Peste 130 de persoane sancționate pentru nerespectarea normelor și măsurilor de protecție și combatere COVID-19. IPJ Alba continuă acțiunile de verificare
Continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 215 polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Au fost controlate 59 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 104 de mijloace de transport, din care 37 de mijloace de transport în comun.
Au fost legitimate 2.249 de persoane și au fost făcute verificări la 75 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.
Echipele de control au depistat și sancționat 125 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 9 care nu au respectat restricțiile de deplasare.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Blaj, au fost legitimate 204 de persoane, au fost verificate 84 de autovehicule și au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în 2 iunie 2024, în Transilvania și la munte: Vremea se încălzește, dar vor cădea ploi în toată țara. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în 2 iunie 2024, în Transilvania și la munte: Vremea se încălzește, dar vor cădea ploi în toată țara. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 20 mai – 2 iunie 2024. În perioada următoare, vremea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 6 minute
Cui trebuie să îi spui ”La mulți ani” de Sfinții Constantin și Elena. Nume derivate din numele Constantin și din Elena
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene