Sport
Performanţa Alba Iulia şi-a reluat pregătirea pentru noul sezon. Vezi obiectivul şi transferurile vizate
Performanţa Alba Iulia a avut marţi primul antrenament pentru pregătirea noului sezon de Liga a IV-a şi a meciurilor din Cupa României. Tot marţi, jucătorii echipei de fotbal au mers la Primăria din Ighiu unde trei fotbalişti şi-au reînnoit contractul pentru o perioadă de încă un an: Dani Ianc, George Toma şi Martin Lenghel. Cu toate că şi-a pierdut cel mai bun jucător, Andrei Cernea, golgheterul din sezonul precedent, Performanţa Alba Iulia este considerată favorită la şefia Ligii a IV-a, obiectivul în acest sezon fiind câştigarea campionatului.
„De un lucru sunt sigur, ca să ne atingem obiectivul avem nevoie de întăriri, de câţiva jucători titulari şi de un atacant care să suplinească lipsa lui Cernea. Vrem să ne clasăm la sfârşitul acestui sezon pe locul 1, dar dacă nu ai acelaşi condiţii ca şi CSO Cugir e greu sa le iei locul. Ei au luat cei mai buni jucători din judeţ. Ne dorim să câştigăm campionatul si să facem o figură frumoasă în Cupa României”, a spus antrenorul echipei, Paul Ciucă.
Performanţa Alba Iulia este în continuare finanţată de primărie, la fel ca şi în sezonul precedent. Deocamdată nu au transferat niciun jucător, dar se află în tratative cu Pamfil Hârceagă (Europa Alba Iulia) şi cu Roberto Mitrea (Sportul Sebeş) care vor ajunge în proporţie de 90%. Totodată, antrenorul Paul Ciucă a declarat că există interes şi pentru Claudiu Haiduc ( Sportul Sebeş), Cristi Bălaş (Europa Alba Iulia) şi Alexandru Circov (Europa Alba Iulia – echipă mutată la Chişineu Criş în Arad).
Performanţa Alba Iulia a terminat sezonul acesta pe locul 2, la 21 de puncte de liderul Ligii a IV-a, CSO Cugir, echipă care a promovat în eşalonul terţ. Jocurile bune din acest sezon le-au fost răsplătite cu câştigarea Cupei României, după ce a învins categoric în finală pe Cuprirom Abrud pe Stadionul Cetate din Alba Iulia cu scorul de 3-0.
Ighienii s-au aflat mai mereu printre protagoniştii celui de-al 4-lea eşalon, câştigat în judeţ în anii 2010 şi 2011, când au reprezentat Alba la barajul de promovare.
Sport
Cupa Satelor se decernează în 1 aprilie, la Galtiu! Crăciunelu de Jos – Șugag și Ciugud – Livezile, în penultimul act
Ediția din acest an a Cupei Satelor, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba și rezervată jucătorilor născuți în anul 2010 și mai tineri (fete, din anul 2008 și mai tinere), la care s-au înscris 12 comune, a ajuns la faza semifinalelor.
Astfel, sâmbătă, 1 aprilie, sunt prevăzute, la Galtiu (inițial s-a discutat de “Cetate”, unde însă se va juca în play-out-ul Ligii 3), semifinalele, respectiv Crăciunelu de Jos (campioana ediției anterioare) – Șugag și Ciugud – Livezile, urmate de finala mică și finala mare.
Rezultatele fazei secunde, meciuri disputate la Aiud, pe “Aiudelul”:
*Grupa 1: Crăciunelu de Jos – Ciugud 1-1, Ciugud – Lunca Mureșului 2-2, Lunca Mureșului – Crăciunelu de Jos 0-1; clasament: 1. Crăciunelu de Jos 4 p (2-1), 2. Ciugud 2 (3-3), 3. Lunca Mureșului 1 (2-3); *Grupa 2: Livezile – Valea Lungă 2-0, Valea Lungă – Șugag 2-3 (după loviturile de departajare, 0-0), Șugag – Livezile 0-3; clasament: 1. Livezile 6 (5-0), 2. Șugag 1 (0-3), 3. Valea Lungă 1 (0-2). Echipa din Livezile este singura calificată în “careul de ași” doar cu victorii și fără a primi gol.
Vor fi acordate câte două mingi tuturor participantelor, iar echipele calificate în “careul de ași” vor avea și alte premii. Competiția a debutat în 2018, când învingătoarea ediției inaugurale a fost Bistra. Următoarea ediție a fost întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, iar anul trecut campioană a devenit Crăciunelu (fără a primi gol), prezentă în Sibiu, la faza zonală.
Foto: Asociația Județeaă de Fotbal Alba
Sport
Mihaela Popa (CS Unirea Alba Iulia), în premieră campioană națională la marș, 35 km, în Slovacia!
Mărșăluitoarea Mihaela Popa (fostă Acatrinei), legitimată la CS Unirea Alba Iulia/ CSM Unirea Alba Iulia, a devenit în premieră campioană națională a României, în proba de 35 kilometri marș.
Concursul s-a disputat în Slovacia, la Dudince, în cadrul World Athletics Race Walking Tour Gold Level Meeting, o competiție la care au participat peste 230 de sportivi din 30 de țări. În cursa în care dubla campioană mondială, Kimberly Garcia Leon (Peru) a bătut recordul mondial la 35 km marș (timpul 2:37.44), Mihaela Popa s-a clasat pe locul 23 la general, cucerind titlul națjonal, cu rezultatul de 3:15:56, asta după ce, în urmă cu trei săptămâni, la Timișoara, a luat medalia de aur pe distanța de 20 kilometri.
Colega sa de club, Ana Rodean, a abandonat la jumătatea cursei, kilometrul 18. Pe podium s-au mai clasat Sorana Țuțu și Mihaela Pușcașu (ambele CS Universitatea Reșița), la senioare fiind 6 atlete din România.
“O cursă istovitoare în care Ana și-a dorit un nou record național, care după pregătirea pe care a făcut-o era perfect realizabil. A forțat însă prea mult pe prima parte a cursei și apoi dându-și seama ca nu va reuși, a renunțat și a abandonat. Mihaela, cu mult efort și sacrificiu, a reușit să-și adjudece un nou titlu foarte muncit, primul pe această distanță”, a transmis antrenorul Gabriel Avram (CS Unirea Alba Iulia).
Următoarea întrecere va fi în 9 aprilie, în Antalya, Campionatele Balcanice, cu Mihaela Popa pe distanța de 20 kilometri marș și Alexandra Maria Cristea (CS Unirea Alba Iulia/ LPS Alba Iulia), pe distanța de 10 kilometri junioare 1 (este campioană națională la Under 20).
Sport
Liga 4: Brânză (Viitorul Sântimbru) și-a învins fosta echipă, CS Zlatna și Viitorul Vama Seacă – primele puncte din retur
Etapă echilibrată în Liga 4, a 3-a rundă din retur aducând jocuri spectaculoase, cu răsturnări de situații. Atacantul Ciprian Brânză, cu o dublă, și-a învins fosta echipă, iar Viitorul Vama Seacă și CS Zlatna au cucerit primele puncte din primăvară. Și Cuprirom Abrud, „lanterna roșie” a pierdut greu la Unirea, după ce a avut avantaj.
*Viitorul Vama Seacă – CS Zlatna 1-1 (0-1). Rezultat suprinzător, primul gol și primul punct din retur pentru formația condusă de Ionel Moldovan. CS Zlatna are o serie de 8 meciuri fără victorie și numai 3 puncte. Echipa din Hopârta, la prima remiză stagională și primul punct din 2023
*Inter Unirea – Cuprirom Abrud 3-2 (1-2): În minutul 13, gazdele au ratat un penalty, prin Val. Drăgan, apărat de portarul Achimeț. “Lanterna roșie” s-a predat cu greu în “curbă”, moții reușind la un moment dat să întoarcă scorul în prima repriză și să conducă.
*Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română 2-1 (1-1):. D. Cîmpean (Spicul) eliminat în minutul 59. Dubla lui Brânză împotriva fostei echipe a făcut ca trupa din Galtiu să realizeze maximum de puncte în retur. Viitorul are 11 partide fără a pierde și se menține pe locul secund.
*GT Sport Alba Iulia – Industria Galda de Jos 2-3 (0-1). Liderul a avut oarece dificultăți în partida de pe terenul secund al Stadionului “Cetate”. Nu a mai fost acea diferență de scor din toamnă (7-0), iar tânăra formație GT Sport, la primul eșec din retur, a reușit să egaleze în actul secund, dar dubla rezervei S. Mureșan a fost decisivă, și la gazde Gavrilă reușind o dublă.
*Voința Stremț – Energia Săsciori 2-1 (1-0). La prima deplasare din retur, primul eșec, în ultimele secvențe (gol M. Cristea, 90), pentru Energia. Voința are maximum de puncte în primăvară și 7 jocuri fără înfrângere, în care a luat 19 puncte);
*Performanța Ighiu – Kinder Teiuș 2-0 (1-0). Primul succes pentru Ștefan Fogoroși pe banca ighienilor, ce aveau două puncte în ultimele 5 întâlniri. La oaspeții, cu 3 eșecuri în retur, a fost instalat antrenor Femi Williams (30 de ani), fost la Viitorul Vama Seacă
*CIL Blaj – Hidromecanica Șugag 5-4 (2-3). Partidă spectaculoasă în “Mica Romă”, cu răsturnări de situații (1-0, 1-1, 2-1, 2-3, 5-3). Blăjenii au câștigat al doilea joc la rând în fața fanilor, după cel de runda trecută cu Viitorul Vama Seacă (4-3), unul derulat sub aceleași coordonate (goluri multe), iar trupa de pe Valea Sebeșului este la al doilea insucces succesiv. Voic (CIL) a ratat un penalty în minutul 12.
Foto Rareș NICULAȘ
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
27 martie 1918, UNIREA Basarabiei cu România
-
Actualitateacum 10 ore
Cum îţi dai seama dacă produsele cumpărate conţin insecte. Ce trebuie să scrie pe etichetă
-
Ştirea zileiacum 3 ore
DEFINITIVAT 2023: Modele de SUBIECTE și BAREME pe discipline, publicate de Ministerul Educației
-
Actualitateacum 11 ore
Avocat, în cazul copilului ucis de către tată: Polițiștii nu aveau nevoie de acordul proprietarului pentru a forța intrarea în apartament
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
Cauzele accidentului de avion de la Vurpăr. Raportul final AIAS: Pilotul a apreciat incorect condițiile meteo
-
Ştirea zileiacum 13 ore
Care ar fi motivele din spatele crimei care a îngrozit Alba Iulia: De ce a pierit un copil de doar un an de mâna tatălui său