Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Pelici nu se joacă: două cantonamente pentru CSM Unirea Alba Iulia! Benkirat și T. Suciu, primele plecări

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Antrenorul Alexandru Pelici a fixat două cantonamente de iarnă pentru echipierii divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia, reunirea lotului fiind prevăzută pentru luni, 15 ianuarie 2024.

Primul stagiu de pregătire, cu specific preponderent fizic, a fost stabilit în perioada 22 ianuarie – 2 februarie, pe plan local, iar al doilea, fixat în intervalul 5-16 februarie, se dorește a fi un stagiu extern, probabil în Turcia, pentru a avea la dispoziție terenuri bune. “Principalul” unirist speră ca în cele 3 etape rămase din returul sezonului regular în Seria 9, gruparea din Cetatea Marii Uniri să reușească să recupereze cele două puncte pentru a intra în play-off.

CSM Unirea Alba Iulia iernează pe poziția a 6-a, cu 22 de puncte, iar lupta pentru locul 4 se va da în trei, cu CSU Alba Iulia (24 de puncte) și ACS Tg. Mureș (23 de puncte), uniriștii mai având jocuri cu Unirea Ungheni (9 martie) și Avântul Reghin (16 martie) – ambele pe “Cetate”, respectiv la Cugir (23 martie), în startul primăverii.

Normal că sunt mulțumit, după o lună în care muncim împreună. Consider că este un progres evident în privința calității evoluțiilor echipei. Dacă nu eram egalați la acea ultimă fază cu CSU Alba Iulia, moment în care am cedat două puncte, puteam fi deja pe locul 4”, a precizat Alexandru Pelici.

*Primele plecări, Benkirat și T. Suciu

Deja se fac planuri și în privința lotului, iar primele plecări sunt ale fundașului algerian Adnan Benkirat (33 de ani, venit în februarie 2022) și atacantului Toni Suciu (21 ani, înregimentat în vara trecută, fără gol în acest sezon). De asemenea, o parte dintre tineri vor rămâne la echipa de juniori Under 19, în speță frații Darius și Raul Nistor și se vizeză întărirea lotului.

Vrem, în prima fază să aduce 3 jucători pentru posturile de portar, fundaș central și mijlocaș central”, a spus Pelici.

În privința băncii tehnice, au fost convulsii în aceste 15 etape, abordate cu obiectivul ferm de atacarea promovării în Liga 2, pentru a celebra Centenarul clubului de anul viitor. Stelian Gherman a stat 5 etape, răstimp în care s-au strâns 7 puncte. A urmat interimatul asigurat de Cosmin Corovei împreună cu Marcel Rusu în următoarele 5 runde, când s-au acumulat alte 8 puncte. Asta cu amendamentul că în pregătirea ultimelor două întâlniri, cu Metalurgistul Cugir și ACS Mediaș, ambele câștigate s-a implicat Pelici. Acesta a intrat efectiv în rol în ultimele 5 jocuri, când CSM Unirea Alba Iulia a mai luat 7 puncte.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: LPS Alba Iulia – locul secund la Campionatul Național Școlar de Înot, Andrea Zsebe și Matei Turuș – câte 4 medalii de aur!

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Alba Iulia – locul secund la Campionatul Național Școlar de Înot, Andrea Zsebe și Matei Turuș – câte 4 medalii de aur! Rezultate excelente obținute de înotătorii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia la Campionatul Național Școlar de Înot. Cu 24 de medalii adjudecate și 311 puncte acumulate, echipa LPS Alba Iulia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea