Actualitate
Peste 2.700 de posturi din sistemul sanitar vor fi deblocate în a doua jumătate a lunii august
Ministerul Sănătăţii intenţionează să deblocheze 2.766 de posturi din sistemul sanitar, în a doua jumătate a lunii august. În acest sens a fost publicat proiectul de Hotărâre de Guvern privind ocuparea posturilor vacantate după data de 1 ianuarie 2012 din unităţile sanitare din reţeaua MS şi unităţile sanitare al căror management a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale.
Din cele 2.766 de posturi care vor fi deblocate la nivel naţional, 507 sunt repartizate medicilor, 1.218 asistenţilor medicali şi 928 posturi pentru personal auxiliar (infirmieri, ambulanţieri, brancardieri etc).
”Este vorba de posturile care s-au vacantat după data de 1 ianuarie 2012, astfel încât ocuparea acestora nu determină un impact financiar suplimentar deoarece sunt bugetate şi cheltuielile de personal aferente sunt prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate”, a declarat ministrul Sănătăţii, dr. Vasile Cepoi.
Măsura, ce urmăreşte diminuarea deficitului de personal deja existent în sistemul sanitar, va putea fi aplicată în a doua jumătate a lunii august, după ce proiectul de act normativ va încheia perioada de dezbatere publică şi va fi aprobat de Guvernul României.

Actualitate
Teste de ANTRENAMENT Evaluare Națională 2022, setul 4. Modele de SUBIECTE la Română, Matematică și Limba Maternă
Teste de ANTRENAMENT Evaluare Națională 2022, setul 4. Modele de SUBIECTE la Română, Matematică și Limba Maternă
Testele de antrenament, setul 4, la Evaluarea Națională 2022 au fost publicate astăzi, 16 mai, de Ministerul Educației.
CLICK PENTRU: Teste de antrenament EVALUARE NAȚIONALĂ 2022 română, setul 4
CLICK PENTRU: Teste de antrenament EVALUARE NAȚIONALĂ 2022 matematică, setul 4
CLICK PENTRU: Teste de antrenament EVALUARE NAȚIONALĂ 2022 limba maghiară maternă, setul 4
CITEȘTE ȘI: Modele de SUBIECTE și BAREME la Matematică și Limba Română
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație va publica baremele de notare și rezolvare pentru setul 4 de teste, de regulă, în fiecare vineri.
CITEȘTE ȘI: BAREME TESTE de antrenament EVALUAREA NAȚIONALĂ 2022, setul 1
Elevii de clasa a VIII-a încheie cursurile pe 3 iunie, potrivit acestei structuri a examenului. Înscrierea candidaților se face automat de către secretariatele școlilor în perioada 30 mai – 3 iunie.
Calendarul probelor și rezultatelor de la Evaluarea Națională 2022 este următorul:
- 30 mai – 3 iunie 2022: Înscrierea la evaluarea națională
- 3 iunie 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 14 iunie 2022 Limba și literatura română — probă scrisă
- 16 iunie 2022 Matematica — probă scrisă
- 17 iunie 2022 Limba și literatura maternă — probă scrisă
- 23 iunie 2022 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
- 23 iunie 2022 (ora 16:00 – ora 19:00): Depunerea contestațiilor
- 24 iunie 2022 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
- 24 iunie – 29 iunie 2022: Soluționarea contestațiilor
- 30 iunie 2022: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Actualitate
A plouat cu sancțiuni, la Sebeș: Au fost reținute 5 permise de conducere, un certificat de înmatriculare și au fost constate 3 infracțiuni de către polițiști, în acest weekend
A plouat cu sancțiuni, la Sebeș: Au fost reținute 5 permise de conducere, un certificat de înmatriculare și au fost constate 3 infracțiuni de către polițiști, în acest weekend
În perioada 13- 15 mai 2022, polițiștii Biroului Rutier Sebeș au organizat o acţiune, pe raza municipiului, pentru impunerea unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic și depistarea celor care conduc autovehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, în urma controalelor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 35 de sancţiuni contravenționale, din care 4 conducătorilor auto care erau sub influența băuturilor alcoolice, valorile indicate de aparatele etilotest fiind mai mici de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, 11 celor care au depășit limita legală de viteză și 20 celor care au încălcat alte abateri de la normele legale privind traficul rutier.
Au fost reținute 5 permise de conducere, un certificat de înmatriculare și au fost constate 3 infracțiuni la regimul rutier.
Actualitate
62 de trenuri electrice regionale noi, în valoare de peste 3,2 miliarde de lei: Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat licitația în SEAP
62 de trenuri electrice regionale noi, în valoare de peste 3,2 miliarde de lei: Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat licitația în SEAP
Achiziția de material rulant nou, dar și a serviciilor de mentenanță și reparații, au fost publicate în SEAP de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Licitația cu o valoare cuprinsă între 3,2 și 4,15 miliarde de lei, pentru achiziția a 62 de trenuri noi a fost publicată în SEAP.
Achiziționarea de rame electrice regionale, denumite RE-R, și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor trenuri
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) intenționează să realizeze achiziția de material rulant nou (RE-R) și a serviciilor de mentenanță și reparații RE-R, ce vor fi utilizate pentru rutele aflate sub contracte de servicii publice (CSP) atribuite în mod competitiv unor operatori de transport feroviar în conformitate cu prevederile Regulamentului CE.
PRODUSE:
1) 62 rame electrice regionale RE-R (56 rame + 6 rame de rezervă), destinate transportului feroviar de călători pe rute suburbane și regionale, conform cerințelor minimale specificate în Caietul de Sarcini (CS);
2) Alte dotări și accesorii conform cerințelor din CS.
SERVICII:
1) Mentenanță și reparații pentru o perioadă de 15 ani. Servicii necesare funcționării respectivelor rame electrice, conform cerințelor specificate în CS;
2) Instruirea personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea trenurilor și a aplicațiilor software; 3) Transportul, asigurarea, punerea în funcțiune, asistență tehnică în perioada de garanție.
Valoarea totală estimată: între 3.237.711.753,00 și 4.150.288.451,00 Moneda: RON
Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a atribui contracte prin combinarea următoarelor loturi sau grupuri de loturi:
Lotul 1: 20 rame (18 + 2 unități rezervă); – Valoare estimată: între
1.044.933.546,00 – 1.339.823.526,00 RON
Lotul 2: 23 rame (21 + 2 unități rezervă); – Valoare estimată între 1.208.571.156,00 – 1.554.592.210,00 RON
Lotul 3: 19 rame (17 + 2 unități rezervă). Valoare estimată între 984.207.051,00 – 1.255.872.715,00 RON
Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 4 iulie 2022, ora 15.00
Ofertanții, la alegerea lor, pot depune ofertă pentru un singur lot sau pentru mai multe loturi (maxim Autoritatea contractantă nu limitează numărul de loturi care pot fi atribuite aceluiași ofertant, astfel încât cele trei loturi ar putea fi atribuite aceluiași ofertant ca urmare a aplicării criteriilor de atribuire.
-
Sportacum 22 de ore
Liga a 4-a: Industria Galda, cea mai bună echipă din retur, cu 13 meciuri imbatabile! Performanța, victorie-spectacol
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
16 mai| Prima eclipsă totală de lună din 2022: De unde se poate vedea „Luna sângerie”, în România
-
Ştirea zileiacum 17 ore
Alba, în top 5 al traficului de cocaină: Aproape o tonă de droguri confiscate într-un singur an
-
Curier Județeanacum 24 de ore
FOTO| Noaptea Muzeelor 2022 la Alba Iulia, un SUCCES: Peste 9.000 de persoane au trecut pragul Muzeul Național al Unirii
-
Actualitateacum 5 ore
Alimente care nu au dată de expirare. Care sunt produsele din care puteți face stocuri fără teama de a se strica
-
Actualitateacum 21 de ore
FOTO| Studenții Facultății de Istorie și Filologie ai UAB s-au bucurat de succes la Noaptea Muzeelor 2022: Au atras privirile albaiulienilor și turiștilor, îmbrăcați în diverse veșminte istorice
-
Ştirea zileiacum 19 ore
FOTO VIDEO| „Creăm pentru căței” în memoria Ioanei Sfârlea la acțiunea Asociației „Prietenii lui Azor” din șanțurile Cetății Alba Carolina
-
Actualitateacum 16 ore
FOTO| 10 întrebări și 10 gânduri ale unui elev de nota 10: Iulius Urieşu, Liceul Teoretic „David Prodan”, Cugir
-
Ştirea zileiacum 15 ore
Cum era spionată fabrica de arme de la Cugir de americani, în timpul Războiului Rece: Cîți dolari primea un informator
-
Actualitateacum 22 de ore
FOTO VIDEO| Turneu de fotbal între familii, în Cetatea Alba Carolina: Cei mici joacă împreună cu părinții lor, de Ziua Familiei
-
Actualitateacum 14 ore
Nevoie mare de bani la buget: Noul șef al ANAF anunță controale extinse. Ce domenii sunt vizate
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Un bărbat din Alba și alți doi din Sibiu își jefuiau victimele intrând noaptea peste ele mascați cu cagule și înarmați: Pedepse aspre decise de instanță