Rămâi conectat

Actualitate

Pensii speciale selective: Poliţiştii, singurii angajaţi ai MAI care vor fi excluşi de pe lista beneficiarilor de pensii speciale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pensii speciale selective: Poliţiştii, singurii angajaţi ai MAI care vor fi excluşi de pe lista beneficiarilor de pensii speciale

Vești de rău augur pentru polițiștii din țară. O propunere legislativă îi exclude pe aceștia de pe lista beneficiarilor de pensii speciale, de altfel, fiind singurii angajați ai MAI excluși de la aceste privilegii.

Conform unei propuneri de modificare legislativă, poliţiştii sunt singurii angajaţi ai MAI care vor fi excluşi de pe lista beneficiarilor de pensii speciale, urmând ca jandarmii şi pompierii să rămână cu aceste privilegii. Pensii speciale vor avea şi ofiţerii SRI şi SPP.

Demersurile Guvernului de a elimina pensiile speciale au transformat Poliţia Română într-o oală sub presiune. Este vorba despre proiectul care vizează, între altele, modificarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat şi care arată că funcţionarii publici cu statut special, adică poliţiştii şi lucrătorii din penitenciare, ar urma să fie singurii care rămân fără pensii speciale. În rest, jandarmii, pompierii, ofiţerii SRI sau cei ai SPP ar urma să beneficieze în continuare de pensii speciale.

În total, aproximativ 30.000 de oameni. Chiar premierul Ludovic Orban a declarat că pensiile speciale trebuie păstrate în cazul militarilor pe motiv că aceştia sunt în serviciul ţării toată viaţa, iar acest sistem de pensii e folosit de toate ţările NATO. „Excepţia pe care o admitem este cea a cadrelor militare, pentru că practic, cei care îmbracă haina militară sunt în serviciul ţării toată viaţa, sistemul acesta este folosit în toate ţările NATO în care se acordă un sistem de pensii de serviciu. În rest, noi susţinem principiul contributivităţii“, spunea zilele trecute premierul Ludovic Orban.

Nemulţumirea s-a răspândit rapid printre angajaţii Poliţiei Române. „Mare parte a poliţiştilor nu au zi, nu au noapte. Ca să zic aşa, poliţistul munceşte de luni până duminică. Şi acest lucru se vede.

Conform datelor furnizate de Direcţia Medicală a MAI, după pensionare, speranţa de viaţă medie a unui poliţist este de 9 ani şi 7 luni. Doar atât mai apucăm să ne mâncăm pensia. Şi toată lumea dă exemplu câte o pensie de zeci de mii de lei pe care o încasează câte un fost şef de inspectorat. Total eronat pentru că pensia medie în sistem este mult mai mică, de 3.500 de lei“, atrage atenţia Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Europol.

POLIŢIŞTII, ÎNDEMNAŢI SĂ IASĂ RAPID LA PENSIE

La rândul său, Dumitru Coarnă, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual, susţine că poliţiştii lucrează în condiţii deosebite şi nu merită acest tratament.

„Să primim pensii pe baza contributivităţii ar fi o prostie când noi, toată viaţa, am lucrat în condiţii de tensiune, de pericol. Vă amintesc că mulţi colegi au murit în timpul serviciului, în timp ce îşi făceau datoria. Avem interdicţii şi am lucrat cu zecile de ore peste program în fiecare lună. Pentru simplul motiv că trebuia să ne facem datoria. Nu avem program de la 8.00 la 16.00, noi nu închidem Secţia de Poliţie. Avem 20.000 de oameni deficit în poliţie. Acest deficit este acoperit de ceilalţi poliţişti prin muncă suplimentară. Niciodată pontajele noastre nu au fost făcute corect.

Ajungem într-o zonă a discriminării“, susţine şi Dumitru Coarnă. De altfel, după ce proiectul de lege prin care poliţiştii sunt excluşi din rândul celor care primesc pensii speciale a fost dezbătut în Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor, Dumitru Coarnă le-a recomandat poliţiştilor, într-un mesaj intern, trimis pe un grup de WhatsApp, să îşi depună urgent dosarele de pensionare dacă îndeplinesc condiţiile. Însă dacă îndemnul ar fi ascultat sistemul ar putea intra în colaps deoarece Poliţia Română are în acest moment un deficit de 10.000 de oameni. „Un alt val de plecări ar putea pune siguranţa cetăţeanului în mare pericol”, susţin poliţiştii cu experienţă.

PRIVILEGIU DE SORGINTE FEUDALĂ

Sociologul Mircea Kivu crede că toate problemele au apărut chiar după ce s-au născut pensiile speciale. „Un astfel de privilegiu nu ar trebui să existe. Este de sorginte feudală. Dacă o anumită meserie este mai dură, mai stresantă, mai periculoasă etc., aceasta ar fi normal să fie remunerată cu un salariu mai mare. Şi, pe principiul contributivităţii, ar fi, la final, şi o pensie mai mare pentru cel care a lucrat în condiţiile respective. Cât timp va exista chiar şi numai o categorie de salariaţi care beneficiază de o astfel de pensie tot timpul o vor cere şi alţii.

Totuşi, părerea mea este că cei din MAI şi MApN vor rămâne cu aceste privilegii pentru că celor din Guvern nu le prea vine acum să se pună cu poliţiştii şi militarii“, a mai spus Mircea Kivu. Pensionarea anticipată a magistraţilor se amână cu doi ani Pe de altă parte, ieri, Senatul a aprobat, cu unanimitate, amânarea pensionării anticipate a magistraţilor cu doi ani, până în 2022. De asemenea, senatorii au amânat cu un an suplimentarea completelor inferioare de la 2 la 3 judecători.

Senatul este cameră decizională astfel încât modificările merg la promulgare. Votul de la Senat (unde PSD deţine majoritatea) vine în contextul în care Guvernul a anunţat, marţi, în şedinţă, că îşi asumă răspunderea pentru amânarea pensionării anticipate a magistraţilor. Pe repede înainte, comisia Juridică din Senat, condusă de senatorul PSD Şerban Nicoale a adoptat, marţi, un raport prin care s-a introdus prorogarea termenului referitor la intrarea în vigoare a pensionării anticipate a magistraţilor până la 1 ianuarie 2022.

LISTA AR PUTEA FI SCURTATĂ

Deputatul PNL Cristian Buican intenţionează să depună un amendament prin care numai militarii care au luptat în teatrele de operaţii să poată beneficia de aceste pensii speciale. Este vorba de circa 30.000 de militari care, de-a rândul anilor, au participat la misiunile externe din unele ţări africane, Afganistan, Irak, Kosovo sau Bosnia-Herţegovina.

sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România lovită de un nou val de ninsori. Temperaturile scad, iar în multe zone va fi ger

Ioana Neag

Publicat

în

România lovită de un nou val de ninsori. Temperaturile scad, iar în multe zone va fi ger Primăvara se lasă așteptată, conform specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie. Se anunță ploi, vânt, vreme extrem de rece pentru această perioadă, ger și ninsori la altitudini mai mari de 1.500 de metri. Specialiștii de la Administrația […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea