Rămâi conectat

Ştirea zilei

Pereş: „Ioan Dîrzu şi deputatul-glumă Radu Coclici promovează un politicianism greţos”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Secretarul general al PDL Alba, senatorul Alexandru Pereş, i-a acuzat pe liderii PSD Alba, Ioan Dîrzu şi Radu Coclici că promovează „un politicianism greţos” atunci când solicită demisia ministrului Educaţiei Daniel Funeriu pentru rezultatele dezastruoase de la BAC. „În pofida părerii unanime a specialiştilor din învăţământ şi mediul de afaceri, deputatul-glumă Radu Coclici consideră că promovabilitatea de 44,5% nu reflectă nici starea societăţii noastre, nici incapacitatea elevilor, nici nepriceperea profesorilor, ci doar incompetenţa ministrului de resort şi cere demisia acestuia. Nu voi comenta elucubraţiile deputatului PSD, devenit celebru pentru lipsa totală de idei şi negativismul agresiv pe care îl manifestă. Se cuvine să amintesc că acesta a ocupat în Parlament exact locul secretarului de stat care a avut curajul acestei reforme, Oana Badea, deşi aceasta a obţinut 44% din sufragii faţă de cele 18% ale lui Coclici”, a spus senatorul PDL Alexandru Pereş în cadrul conferinţei PDL Alba. „Preşedintele Ioan Dîrzu epatează din nou, trecând din penibil în grotesc. Eludând intempestiv criza, Dîrzu ne acuză că de doi ani nu s-au făcut investiţii în învăţământ iar salariile profesorilor au scăzut. Este foarte adevărat că au scăzut, provizoriu. Dar în niciun caz cu 60-70% cum delirează îmbătat pe propria elocinţă. Poate că domnul Dîrzu ar fi găsit în ultimii doi ani, ca ministru de resort, bani să-i pompeze în învăţământ. Şi să arunce România la nivelul Greciei unde păstoreşte tot un guvern socialist, frate cu PSD. Iar justificarea că actuala curriculă de bacalaureat, păstorită de Ecaterina Andronescu, a avut rezultate bune în anii trecuţi, deci e corectă, se înscrie în logica eterică a preşedintelui PSD, care uită despre ce scrie. Anii trecuţi a fost bună curricula pentru că nu a existat niciun control al fraudării BAC-ului. (…) Rămân la ideea că salariile profesorilor, ca toate salariile bugetarilor din România, trebuie să crească. Pentru că e inadmisibil ca un alt funcţionar public, cumnat al lui Mircea Geoană, mă refer la Ionuţ Costea, preşedintele Eximbank, să câştige 27.000 euro pe lună şi să nu se poată face nimic. Clauza de reziliere a contractului său de muncă este de 800.000 euro”, a mai spus Pereş.
Totodată, senatorul PDL a spus că în ceea ce-l priveşte are o singură părere de rău, şi anume că aceste măsuri drastice nu au fost luate încă de la începutul anilor ’90 sau măcar de la începutul guvernării PDL. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.  Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora

Ziarul Unirea

Publicat

în

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea