Cultură Educație
Periplu cultural cu Ştefan Dinică în locul natal, satul „Moromeţilor”
Soarele începe să răsară; câmpia se limpezeşte de spuma argintie a aburilor de rouă şi întinderea ei care joacă acum în nemărginiri de foc recepătrunde prin ochi înăuntrul omului, îl împrăştie afar’, îl goleşte de frământările lui trudnice şi apăsătoare, pentru ca după aceea să-l adune la loc, într-un fel nou… Sunt cuvintele lui Marin Preda dar şi sentimentele celor care au păşit pe urmele sale în Siliştea Gumeşti şi Alexandria: scriitorul Ştefan Dinică, om al acelor locuri, şi Mioara Pop, director al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba.
Periplul a început în ziua de 24 noiembrie, când gazdă primitoare a fost Biblioteca Judeţeană „Marin Preda” Teleorman. Acolo, cu ocazia „Zilelor bibliotecii” s-au pus bazele unui parteneriat cultural între cele două instituţii, iar scriitorul Ştefan Dinică a fost invitat să îşi lanseze cartea „Amiaza iubirii”. Reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Teleorman, ai Prefecturii Teleorman, ai bibliotecii, numeroşi oameni de cultură şi iubitori de carte au fost martorii evenimentului, emoţionant şi plin de încărcătura aducerilor aminte, pentru unii şi inedit, pentru alţii. Pe lângă cărţile oferite de Ştefan Dinică, cu autograful autorului, biblioteca din Alba Iulia a dăruit tuturor celor prezenţi revista „Acasă”, realizată cu multă trudă şi dăruire sub coordonarea scriitorului Ion Brad, precum şi cărţi editate cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba.
În 25 noiembrie 2011, „Amiaza iubirii” a poposit în satul în care autorul s-a ivit în lume – Siliştea Gumeşti. Dincolo de bucuria revederii cu locurile natale şi a dăruirii unei cărţi celor prezenţi, a fost emoţia „întâlnirii” în Centrul Memorial „Marin Preda” cu cel ce a dat veşnicie satului. Fotografii cu autorul „Moromeţilor” se aflau peste tot în încăpere, pătrunzând adânc în inima şi ochiul privitorilor. Au urmat o vizită la şcoala în care a învăţat Marin Preda şi o întâlnire la Centrul Cultural din Siliştea Gumeşti cu cei care l-au cunoscut pe Marin Preda şi cu cei care l-au cunoscut sau i-au fost vecini lui Ştefan Dinică.
Paşii i-au purtat apoi pe Ştefan Dinică şi Mioara Pop la liceul din Roşiorii de Vede, liceu în care scriitorul şi-a petrecut adolescenţa şi s-a format ca viitor om de litere. Şi aici, Ştefan Dinică a oferit o „Amiază a iubirii” celor care se află la primele trăiri de acest fel, cu drag, cu înţelepciune şi, bineînţeles, cu amprenta autorului. Demersul cultural realizat în această călătorie se doreşte un început rodnic şi ofertant între două instituţii care promovează oameni şi cărţi.Un popas încărcat de bucurie a fost vizita la un prieten drag şi apropiat bibliotecii, scriitorul Ion Brad care, cu generozitate şi căldură, a oferit un număr mare de volume Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, cărţi rare, cărţi cu autograf şi crâmpeie din viaţa distinsului diplomat oglindite în tablouri, icoane, cărţi şi amintiri.
Cristina SMADEA

Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
Luni, 24 ianuarie 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba propune publicului un program dedicat Unirii Principatelor Române, care poate fi urmărit online, pe pagina de socializare a instituției, începând cu ora 09.00.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Pornind de la simbolistica evenimentului rămas în istorie și sub numele de Mica Unire, documentat în colecțiile bibliotecii de Ana Maria Pienar, bibliograful instituției, echipa bibliotecii a pregătit diverse momente și materiale, care vor fi postate pe tot parcursul zilei.
Recomandări de carte pentru copii și adulți, expoziții tematice, lecturi și prezentări video, informații inedite despre evenimentul care a contribuit la realizarea statului național unitar român, dar și incursiuni în memoria culturală a românilor, oferite de prof. Daniela Floroian, prin intermediul unor tablouri și fotografii celebre ce ilustrează atât portul popular la 24 ianuarie 1859, cât și hora la români, Hora Unirii, toate se regăsesc în programul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Dincolo de oferta online, vă așteptăm să ne treceți pragul și să descoperiți numeroasele titluri dedicate primului domnitor al Principatelor Unite, volume în care puteți găsi atât corespondențe, acte, scrisori și documente, cât și legende și mărturii despre Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire.
Activitățile sunt organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.
Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
Un episod special al seriei permanente „Istoria României într-un obiect”, dedicat uneia dintre cele mai cunoscute lucrări de artă asociate acestui important moment istoric, „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, va fi lansat la ICR New York pe 24 ianuarie.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Luni, începând cu ora 21.00, ora României, pe canalele de social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) va avea loc premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanţele unirii Moldovei şi Ţării Româneşti pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii româneşti moderne.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), textul şi prezentarea video aparţinându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiuşan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.
Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” surprinde momentul în care, la Bucureşti, în sala Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Ţării Româneşti după ce, în prealabil, avusese loc alegerea sa în fruntea Moldovei. Potrivit Cristinei Păiuşan-Nuică, „Proclamarea Unirii Principatelor, capodoperă din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi simbol al naţiunii române, poate fi asemănat, ca importanţă istorică şi tehnică de a surprinde tensiunea momentului, cu lucrarea lui John Trumbull Declaration of Independence, păstrată în rotonda Capitoliului, tablou-simbol al naţiunii americane”.
Una dintre seriile cel mai bine primite ale programului nostru, „The History of Romania in One Object”/ „Istoria României într-un obiect” a fost lansată în luna mai a anului 2020 şi derulată în parteneriat cu câteva mari muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Prin intermediul acestui proiect au fost prezentate până acum nu mai puţin 38 de exponate, artefacte şi vestigii reprezentative pentru istoria ţării noastre.
sursa: news.ro
Cultură Educație
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Oficialii de la Ministerul Educației au publicat programa pentru examenul de Bacalaureat din acest an.
Citește și: CALENDAR BACALAUREAT 2022: Programul probelor pentru sesiunile din VARĂ și din TOAMNĂ
Reprezentanții Ministerului Educației au publicat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt, în mare măsură cele ce au fost aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021.
Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMA LA MATEMATICĂ LA BACALAUREATUL 2022
Citește și: ADMITERE la colegiile militare 2022: CALENDARUL probelor birourile de RECRUTARE. La Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, 120 de posturi sunt scoase la CONCURS
Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Perioada de înscriere pentru sesiunea de vară începe din 23 mai. În perioada 20-23 iunie sunt probele scrise, iar afișarea primelor rezultate va avea loc pe 27 iunie.
-
Curier Județeanacum 20 de ore
FOTO| Potopea Lukas de la C.S. V.Î.R.F Alba Iulia, medalie de aur la Campionatul Național al României la judo de la Sibiu
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Spectacol INEDIT la Alba Fest 2022: Cel puțin 130 de DRONE vor ilumina cerul în Cetatea Marii Uniri
-
Sportacum 20 de ore
“Life is Dance” Alba Iulia, rezultate de apreciat la Oradea | Nevoie de sprijin financiar, pentru deplasarea în Germania
-
Politică Administrațieacum 21 de ore
Comunicat de presă| PSD Alba: Situația de la Spitalul Municipal Aiud putea fi soluționată de către conducerea unității medicale și a primăriei!
-
Sportacum 20 de ore
Albaiulianul David Manu – campion național la dublu, tenis Under 18
-
Actualitateacum 23 de ore
Carantină obligatorie pentru pacienții infectați cu variola maimuței: Care este prima țară care a introdus măsura
-
Sportacum 20 de ore
Înaintea barajului Metalurgistul Cugir – Minaur Baia Mare, de mâine, mijlocașul Paul Păcurar: “Vrem să reușim surpriza!”
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
Angajările la stat, SUSPENDATE de la 1 iulie: Guvernul are în plan scăderea cheltuielilor bugetare
-
Sportacum 11 ore
FOTO: Unirea Alba Iulia – Industria Galda de Jos 3-2 (0-1), în „finala” juniorilor A1, după o nebunie de meci | „Alb-negrii” devenit campioni după ce au întors de la 0-2, marcând decisiv în minutul 90+2
-
Curier Județeanacum 18 ore
FOTO| Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit “Primii Pași” Aiud, implicați în activități practice de protejare a mediului și de reciclare
-
Actualitateacum 17 ore
FOTO| Alba Iulia va avea un hotel dintr-un lanț INTERNAȚIONAL: Când va fi inaugurat Mercure Alba Iulia Cetate
-
Curier Județeanacum 18 ore
Penitenciarul Aiud achiziționează produse necesare pentru prepararea hranei deținuților. Licitația de peste 900.000 de lei, lansată în SEAP