o protecţie imunitară sporită persoanelor deja vaccinate cu primele două doze.

”Pfizer şi BioNTech au constatat rezultate încurajatoare ale unor teste în curs pentru o a treia doză din vaccinul actual”, au explicat companiile care ”intenţionează să transmită aceste date către FDA, EMA şi alte autorităţi de reglementare în următoarele săptămâni”, au adăugat sursele citate, referindu-se la Agenţiile americană şi europeană a medicamentelor.

”Date preliminare ale studiului arată că o doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranţă coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanţi” împotriva virusului, inclusiv împotriva variantei Beta, apărută în Africa de Sud.

Aceste niveluri sunt ”de cinci până la 10 ori mai mari” decât cele observate după primele două doze.

Rezultatele acestui studiu vor fi publicate într-o revistă ştiinţifică, au precizat Pfizer/ BioNTech.

Cele două companii au subliniat, de asemenea, că vaccinul lor a dat rezultate bune în laborator împotriva variantei Delta şi că, prin urmare, o a treia doză ar putea creşte imunitatea împotriva acestei variante. Au loc teste pentru a ”confirma această ipoteză”, au indicat cele două companii.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea