Pensii 2022: Când poți retrage banii și cum verifici suma din fondul de pensie privată
Pensii 2022: Când poți retrage banii și cum verifici suma din fondul de pensie privată
Toate persoanele până în 45 de ani care sunt angajate, contribuie automat la Pilonul I și Pilonul II de pensii, iar în primele patru luni de la angajare, ei pot alege administratorul care să le gestioneze pensia privată.
Dacă în cele patru luni nu și-au ales administratorul, li se va desemna automat un asigurator din oficiu.
CITEȘTE ȘI: PENSII 2022: Când se depune cererea de pensionare pentru limită de vârstă?
Potrivit legislației actuale, din salariul brut, 21,25% sunt direcționați către CAS–Pensie Pilon I, iar 3,75% se duc către pensia privată Pilon II.
Ce este pilonul II de pensii
În România există patru sisteme de pensii: pensia de stat (Pilon I), pensia privată obligatorie (Pilon II), pensia facultativă (Pilon III) și pensia ocupațională (Pilon IV).
În 2007, România a urmat practica internațională si a introdus un sistem de pensii private, la recomandarea și sub supravegherea Băncii Mondiale și a Uniunii Europene.
Din suma destinată pentru Pilonul I, o parte a fost redirecționată către Pilonul II, care este un fond administrativ privat sau pensie obligatorie.
În 2007, contribuția la Pilonul II era obligatorie pentru tinerii care aveau până în 35 de ani și opțională pentru cei cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani.
Cum verifici suma din fondul de pensie privată
Cei interesați să afle ce sumă de bani au acumulat până în prezent trebuie să acceseze site-ul Autorității de Supraveghere Financiară și să completeze o cerere.
După completarea cererii, persoanele vor fi contactate de către administratorul fondului care le va oferi toate informațiile necesare.
În cazul în care persoanele nu și-au ales fondului de pensii și vor să afle cine le adminstrează pensia privată, trebuie să intre pe același site, să-și completeze numele, prenume și CNP-ul și le va apărea administratorul și detaliile de contact.
Pilonul IV de pensii private
Pensia ocupațională (Pilonul IV) reprezintă o sumă de bani lunară pe care angajatorul o poate pune într-un cont deschis de către un angajat la o bancă, pe parcursul timpului petrecut în companie.
Suma de bani se stabilește împreună cu angajatorul în funcție de vechime, funcția deținută și salariu.
Retragerea banilor – când este posibilă
Banii din contul de pensie administrată privat (Pilon II) se pot retrage la vârsta pensionării sau înainte, în cazul pensionării cu grad I sau II de invaliditate.
În cazul decesului, banii ajung la moștenitorii legali.
Mai mulți bani la Pilonul II de pensii private
În momentul de față, contribuția la Pilonul II de pensii este de 3,75%, însă dacă se va aproba un proiect pregătit de Ministerul Muncii privind pensia privată obligatorie, românii ar putea avea bani mai mulți în cont.
Potrivit proiectului de ordonanță, comisionul de 0,5 %, pe care românii îl plătesc direct din contribuție, ar urma să dispară, iar administratorii fondurilor vor fi verificați de un comitet special atunci când investesc banii participanților.
În ultimii cinci ani, aproximativ 50.000 de românii și-au retras banii din contul privat de pensii.
În august 2022, banii strânși din Pilonul II de pensii au însumat peste 92 de miliarde de lei.
Potrivit unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară, în ultimii cinci ani, peste 50 de mii de români și-au retras banii din Pilonul II de pensii.
Suma medie retrasă a fost de 13.200 de lei, însă unii au scos de aproape trei ori mai mulți bani decât valoarea contribuțiilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]