Rămâi conectat

Ştirea zilei

Petrecere de botez din Sebeș, ÎNTRERUPTĂ de polițiști. Organizatorul evenimentului, AMENDAT cu 2.000 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Polițiștii din Sebeș au întrerupt, în cursul zilei de luni, 3 mai, o petrecere de botez la care participau în jur de 20 de persoane. Organizatorul evenimentului, în vârstă de 46 de ani a fost sancționat cu amendă de 2.000 de lei.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În perioada 30 aprilie – 3 mai, au fost verificate 2.483 de persoane aflate în carantină, 1.338 aflate în izolare și au fost organizate 56 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 1.321 de persoane. Alte 212 persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 74 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 306 terase, restaurante, fastfood-uri și 191 de mijloace de transport, din care 54 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 173 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, 10 care nu au respectat restricțiile de deplasare, 20 care au participat la activități în spațiul public/ privat pentru care au fost institute restricții și 3 care nu au respectat măsura privind carantinarea.

De exemplu, ieri, 3 mai, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, împreună cu polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, au intervenit la o locuință din Câlnic unde avea loc un botez la care participau 20 de persoane.

Evenimentul a fost întrerupt, iar organizatorul acestuia, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 55 din 2020. Restul participanților la eveniment au fost sancționați cu avertisment, în baza aceluiași act normativ.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Stimați cetățeni, vă rugăm să fiți responsabili! Suntem de aceeași parte în lupta pentru viața!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie” Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Programul de funcționare a supermarketurilor din România nu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea