Rămâi conectat

Actualitate

Permisul de conducere de categoria B, valabil și pentru motociclete: Ce condiții trebuie să întrunească șoferii

Ioana Oprean

Publicat

în

Permisul de conducere de categoria B, valabil și pentru motociclete: Ce condiții trebuie să întrunească șoferii

Permisul de conducere categoria B va putea fi valabil şi pentru motociclete, însă în anumite condiţii. Modificarea din Codul Rutier a fos adoptată, luni 30 octombrie, de Senat.

 

Senatorii au adoptat, astăzi, modificarea din legea care completează OUG 195/2002 (Codul Rutier) şi care prevede posibilitatea ca deţinătorii de permis de conducere de categoria B să poată conduce şi anumite motociclete, în anumite condiţii.

Proiectul de lege iniţial, adoptat de parlamentari, a fost refuzat de preşedintele Klaus Iohannis, astfel că acum s-a întors în Parlament pentru a fi modificat.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat reexaminarea legii pentru că „este neclar cum anume se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică şi dacă această dovadă trebuie deţinută fizic şi prezentată în cazul unui control, de fiecare conducător de vehicule, alături de permisul de conducere eliberat”.

Acum, legea a fost modificată şi prevede că şoferii care deţin categoria B pot conduce motociclete cu capacitatea cilindrică maximă de 125 cm cubi, cu condiţia să aibă vârsta minimă de 24 de ani şi o experienţă de cel puţin 3 ani de conducere pentru categoria B. În plus, şoferii trebuie să facă dovada, atunci când sunt opriţi în trafic, printr-o adeverinţă de absolvire a unui curs de pregătire practică.

„Permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cm cubi, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1, cu condiţia ca deţinătorii permiselor să aibă vârsta minimă de 24 de ani împliniţi, o experienţă de cel puţin 3 ani de conducere pentru categoria B de vehicule şi fac dovada, printr-o adeverinţă, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 15 ore în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule”, se arată într-un articol amendat în urma reexaminării iniţiativei legislative.

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Micile magazine sătești, obligate să permită retragerea banilor cash: Limita, 750 de lei, pentru a facilita accesul la fonduri în zonele unde nu există bancomate

Ioana Oprean

Publicat

în

Micile magazine sătești, obligate să permită retragerea banilor cash: Limita, 750 de lei, pentru a facilita accesul la fonduri în zonele unde nu există bancomate Micile magazine sătești ar putea fi obligate să permită clienților retragerea de bani cash în limita a 750 lei, conform unei decizii recente luate la nivel european. Măsura vizează facilitarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Temele pentru acasă primite de elevi, limitate prin ordine ale ministrului Educației: ,,Nu trebuie să fie o corvoadă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Temele pentru acasă primite de elevi, limitate prin ordine ale ministrului Educației: ,,Nu trebuie să fie o corvoadă” Ministrul Educației, Daniel David, ar urma să semneze astăzi, vineri, 5 decembrie 2025, ordinele privind temele pentru acasă și, respectiv, cu privire la sprijinirea elevilor din mediu rural. El a menționat că temele nu trebuie să fie […]

Citește mai mult

Actualitate

Indemnizația pentru handicap grav, accentuat și mediu în 2025: Cât este indemnizația lunară și cum se poate obține ajutorul de însoțitor

Ioana Oprean

Publicat

în

Indemnizația pentru handicap grav, accentuat și mediu în 2025: Cât este indemnizația lunară și cum se poate obține ajutorul de însoțitor Indemnizațiile și ajutoarele acordate persoanelor cu handicap în 2025 reprezintă forme de sprijin prin care statul compensează limitările generate de dizabilitate și încearcă să faciliteze un nivel de trai cât mai apropiat de unul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea