Peste 100000 de persoane au tranzitat punctele de frontieră în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, peste o sută de mii de persoane au efectuat formalitățile de control la frontieră, atât cetățeni români cât și cetățeni străini.
Potrivit unui comunicat transmis luni de IGPF, prin punctele de frontiera de la nivelul intregii tari au efectuat formalitatile de control aproximativ 102.000 de persoane, cetateni romani si straini, cu peste 34.900 de mijloace de transport (dintre care 7.946 automarfare).
Pe sensul de intrare au fost aproximativ 57.900 de persoane cu 18.600 mijloace de transport, iar pe cel de iesire 44.100 persoane cu 16.300 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitata de aproximativ 62.700 de persoane si 21.500 de mijloace de transport (2.133 automarfare), din care pe sensul de intrare in tara au fost aproximativ 36.300 de persoane cu 11.500 mijloace de transport.
In urma verificarilor suplimentare efectuate in linia a doua, au fost trimise spre izolare/ carantina la locuinta de catre specialistii Directiei de Sanatate Publica 2.744 de persoane.
Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de masuri sunt: PTF Nadlac I – 421 (din care 236 pe jos), PTF Bors – 501, PTF Nadlac II – 1.282, PTF Petea – 379, PTF Varsand – 10.
In ceea ce priveste activitatile specifice, in zonele de competenta – punctele de trecere si „frontiera verde” – politistii de frontiera au constatat 64 de fapte ilegale (30 de infractiuni si 34 contraventii) savarsite atat de cetateni romani, cat si straini.
Au fost descoperite, independent sau in colaborare cu alte institutii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal in tara), care depaseau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafacute, in valoare totala de aproximativ 19.200 de lei.
Valoarea amenzilor contraventionale aplicate se ridica la peste 11.600 de lei.
In ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea in tara a 36 de cetateni straini, care nu indeplineau conditiile prevazute de lege si, de asemenea, nu s-a permis iesirea a 10 cetateni romani din diferite motive legale.
Sursa: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]