Ştirea zilei
PERCHEZIȚII în Alba și trei județe: 19 persoane arestate, arme, bani falși și droguri de 300.000 de euro, CONFISCAȚI
În urma unei ample operaţiuni de percheziţii derulată în urmă cu două zile în patru judeţe ale ţării, 19 persoane au ajuns după gratii. Anchetatorii au făcut şi o captură uluitoare de droguri, arme aduse ilegal de peste hotare şi bani.
Reamintim că miercuri, 21 aprilie, în Sibiu, Cluj, Alba, şi Brăila au avut loc simultan zeci de percheziţii domiciliare la care au luat parte poliţişti de la Combaterea Crimei Organizate, de la Acţiuni Speciale şi Jandarmi din şapte judeţe ale ţării. Cu această ocazie au fost reţinuţi zeci de suspecţi într-o reţea de traficanţi de droguri de risc şi mare risc, confiscată o cantitate impresionată de canabis şi substanţe psihoactive, arme letale şi bani, din care unii falşi. Anchetatorii au mai stabilit că traficanţii aveau sediul general în Sibiu, de unde coordonau toate operaţiunile din ţară şi din afară, iar din reţea făcea parte inclusiv un puşcăriaş care reuşea să orchestreze întreaga situaţie din spatele gratiilor.
„În urma celor 38 de percheziţii domiciliare, efectuate în cursul zilei de 21 aprilie, poliţiştii de Combatere a criminalităţii organizate din Sibiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Sibiu, au ridicat arme letale, care ar fi fost introduse ilegal în ţară şi deţinute contrar dispoziţiilor legale, bancnote din cupiură euro despre care există suspiciunea că sunt falsificate, aproximativ 2.000 de euro, precum şi 50.000 de euro care ar proveni din derularea activităţilor ilicite”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu.
În plus, joi, 22 aprilie, pe baza dovezilor strânse până acum, magistraţii Tribunalului Sibiu au dispus arestarea preventivă a 19 persoane, pentru următoarele 30 de zile. Alte trei persoane sunt cercetate în continuare în libertate, sub control judiciar, dispus pentru 60 de zile.
Imagini din timpul percheziţiilor. Sursa video: IPJ Sibiu – credit DIICOT:
„Din cercetări a reieşit că membrii grupării vizate, constituită în municipiul Sibiu, s-ar fi aprovizionat din alte judeţe cu importante cantităţi de substanţe psihoactive, droguri de risc şi mare risc. La gruparea infracţională ar fi aderat persoane profilate pe traficul de cannabis, cu surse de aprovizionare din judeţul Sibiu. La locuinţele acestora au fost descoperite culturi de cannabis indoor, instalaţii de întreţinere şi cultivare şi cantitatea de aproximativ 4 kilograme de muguri de cannabis”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Werner.
Potrivit aceleiaşi surse, din grupare mai făcea parte şi un puşcăriaş care orchestra întreaga afacere de după gratii: „La gruparea infracţională, ar fi aderat, cu rol de coordonare, o persoană aflată într-un penitenciar, care ar fi organizat împreună cu alte persoane activităţi ilicite, planificând introducerea în ţară a unor droguri de mare risc, precum şi distribuirea acestora în judeţul Sibiu.”
Anchetatorii au confiscat în urma zecilor de percheziţii domiciliare mai multe arme letale, despre care se crede că au fost introduse ilegal în ţară, bancnote în euro asupra cărora există bănuieli că sunt false şi peste 50.000 de euro obţinuţi ca urmare a traficului de narcotice. În plus, valoarea de piaţă a drogurilor confiscate se ridică la aproximativ 300.000 de lei, mai susţin anchetatorii.

Ştirea zilei
ALERTĂ| Primul român CONFIRMAT cu variola maimuței: Unde se afla
Primul român CONFIRMAT cu variola maimuței: Unde se afla
Un prim cetățean român a fost diagnosticat cu variola maimuței. Este vorba despre un bărbat care trăiește în Marea Britanie și a fost diagnosticat în Grecia, acolo unde plecase în vacanță.
Bărbatul infectat cu variola maimuței a prezentat febră mare acum câteva zile împreună cu o erupție cutanată pe partea superioară și inferioară a corpului. Imediat, suspiciunea a fost de variolă a maimuței și autoritățile sanitare din Kefalonia au intrat în alertă; în primul rând la hotel, apoi la spital. Prietena bărbatului este suspectă și ea, este internată în spital, dar deocamdată nu are simptome.
„Nu avem alte cazuri, dar din păcate, vă anunț în exclusivitate, avem primul caz de lepră în Grecia! Primul caz de lepră în Grecia a fost anunțat oficial, acum o oră, de Ministerul Sănătății de la noi”, a declarat medicul Nikos Koudounis, duminică seara, la Digi24.
Ştirea zilei
FOTO| Președinta Ungariei, poză în Alba pe Piatra Secuiului, cu borna vopsită în culorile naţionale maghiare
Președinta Ungariei, poză în Alba pe Piatra Secuiului, cu borna vopsită în culorile naţionale maghiare
În cursul zilei de ieri, 21 mai, președinta Ungariei, Novák Katalin, s-a pozat cu o bornă vopsită în culorile Ungariei de pe muntele Piatra Secuiului, în județul Alba.
Katalin Novak s-a fotografiat cu una din cele două borne de pe munte, vopsită în culorile naţionale maghiare. Piatra Secuiului este o destinaţie turistică foarte cunoscută, bornele de pe culmea montană fiind de zeci de ani în centrul unei dispute între români şi maghiari.
Sunt vopsite periodic, fie în culorile naţionale ale României, fie în cele ale Ungariei.
Cu această ocazie, Katalin Novak a prezentat şi o diplomă scrisă în limba maghiară care atestă faptul că a escaladat vârful românesc de 1130 de metri şi transmis mesajul: ”Am ajuns pe vârf, la 1130 metri.
CITEȘTE ȘI: Senatorul PSD Călin Matieș a pus o imagine înrămată cu Avram Iancu, la baza statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, de Ziua Unităţii Reformate Maghiare
M-am simţit bine să fac drumeţii după sărbătoarea comună”. În prima parte a zilei, preşedinta Ungariei a participat, la Alba Iulia, la sărbătoarea dedicată marcării a 400 de ani de la înfiinţarea de către principele Bethlen Gabor, a Colegiului Reformat din oraş.
În Cetatea Alba Iulia a fost dezvelită şi o statuie a fostului principe al Transilvaniei. Într-un mesaj transmis de agenţia de presă Hirado, şefa statului maghiar îi dă şi o replică ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, care sancţionase o declaraţie anterioară a Katalinei Novak, potrivit căreia prioritatea ei este să reprezinte ”toţi maghiarii, indiferent dacă trăiesc înăuntrul sau în afara graniţelor”. „Potrivit dreptului internaţional, un stat nu poate să îşi aroge drepturi de orice fel în raport cu cetăţenii altui stat”, a reacţionat atunci MAE, printr-un comunicat. Katalin Novak a mai declarat că ”nu vom tăia niciodată cordonul ombilical dintre patria-mamă şi maghiarii care au ajuns să trăiască în afara graniţelor Ungariei, şi nici nu vom permite, niciodată, ca acesta să fie tăiat”.
Ştirea zilei
UPDATE FOTO| Bărbat din Alba, dat DISPĂRUT de familie, a fost găsit inconștient într-o grădină, de către un câine de salvare
Polițiștii din Sebeș caută un bărbat care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea lui, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
La data de 21 mai 2022, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată de către un bărbat din municipiu, cu privire la faptul că, în după amiaza zilei de 20 mai 2022, tatăl său, STRICAT IOAN, de 84 de ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.
Bărbatul are următoarele semnalmente:
- 170 cm înălțime;
- aproximativ 70 de kilograme;
- păr alb, tuns scurt;
- ochi albaștri;
La data plecării purta cu o bluză cu dungi orizontale, în colorile alb, negru și maro, pantaloni de trening de culoare neagră și pantofi de culoare neagră.
Polițiștii desfășoară cercetări în vederea identificării bărbatului, iar acesta a fost dată în urmărire.
Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea lui, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
UPDATE: În urma cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliție Municipiului Sebeș, împreună cu jandarmii, bărbatul dispărut a fost identificat, într-o grădină situată pe raza municipiului Sebeș, cu ajutorul unui câine de căutare/salvare persoane din dotarea Inspectoratului Județean de Jandarmi Alba.
Acesta era conștient dar necooperant și a fost transportat, de o ambulanță, la spital, pentru îngrijiri medicale.
La examinarea sumară, pe corpul bărbatului nu au fost identificate urme de violență.
Cercetările sunt continuate.
-
Actualitateacum 18 ore
Vitaminele care țin departe răcelile, gripele şi virozele: Ce se recomandă pentru întărirea sistemului imunitar
-
Ştirea zileiacum 14 ore
FOTO| Președinta Ungariei, poză în Alba pe Piatra Secuiului, cu borna vopsită în culorile naţionale maghiare
-
Actualitateacum 21 de ore
UPDATE FOTO VIDEO| ACCIDENT rutier pe Calea Moților, în Alba Iulia: TRAFIC ÎNGREUNAT și o persoană rănită
-
Sportacum 17 ore
Liga a 4-a, etapa a 28-a: remiză spectaculoasă la Șugag, Hidromecanica – CS Zlatna 3-3
-
Sportacum 19 ore
FOTO: echipa Colegiului Național „IM Clain” Blaj, vicecampioană națională la ONSS, volei feminin, licee
-
Sportacum 17 ore
CSȘ Blaj a terminat pe locul 5 la volei juniori, iar Tudor Balu – desemnat MVP-ul turneului din Sala „Timotei Cipariu”
-
Actualitateacum 24 de ore
Curg banii din SUA: Joe Biden a aprobat ajutorul pentru Ucraina în valoare de 40 de miliarde de dolari
-
Ştirea zileiacum 15 ore
UPDATE FOTO| Bărbat din Alba, dat DISPĂRUT de familie, a fost găsit inconștient într-o grădină, de către un câine de salvare
-
Actualitateacum 21 de ore
22 mai 2022, COVID-19 în Alba. 5 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
-
Actualitateacum 15 ore
Traian Băsescu ar fi făcut accident de mașină, în București: Ce rezultat a dat aparatul etilotest
-
Actualitateacum 20 de ore
Se trece la „optimizarea fiscală” în România: Ce presupune aceasta
-
Actualitateacum 12 ore
Alexandru Rafila, despre variola maimuței: „Nici vorbă să fie o pandemie. Riscul de infecție este mic”