Acțiunile executate de către Jandarmeria Alba, sunt continuate pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus alături de alte structuri și autorități, pe raza județului Alba.
În perioada 05.01.-12.01.2021, au fost aplicate 183 de sancțiuni contravenționale, sub formă de avertisment, pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară împotriva COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului- Județulului Alba, acțiunile vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora este unul preventiv și de informare a cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară.
Pentru a evita creșterea numărului de infectări și a îmbolnăvirilor, facem apel la cetățeni să respecte cu strictețe prevederile ok legale incidente și să semnaleze cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară fie direct echipajelor de jandarmerie, fie prin apel la TelVerde 0800 800 165.