Peștera Ghețarul de la Scărișoara va fi redeschisă publicului de la 1 iulie. Lucrările de reamenajare, pe ultima sută de metri
De joi 1 iulie 2021, Peștera „Ghețarul de la Scărișoara” va fi redeschisă pentru vizitare, până atunci urmând să fie finalizate lucrările de reamenajare a accesului și împrejumire a avenului, derulate printr-un proiect finanțat integral din bugetul local al comunei Gârda, ne-a declarat primarul Marin Vîrciu.
Costul lucrărilor, care include și elaborarea documentațiilor, se ridică la 1,4 milioane de lei, rămânând de finalizat unele finisaje, cum ar fi montare plaselor de protecție.
Proiectul se referă doar la tronsonul I – infrastructura de acces prin aven până la intrarea în Sala Mare şi împrejmuirea totală a avenului. Lungimea însumată a modulelor care compun traseul tronsonului I (lungime măsurată în plan) va fi de aproape 110 m, iar lungimea împrejmuirii va depăși 180 m.
Proiectul propune înlocuirea integrală a căii de acces în peșteră. Prin soluția propusă s-a păstrat poziția traseului existent. Singura porțiune unde a fost nevoie de reconfigurarea integrală a traseului este partea inferioară a avenului (ultimii aproximativ 30 m din tronsonul I).
În această zonă, rampele de scară au fost suspendate pe peretele avenului. Împrejmuirea avenului este realizată din panouri de gard bordurate şi zincate termic, montate pe stâlpi metalici zincaţi cu secţiune dreptunghiulară.
Proiectul prevede reamenajarea zonei de acces prin realizarea unei copertine care înglobează turnichetul existent, montate pe structură metalică şi finisată cu tablă cu oxidare superficială controlată. Peștera adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România, fiind una dintre cele mai importante atracții turistice din județul Alba.
Pe de altă parte, tot pe raza comunei Gârda se află Peștera „Poarta lui Ionele”, din Parcul Natural Apuseni, aceasta putând fi vizitată de turiști zilnic, de luni până duminică, între orele 10.00 – 18.00, contra unui tarif de 13 lei, pentru adulți și 10 lei, pentru elevi și studenți, copiii sunt 7 ani având acces gratuit.
Peștera „Poarta lui Ionele” este situată pe versanul drept al Văii Ordâncușa, la o altitudine de 800 de metri, în calcare triasice. Intrarea în peșteră se face printr-un portal înalt de 22 m, iar peștera este inundată o mare parte din an. În anul 1986, aici a fost filmată o secvență din lungmetrajul „Flăcări pe comori”, în regia lui Nicolae Mărgineanu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Ursul de la Mogoș dă bătăi de cap jandarmilor: Sălbăticiunea, obișnuită cu zgomotele, greu de îndepărtat din zona unde a fost zărit
Ursul de la Mogoș dă bătăi de cap jandarmilor: Sălbăticiunea, obișnuită cu zgomotele, greu de îndepărtat din zona unde a fost zărit Ursul semnalat în localitatea Mogoș se pare că dă bătăi de cap jandarmilor care au intervenit la fața locului. Animalul este învățat cu zgomotele, fiind astfel greu de îndepărtat. Potrivit reprezentanților IJJ Alba, […]
Ioan Borteș, veteranul de război originar din județul Alba, sărbătorit la împlinirea venerabilei vârste de 97 de ani: A primit în 2018 Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării
Ioan Borteș, veteranul de război originar din județul Alba, sărbătorit la împlinirea venerabilei vârste de 97 de ani: A primit în 2018 Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării Ioan Borteș, veteran de război originar din județul Alba, a împlinit astăzi venerabila vârstă de 97 de ani. Distinsul veteran a fost vizitat de către […]
Start plin de emoții în sezonul 8 al CN de Super Rally, creat de Mihai Leu: Alba Iulia deschide competiția
Start plin de emoții în sezonul 8 al CN de Super Rally, creat de Mihai Leu: Alba Iulia deschide competiția Sezonul numărul 8 din Campionatul Național de Super Rally powered by Superbet, competiție fondată de fostul campion mondial la box și campionul național absolut de raliuri Mihai Leu, va debuta în perioada 18 – 19 […]