Peste 800 de radare inteligente, amplasate în 2024 pe drumurile din România: Șoferii indisciplinați, fotografiați și sancționați. Când vor deveni funcționale
Peste 800 de radare inteligente vor fi amplasate în 2024 pe drumurile din România: Șoferii indisciplinați, fotografiați și sancționați. Când vor deveni funcționale
Începând cu anul 2024, se va implementa, în România, un nou proiect creat de Compania Națională de Drumuri (CNAIR), pentru a asigura o mai mare siguranță în trafic.
Proiectul a fost realizat în colaborare cu Poliția Română și presupune instalarea a peste 800 de radare de ultimă generație din anul 2024.
Inițiativa a fost luată pentru o mai mare siguranță rutieră și o mai bună monitorizare a traficului. Proiectul presupune amplasarea a 300 de radare mobile și a cel puţin 500 de radare fixe pe autostrăzi, drumuri naționale și drumuri județene, după cum a declarat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.
În momentul în care un radar va depista depășirea limitei de viteză, acesta va captura o imagine cu șoferul si numarul de înmatriculare al maşinii, potrivit obiectiv-online.ro. Imaginea va fi trimisă către un centru de monitorizare și organele competente vor emite sancțiuni.
Chiar dacă proiectul demarează în 2024, cele 800 de radare inteligente vor deveni complet operaționale tocmai în 2026. CNAIR va avea responsabilitate asupra instalării radarelor fixe, iar radarele mobile vor fi montate pe vehiculele Poliției.
Prin această inițiativă autoritățile speră să îmbunătățească semnificativ siguranța pe drumurile din România.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]