Peste 10.000 de vehicule noi, înmatriculate în România în februarie; creştere de 5,72% a înregistrărilor de autoturisme
În februarie, numărul înmatriculărilor de vehicule noi în România s-a majorat, cu 3,52%, comparativ cu acelaşi interval din 2017, ajungând la 12.401 unităţi, reiese din datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
În această marjă de creştere, autoturismele au înregistrat un plus de 5,72%, de la 8.302 unităţi, în februarie 2017, la 8.777 în acest an.
De asemenea, tot pe pe tipuri de vehicule, în intervalul de referinţă, cea mai mare creştere a înmatriculărilor a fost consemnată la categoria remorci (+124,30%, 1.117 exemplare), urmată de mopede/motociclete (+46,94%, 144 de unităţi) şi tractoare (+40%, 14 unităţi).
La polul opus s-au situat înmatriculările de autobuze şi microbuze – cu o scădere de 36,73% (62 de unităţi în februarie 2018, faţă de 98 în luna corespunzătoare din 2017), autovehicule cu destinaţie specială (41 de unităţi, -29,31%), autovehicule transport mărfuri (1.949 exemplare, -24,13%) şi semiremorci (297 unităţi, -14,16%).
În funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, în luna februarie a acestui an, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia – cu 2.197 exemplare, în creştere cu 5,37% faţă februarie 2017, Volkswagen (918 exemplare, +31,14%), Skoda (760 exemplare, + 7,95%), Ford (642 exemplare, +15,80%) şi Opel (588 exemplare, +17,84%).
Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înregistrărilor la DRPCIV s-a înregistrat la: Alfa Romeo (7 unităţi), Subaru (5), Bentley şi SsangYong (câte 4 unităţi), Ford-CNG-Technik şi Lada (câte 3 unităţi), Ferrari, Maserati, Lamborghini, Mercedes-AMG, Rolls-Royce şi Tesla (câte o unitate).
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului
Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii Aproape două milioane de pensionari din România sunt vizați de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei lunar. Măsura, introdusă în 2025 în cadrul pachetului de reducere a […]
